Telefonul roșu

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      7 luni în urmã     863 Vizualizări.  

Un banc bun din vremurile de demult. Mi-am întrebat trei prieteni americani: „Ce înseamnă celebritatea?” Primul răspunde: „Să fiu invitat la un dineu la Casa Albă”. Al doilea: „Să fiu invitat  și să mă cheme președintele la o întrevedere privată în Biroul Oval”. Al treilea: „Să fiu cu președintele în Biroul Oval, să sune telefonul roșu, el să asculte un moment și să-mi zică: E pentru tine!”

Pentru cititorii care nu știu sau au uitat ce înseamnă „telefonul roșu”, reamintesc că este vorba despre o linie de comunicare directă, care lega Casa Albă (S.U.A.) și Kremlinul (U.R.S.S.), având drept scop contactarea părții adverse în vederea evitării de situații tensionate, mai ales pe tărâm militar. Desigur, legătura nu era sub forma unui banal telefon, ci era mai degrabă o linie telex extrem de securizată, care permitea comunicarea instantanee între cele două cancelarii ale marilor rivale geopolitice ale momentului – S.U.A. și Uniunea Sovietică, mai ales în situația în care părea posibilă lansarea de ogive nucleare de către una din părți.

Și iată că, după 30 de ani de la încheierea a ceea ce numeam „războiul rece”, problematica telefonului roșu a reapărut pe tapet. Și această situație este ceea ce putem numi „evoluție relevantă”: solicitarea Federației Ruse de a crea din nou legături telefonice directe arată în ce măsură adversitatea celor două părți nu a continuat să crească. Ba, mai rău, impresia mea este că niciodată gradul de adversitate nu a fost mai mare, apropiindu-se de pragul confruntării armate.

Această adversitate nu are rădăcini adânci în istorie. După secole de indiferență, cele două națiuni au fost aliate în al doilea Război Mondial și au avut înțelegeri solide, care au făcut ca armata rusă să se coordoneze cu armata americană cu care, după distrugerea rezistenței hitleriste. s-a întâlnit pe aliniamentele stabilite politic. Tot politic s-a făcut și împărțirea sferelor de influență în Europa (știm cu toții cum România a „fost dată” rușilor). După care totul s-a stricat: cei doi aliați s-a dedicat cu fervoare marii și importantei misiuni care au crezut că le revine. Adică diseminarea maximă, la scară mondială, propriei orânduiri economico-sociale.

A urmat războiul rece, în care zi de zi trăiam cu teama unei iminente anihilări atomice, precum și fantasmagoricul „război al stelelor”. Acest război fără lupte a fost câștigat de S.U.A. și NATO în 1990, când „sistemul economic mondial al socialismului” s-a destrămat ca și cum n-ar fi existat niciodată – la fel ca și partidele comuniste care conduceau respectivele țări. Acestea au pornit cu sârg să-și definească identități naționale (până și un  stat „inventat”, precum Ucraina), căi proprii, priorități inspirate din contemporaneitate. Și noi alianțe, majoritatea dintre ele devenind degrabă membre ale NATO, al cărui inamic declarat era U.R.S.S., și al cărui inamic implicit devenise acum Federația Rusă.

Împărțirea Europei între cele două sisteme, stabilită la Conferința de la Yalta (1945), s-a prăbușit în 1990. Dacă națiunile-satelit ale U.R.S.S. au îmbrățișat cu entuziasm capitalismul, nou-născuta Federație Rusă a rămas într-o gravă criză de identitate. Din care încearcă să iasă cu o formulă proprie: „capitalism pe jumătate, naționalism la maxim”. Amintirea imenselor suferințe din al Doilea Război Mondialeste motorul noii identități ruse, întemeiată pe oțelirea puterilor naționale pentru a asigura securitatea absolută a națiunii – desigur, așa cum poporul rus și-o dorește.

Aici, isteții analiști americani, nărăviți la burgeri și cola, au greșit foarte grav în evaluările și previziunile lor. Au crezut că Federația Rusă este atât de slăbită încât NATO (adică americanii plus câțiva ciucurei) va putea pune definitiv genunchiul pe gâtul Rusiei, retrogradând-o la statutul de „uitată a istoriei”. Lucru care nu s-a petrecut așa, iar acum se pare că – din punctul de vedere militar – Federația Rusă este mai puternică ca niciodată, cu armamente suficient de avansate, numeroase și puternice pentru a face imposibilă orice acțiune militară împotriva sa. Și cu o armată numeroasă (a 5-a ca număr în lume) antrenată și operațională, care nu are teamă de nicio agresiune din afară.

Analiștii americani au mai făcut o greșeală grosolană: nu au intuit deloc ascensiunea fulgerătoare a Chinei. În timpul în care americanii aveau ca singură preocupare să taie craca de sub fundul rușilor, China și-a construit cea mai numeroasă armată din lume. Zic unii, și cea mai puternică din lume, ținând seama că are o înzestrare tehnică de excepție, atât ca nivel de progres, cât și ca volum (la fiecare patru ani China pune pe apă o flotă egală cu cea a Franței).

Rusia nu mai vrea suferință umană. China nu mai vrea umilință. Asta ar trebui să înțeleagă analiștii americanii; asta ar trebui să înțeleagă și cancelariile lor, care se mai leagănă pe visul deșărt al supremației absolute americane în fiecare colțișor al planetei. Recent, președintele Putin a declarat că cele două state colaborează atât la dezvoltarea de noi arme, cât și pe plan operațional (misiuni comune de pregătire). Chiar dacă cooperarea lor nu se formalizează într-o alianță, constatăm un lucru: puterea lor renăscută este mai mare ca niciodată, iar impactul asupra tabloului geopolitic mondial este mult prea intens pentru a fi neglijat.

Strategii NATO ar trebui să înțeleagă acest adevăr simplu, pe care îl vede toată lumea, numai ei nu. Vremea supremației îngâmfate s-a terminat și trebuie luate măsuri raționale de destindere și de relansare a cooperării menite să aducă securitate tuturor. Inclusiv instalarea de „telefoane roșii” între principalii jucători pe eșichierul mondial, ceea ce va permite oprirea în fașă a unor escaladări militare cu efecte neașteptate și, fără îndoială, nedorite.

Noile războaie vor fi fără învingători, doar cu victime. Le datorăm timpul „pierdut” cu un simplu telefon.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About