Tag Archive: media9

Peste 250 de tineri vor participa la cea mai mare reuniune de dans popular din țară găzduită la Cluj

  1 year în urmã  

Între 12 și 14 aprilie 2024, Școala de dans tradițional „Dor de Joc” va găzdui la Cluj cea mai mare reuniune de dans popular din țară. Doi tineri coregrafi din Cluj sunt organizatorii acestui eveniment, unde sunt așteptați 260 de participanți din toată țara. Zonele abordate vor fi: Câmpia Transilvaniei, Sălaj, Banat, Dobrogea, Moldova de Sud. Cei doi tineri coregrafi din Cluj Alexandra și Andrei Mezdrea (foto jos) au dus pasiunea lor pentru folclor la un alt nivel. După mai mult de 20 de ani de activitate ca dansatori, au urmat cursuri coregrafice la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”,…

Detalii

Trenuri internaționale spre Ungaria și Austria, deviate sau anulate din cauza unor lucrări. Unele trec prin stația Cluj-Napoca

  1 year în urmã  

Mai multe trenuri spre Ungaria și Austria vor fi deviate sau chiar anulate în lunile mai și iunie, din cauza unor lucrări făcute de compania maghiară MAV Start. Operatorul feroviar de stat CFR Călători a anunțat, printr-un comunicat postat pe site-ul propriu, că în urma comunicării primite de la administrația feroviară ungară – MAV Start, care vizează închiderea totală a circulaţiei feroviare între stațiile Bekescsaba – Lokoshaza, vor interveni modificări în circulaţia trenurilor sale. Astfel, potrivit CFR Călători, următoarele trenuri vor fi deviate sau anulate: În perioada 23/24 mai – 13/14 iunie 2024 trenul IR 472 București Nord – Budapesta va…

Detalii

Bani pentru digitalizarea județului. „Intenționăm să digitalizăm întreaga activitate a instituției”

  1 year în urmã  

Consiliul Județean Cluj a aprobat alocarea unei finanțări multianuale, în cuantum de 4.800.000 lei, pentru implementarea proiectelor de digitalizare a forului administrativ în perioada 2024-2026. Potrivit reprezentanților CJ Cluj, sunt vizate dezvoltarea serviciilor software, respectiv integrarea și automatizarea la nivelul Consiliului Județean Cluj a organismelor prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică precum și a serviciilor publice deconcentrate din județul Cluj. DECLARAȚIE „𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑎, 𝑝𝑟𝑎𝑐𝑡𝑖𝑐, 𝑑𝑒 𝑜 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛ță𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑒𝑢𝑟𝑜𝑝𝑒𝑎𝑛 𝑆𝑚𝑎𝑟𝑡 𝑇𝑒𝑟𝑟𝑖𝑡𝑜𝑟𝑦, 𝑟𝑒𝑐𝑒𝑛𝑡 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡. 𝑆𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙-𝑎 î𝑛𝑟𝑒𝑔𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡 î𝑛 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚𝑖𝑖 𝑑𝑜𝑖 𝑎𝑛𝑖, 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑑𝑖𝑔𝑖𝑡𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 î𝑛𝑡𝑟𝑒𝑔𝑖𝑖 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡ăț𝑖 𝑑𝑒 𝑢𝑟𝑏𝑎𝑛𝑖𝑠𝑚 𝑎 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑖𝑙𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐽𝑢𝑑𝑒ț𝑒𝑎𝑛 ș𝑖, 𝑢𝑙𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑟, 𝑝𝑟𝑖𝑛…

Detalii

AUTOSTRADA TRANSILVANIA. CNAIR a desemnat antreprenorul care va construi cele două viaducte de pe A3. Cât vor dura lucrările

  1 year în urmã  

Cele două viaducte de pe Autostrada Transilvania, de la Nădășelu și Topa Mică, au constructor desemnat. Directorul general al Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat, vineri, că lucrările la cele două viaducte de pe A3 vor fi realizate de o asociere condusă de constructorul Ozaltin (Turcia).  994, 7 milioane de lei (fără TVA) este valoarea contractului pentru realizarea celor două viaducte. 27 luni reprezintă perioada derulării contractului (9 luni de proiectare și 18 luni execuția lucrărilor). Comunicatul directorului general al CNAIR „Am desemnat câștigătorul contractului pentru construcția celor două viaducte de pe secțiunea Nădășelu -Mihăiești…

Detalii

CFR Călători introduce autobuze între Cluj-Oradea și retur, la 3 luni după ce ruta a fost închisă pentru modernizarea M300. Avem programul de circulație

