#URBEA9, cu Șerban Țigănaș: Gestul care unește Clujul de „celălalt Cluj” + Aleea bej care imită nisipul, dar e beton

Cunoscutul arhitect clujean Șerban Țigănaș, fost președinte al Ordinului arhitecților din România și actual decan al Facultății de arhitectură și urbanism, a analizat noul parc Armătura. În emisiunea Urbea9, produsă de Media9, Țigănaș a vorbit despre aspectele pozitive și negative ale parcului dintre Nadăș și Someș.

Vedeți emisiunea mai jos:

Iată câteva dintre aspectele subliniate de Șerban Țigănaș:

POZITIVE

Am fost aseară să văd parcul, iar surpriza pozitivă a fost că era „viu”. Zona era folosită. Prima dovada a succesului operațiunii în comparație cu situația anterioară. Și înainte era folosit, dar în niciun caz la intensitatea de acum.

Noi suntem dincoace de calea ferată, în zona de nord a orașului, acea zonă care peste o jumătate de secol a fost o periferie, era „celălalt Cluj”. Or acest gest este cel care leagă locuitorii de aici, de dincolo de calea ferată, de zona centrală, iar lucrul acesta începe să se simtă.

Am perceput un altfel de Someș. Nu știu dacă sunt în asentimentul multora, dar mie îmi pare un râu mult mai prietenos, mult mai aproape de oameni, mult mai accesibil, vizitabil, ușor de înțeles și ușor de folosit. Poți literalmente să-l atingi și folosești.

NEGATIVE

Stâlpii de electricitate nu sunt o companie firească râului, parcului și promenadei.

Parcul are un iz, o stare ușor neterminată. Sunt unele lucruri care trebuie adăugate și altele care trebuie curățate. Lucrurile detaliate mai puțin iscusit țin de vegetație; e ceva confuz aici, eu nu înțeleg dacă aici va fi o vegetație naturală spontană. Acum pare că cineva a tuns ceva, nu prea înțeleg. Nu este nevoie de gazon, tendințele actuale merg spre o vegetație spontană, dar și aceea trebuie pornită de undeva. Or deocamdată aici văd o simfonie cu instrumente puține.

Am văzut materialul acesta solid, pavimentele, aleile, podul, foarte frumos de altfel (…), piesele de mobilier sunt făcute din materiale care în ochiul meu nu s-au potrivit unele cu altele. Există niște bejuri care sunt incerte, probabil limită nisipul, ca să nu mai spună lumea că e betonat, dar de fapt e un beton. Acolo la băncuță avem o piatra naturală de foarte bună calitate, gri. Dar griul cu bejul nu merge.

Pardoseala nu continuă pe pod, care are altă pardoseală. Apoi ajungem dincolo, la gradene, unde o să vedem că sunt din piatră naturală de un tip, iar trotuarul care vine la ras e din pietre diferite. Sunt niște subtilități de genul ăsta care trebuie probabil văzute altfel.

Apoi ajungem la aceste trepte dintr-un lemn reconsiderat, care are la bază celuloză sau așchii, dar e făcut special pentru a imita scândura.

Or chestia asta, după părerea mea, este o aplicație domestică, nu una de parc public. Din păcate, aș vrea să pierd pariul pe care-l fac acum, acestea vor fi primele care se vor distruge, pentru că sunt prinse în șuruburi, pentru că deja încep să crape și să se degradeze. Nici nu știu dacă era necesar să se aplice lemnul acesta, pe care-l găsesc într-o curte la o casă. Și avem din nou întâlnirea cu pietricelele acestea albicioase. O să vină unii-alții cu găleți și o să le duc acasă, pentru a-și face frumos în curte.