Un traseu turistic montan spectaculos, de 4 kilometri, se inaugurează la Cluj

Autor  admin   în       4 luni în urmã     3443 Vizualizări.  

Un nou traseu turistic montan spectaculos a fost pregătit pentru public de către Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și va fi deschis oficial în curând în zona cu cea mai cunoscută stâncă și cel mai frumos punct de belvedere din Mărișel: Țâcla Gavrii.

Noul traseu, de tip circuit – numit Circuitul Țâcla Gavrii – are circa patru kilometri, o diferență de nivel pozitivă de circa 300 de metri, pornește spre dreapta, pe cărare, chiar din parcarea de la Țăclă, parcurge o zonă împădurită, sălbatică și ajunge în punctul său cel mai înalt, în punctul de belvedere Țăcla Gavrii.

Traseul a fost deja marcat cu punct albastru la finele săptămânii trecute, într-o amplă acțiune desfășurată de către salvatorii montani clujeni și voluntarii de la Lets Do It Romania, Broadridge și Nature Oclock, sub egida Consiliului Județean Cluj. De altfel, voluntarii au participat, în paralel, și la o acțiune de ecologizare într-o zonă a comunei Mărișel.

Noul traseul – Circuitul Țîcla Gavrii – va fi inaugurat, cu public, în câteva săptămâni, în același timp cu zona de escaladă amenajată de către Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție de interes județean subordonată Consiliului Județean Cluj, în zona stâncilor de la Țâcla Gavrii.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.