Triumful „pantofarilor”

Autor  Ionel Lespuc   în  ,      2 saptãmâni în urmã     903 Vizualizări  

Am luat poziție în repetate rânduri împotriva a ceea ce seamănă din ce în ce mai mult cu o tiranie a incompetenței, a nepriceperii, a deficitului de informare și de rațiune dovedit de o bună seamă din semenii noștri. Nu avem de ales decât să invocăm din nou străvechea poveste a pantofarului care a încercat să-și depășească competențele și a fost pus la punct de către autoritatea superioară.

Povestea, culeasă din scrierile lui Pliniu cel Bătrân, spune că pictorul Appelles din Kos și-a supus o lucrare, conform tradiției acelei vremi, criticii publice. Un individ, care s-a recomandat drept pantofar, a făcut o observația judicioasă asupra modului de a reprezenta nojițele unei sandale. Încurajat de mulțumirile pictorului, pantofarul a prins elan, încercând să-și exprime păreri asupra altor aspecte ale picturii. La care pictorul i-a retezat-o ferm: „Ne ultra crepidam, sultor!” (”Nu mai sus de sandală, pantofarule!”).

De aici putem înțelege care este modul de funcționare al prostului: înțelege greșit – „raționează” greșit – acționează greșit. Vă este cineva cunoscut? Ehei, de-aș avea câte o bancnotă mov pentru fiecare dintre personajele de acest fel pe care le cunosc, aș fi chiar acum pe insulița mea tropicală, încercând să uit că ei există… Dar așa ceva nu este posibil (nu s-a găsit încă cineva care să-mi reverse în cont puhoiul de bani), așa că trebuie să mă gândesc la comportamentul prostimii în situații similare cu cea de azi.

Vreau să fie înțeles fără nici o fărâmă de ambiguitate: starea de „prost” nu are niciun fel de conexiune cu gradele academice ale unui individ. Este una dintre cele mai păguboase aserțiuni aceea că cineva care „și-a tocit coatele” pe oareșce bănci universitare are un nivel al activității cognitive care să-i permită înțelegerea corectă a lumii dimprejurul său. Dimpotrivă! Studiile universitare, oricât de bogate și de prestigioase ar fi ele, nu aduc decât o lejeră îndulcire a deficiențelor cognitive de tipul înțelegere greșită – judecată greșită – acțiune greșită, și fac devierile intelectuale mai spumoase. În schimb, în cazul celor care se aglutinează prin cârciumile sătești sau în jurul postărilor de social media grav deficiente cognitiv, chiulul de la școală și disprețul față de știință și cunoaștere în general naște adevărați monștri.

Acestora nu le pasă cât de neadevărat, deplasat și criminal este demersul lor. Din rândurile lor se ridică hoardele de pantofari care iau internetul cu asalt,  decoctând, colportând și difuzând teorii care de care mai fanteziste. Confruntați cu o situație nouă și neliniștitoare, prima lor reacție este tranșantă și prostească: „Ce mai este și prostia asta?” (Prostească în sensul cognitiv expus peste tot pe aici, nu doresc să aduc atingere sensibilităților unor persoane care deja au probleme cu înțelegerea realității.) De acolo încolo, urmează sarabanda bolnavă a judecăților greșite: asta e „făcătură”, asta e „lucrătură”, asta e „conspirație”. Cine sunt răufăcătorii? Ooo, aici e foarte simplu: guverne, instituții (vizibile sau ascunse), adunături politice, organizații internaționale, Big Farma, Soros, Gates, „statul paralel” (interesantă gogoriță prostească, ridicată la rangul de politică princeps de partid). Și multe, multe altele (le știți voi mai bine, că doar vi se izbesc de retină de dimineața până noaptea târziu.

Iar această meteahnă (să n-o numim „prostie”, găsiți-i voi un nume ce sună mai decent…) nu are nici o culoare politică, ideologică, etnică, națională. Este doar o caracteristică universală, o funcționare necorespunzătoare a funcției cognitive umane. La acestea se adaugă alte flori de lux ale psihicului uman: narcisismul („sunt cel mai frumos, cum să mă urâțesc cu o mască?”), machiavelicii („într-o lume plină de răutate, să fiu eu cel mai mare rău”), conspiraționiștii („totul este făcut cu un scop, care ne este cu grijă ascuns”), ceea ce până la urmă ne duce la tabloul unei întregi pandemii de nebunie. Pe care nu o putem combate cu zicale înțelepte sau pilduitoare („prostul tot prost rămâne”, „mama proștilor e mereu gravidă”, „nu te certa cu prostul, el întotdeauna știe mai bine”,  „omenirea crește, inteligența este constantă”). Și cu atât mai puțin cu ziceri culte, cum ar fi: „Să nu subestimezi niciodată forța prostiei” (Robert Heinlein).

În 1812 a izbucnit în Țara Românească „ciuma lui Caragea”, numită după domnitorul fanariot tocmai înscăunat. Mortalitatea era fenomenală: doar în București mureau 300 de persoane pe zi (ceea ce face fiorosul covid să pară un cuminte îngeraș…). În rândurile prostimii s-a răspândit un zvon: autoritățile îi culeg pe bolnavi de pe acasă pentru a-i omorî. Deci, familiile au început să ascundă pe cei bolnavi. Rezultatul: transmitere mult accentuată, moarte garantată.

Ceea ce se întâmplă acum, după două rușinoase secole de „evoluție”, „progres” și „dezvoltare”, ne arată că situația nu este schimbată pe fond. Și că, pentru marea masă de pantofari, situația este din ce în ce mai „roză”, întrucât nu numai că ei au la îndemână mult mai multe elemente concrete, științifice chiar, pe care le pot combina sau recombina întru neștearsa glorie a prostiei lor, ci au la îndemână și nenumărați vectori media prin care elucubrațiile lor ajung instant la cei de-o seamă cu ei („ultracrepidarieni”, termen inventat de W. Hazlitt pentru a desemna pe cei încăpățânați și înverșunați să-și extindă tărâmul incompetenței și al prostiei cât mai departe de sandala de plecare…).

Ca pe vremea lui Caragea, ei sunt foarte mulți. Studiile recente arată că în SUA 50% dintre republicani cred cu tărie în teoriile conspirației (probabil, din iubire pentru strălucitul lor președinte, model universal de judecată corectă și înțeleaptă…), în timp ce printre democrați procentul este de „doar” 19%.

Mi-e teamă deci că ultracrepidarienii se îndreaptă spre un triumf garantat. Fervoarea lor și prozelitismul lor îi recomandă pentru acest triumf. Niciodată nu am înțeles mai acut decât acum proverbul pe care îl tot mustăcea bunica mea: „Un prost face o sută de proști…”. Sper doar să nu ajungem să fim exterminați cu foc la gura țevii dacă, în nu știu care gang întunecos, vom fi prinși că deținem un vaccin!

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About