Un ac mic pentru om, un pas mare pentru omenire!

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     587 Vizualizări.  

Firmele private se implică în promovarea campaniei de vaccinare a populației, care amenință să bată pasul pe loc. Este cazul InfoTrafic, radioul ce se aude în stațiile de autobuz din Cluj, care a lansat campania de informare și de încurajare a vaccinării ”Un ac mic pentru om, un pas mare pentru omenire!”. Partenerul celor de la InfoTrafic este Instituția Prefectului.

Campania include materiale audio difuzate în stațiile de autobuz din Cluj-Napoca, unde se ascultă programele InfoTrafic. Aceste materiale conțin informații despre centrele de vaccinare COVID-19  din apropierea fiecărei stații de autobuz.

Municipiul Cluj-Napoca se află pe primul loc în țară, exceptând Bucureștiul, în ceea ce privește numărul de persoane aflate pe listele de așteptare pentru vaccinare. Totuși, unele centre de vaccinare au suficiente locuri libere, în timp ce altele au liste de așteptare cu mii de persoane.

În ultimul an, InfoTrafic a alocat un spațiu semnificativ pentru informarea corectă a cetățenilor în contextul pandemiei de coronavirus, desfășurând mai multe campanii de comunicare și educare a publicului. „Am pus gratuit la dispoziția autorităților locale și naționale acest mijloc de comunicare pentru a transmite mesaje, atenționări și informări privind respectarea normelor sanitare și a regulilor de distanțare socială în perioada pandemiei.”

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.