Un uriaș proiect imobiliar, estimat la peste 100 de milioane de euro, a fost amânat. Propune 1.000 de apartamente

Autor  admin   în       2 saptãmâni în urmã  

Un uriaș proiect imobiliar a fost respins, vineri, în ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU). Este vorba de un ansamblu rezidențial și dotări complementare (creșă/ grădiniță, funcțiuni comerciale, medicale, administrative, birouri, sportive, de agrement), propus în Apahida. 

Potrivit documentației, sunt estimate 980 de apartamente, care vor fi populate cu aproximativ 2.000 de persoane. Costul investiției este uriaș: aproximativ 107 milioane de euro!

92.800

de metri pătrați reprezintă suprafața totală a ansamblului mixt din acest proiect.

Planul urbanistic zonal propus prevede construcția unui ansamblu rezidențial deservit de dotări complementare (creșă/ grădiniță, funcțiuni comerciale, medicale, administrative, birouri, sportive, de agrement) în Apahida pe o suprafață totală de 92.800 de metri pătrați (9,28 hectare). Suprafața reglementată se află în extravilanul localității și este compusă din șase UTR – uri (unitate teritorială de referință – n.r.).

Reglementarea terenurilor în șase UTR-uri, respectiv:

  • UTR 1 – locuire colectivă;
  • UTR 2 – dotări + locuire;
  • UTR 3 – instituții și servicii de interes general;
  • UTR 4 – spații verzi, zonă de agrement cu acces public nerestricționat;
  • UTR 5 – dotări edilitare;
  • UTR 6 – drum – destinat circulației auto/pietonale/velo publice.

Terenul studiat este situat în extravilanul comunei Apahida, în afara perimetrului de protecție a valorilor istorice și
arhitectural-urbanistice. Amplasamentul se află în nord-estul comunei Apahida, pe traseul DN16, în zona numită Tăul Maierului și este caracterizat de terenul în pantă. Terenul studiat prezintă o declivitate considerabilă orientată nord-vest, cu o diferență de nivel de 62,74 metri spre DN16. Cota absolută a terenului variază de la + 365,08 metri la +427.82 metri.

În proximitatea amplasamentului există dezvoltări urbanistice de locuire colectivă sau individuale mici (ansamblul Omnia, Panorama Gardens, PUZ introducere în intravilan – zona Dărăuaș).

Ce observații au fost

Membrii noii Comisii tehnice de urbanism a județului Cluj au avut mai multe observații referitoare la proiect. Printre acestea sunt: lipsa unui studiu de trafic, lipsa unui studiu geotehnic (ținând cont de faptul că terenul prezintă o declivitate foarte mare), mutarea spațiului verde în centrul parcelei, accesul neclar către Cluj-Napoca. Odată rezolvate aceste cerințe, PUZ-ul va putea reveni la aprobare.

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a remarcat numărul mare de locuințe și, implicit, de locatari care ar urma să populeze ansamblul imobiliar.

„Cum facem să funcționeze totul acolo? Să nu vină toate acele mașini la Cluj-Napoca. Întrebarea este câți dintre acești locuitori ar putea avea joburi acolo? Cred că aici mai este de lucrat și nu putem merge mai departe. Compoziția urbană nu este cea mai fericită”, a transmis Claudiu Salanță.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, cel care conduce ședințele de urbanism, a propus un aviz nefavorabil. Opt dintre membrii CTATU au fost de acord cu recomandarea făcută. Proiectul urmează să fie refăcut și, cu noile modificări cerute, să fie prezentat într-o altă ședință.

36%

reprezintă spațiul verde propus (public și privat) din suprafața reglementată (92.800 metri pătrați)

1.704

parcări au fost propuse pentru acest ansamblu de locuințe și funcțiuni mixte

Dezvoltarea va fi realizată în trei etape principale:

Etapa 1:
3. extinderea rețelelor edilitare;
4. racord la DN;
5. realizarea sprijinirilor și săpăturilor;
6. realizarea drumului colector;
7. realizarea sprijinirilor și săpăturilor;
8. realizarea elementelor de zidărie;
9. finisarea construcțiilor;
10. realizarea amenajărilor de spații verzi;
11. realizarea transferului de proprietate a suprafaței rezervată pentru lărgire drumului paralel cu DN.

Etapa a 2-a:
1. realizarea sprijinirilor și săpăturilor;
2. continuarea drumului colector;
3. realizarea elementelor de infrastructură tehnico-edilitară (stații, posturi trafo, canalizări colectoare, etc.)
4. realizarea elementelor de zidărie;
5. finisarea construcțiilor;
6. realizarea amenajărilor de spații verzi;
7. realizarea transferului de proprietate a grădiniței/ creșei;

Etapa a 3-a:
1. realizarea sprijinirilor și săpăturilor;
2. continuarea drumului colector;
3. realizarea elementelor de infrastructură tehnico-edilitară (stații, posturi trafo, canalizări colectoare, etc.)
4. realizarea elementelor de zidărie;
5. finisarea construcțiilor;
6. realizarea amenajărilor de spații verzi;
7. realizarea parc+teren sport.

107

milioane de euro reprezintă valoarea totală estimată pentru construcția acestui ansamblu

Beneficiarul investiției este s.c. Estimo s.r.l., din Cluj-Napoca, iar proiectul a fost realizat de biroul TransForm.

Foto & randări: TransForm

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.