  1 year în urmã  

CFR Călători introduce de luni, 1 aprilie, autobuze pe Cluj Napoca - Oradea, rută închisă circulației trenurilor pentru lucrările de modernizare a căii ferate. Asta, deși licitația pentru contractarea serviciului este suspendată. Potrivit clubferoviar.ro, licitația a fost suspendată din cauza unei contestații depuse de societatea de transport auto Transmixt SA din Bistrița, care a fost admisă de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Asta înseamnă că, cel mai probabil, contractul va fi decis prin atribuire directă. între 28.105.000 și 36.135.000 de lei este valoarea totală estimată a contractului „Servicii de transport regulat special de călători cu autobuze/autocare de înlocuire a…

Detalii

AUTOSTRADA TRANSILVANIA. A treia amânare pe cel mai dificil lot de pe A3. Este și cel mai costisitor lot din țară, de peste 8 miliarde de lei

  1 year în urmã  

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prelungit cu încă o lună, până pe 29 aprilie 2024, termenul pentru desemnarea câștigătorului lotului Poarta Sălajului - Zalău - Nușfalău, de pe Autostrada Transilvania, care include și tunelul Meseș. Lotul de 41 de kilometri de pe A3 este cel mai mare contract scos la licitație până acum. Pe 23 ianuarie 2024, CNAIR a finalizat evaluarea ofertelor tehnice și a stabilit ulterior termenele de 29 februarie, 29 martie și 29 aprilie pentru evaluarea financiară. Cu toate acestea, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se arătase recent destul de optimist în legătură cu semnarea contractului pentru…

Detalii

Trei comune din județul Cluj primesc bani din fondul de rezervă pentru reabilitarea unor obiective

  1 year în urmã  

Aleșii județeni au aprobat în ședința de joi, 28 martie, alocarea unor sume din fondul de rezervă al bugetului județului Cluj pentru trei comune. Astfel, comunei Jichișu de Jos i-a fost alocată suma de 300.000 de lei pentru reabilitarea clădirii căminului cultural din localitatea Codor. De asemenea, forul administrativ județean a alocat comunei Căpușu Mare 350.000 de lei pentru reabilitarea podului din localitatea Căpușu Mic, respectiv pentru asigurarea funcționării stației de epurare din Agârbiciu. Totodată, comunei Bobâlna i-a fost acordat un ajutor financiar în sumă de 299.910 lei în vederea finanțării lucrărilor de reparații a școlii din localitatea Suaraș, căminului…

Detalii

VIDEO. E oficial! A fost deschis circulației DEx 16, primul drum expres din Transilvania. Inaugurare cu o lună înainte de termen

  1 year în urmã  

Drumul de mare viteză DEx 16 Oradea – Borș II, legătura Oradiei la Autostrada Transilvania A3, a fost deschis circulației joi, de la ora 15:00. Este prima inaugurare a unui drum expres din acest an și primul drum expres din Transilvania, șoseaua de mare viteză pe care a construit-o antreprenorul austriac Strabag. Inaugurarea a avut loc cu aproape o lună înainte de termen.  Coloana de mașini a fost condusă de către un autoturism al Poliției Rutiere (Bihor). Mașinile din coloană au claxonat în timp ce treceau pe lângă operatorul video care făcea live de la acest eveniment. Imediat după inaugurare, ministrul…

Detalii

Aproape 200 de treceri de pietoni din județ vor fi iluminate prin sisteme inteligente de tip LED

  1 year în urmã  

Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc joi, 28 martie, proiectul cu finanțare europeană „Iluminarea trecerilor pentru pietoni pe drumurile județene din județul Cluj – etapa I”. Prin implementarea proiectului se va realiza iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate marcate şi semnalizate, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică. Astfel, într-o primă etapă se vor realiza următoarele lucrări: iluminarea a 188 de treceri de pietoni de pe drumurile județene; instalarea a 376 de aparate de iluminat; instalarea a 376 de stâlpi noi. Trecerile de pietoni vor fi, astfel, iluminate corespunzător, cu…

Detalii

GALERIE FOTO. Dotări de ultimă generație pentru analize și investigații la Spitalul de Boli Infecțioase. Investiție de 12 milioane de euro

  1 year în urmã  

Administratorul județului Alin Tișe, a prezentat joi, 28 martie, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, principalele investiții realizate în cadrul unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean. La eveniment au participat și vicepreședinții Consiliului Județean Cluj, domnii Marius Mînzat și Vákár István.  DECLARAȚIE „Rezultatele investițiilor noastre extrem de consistente în acest spital care poate fi considerat un etalon în ceea ce privește activitatea spitalicească și cea ambulatorie, se văd în calitatea serviciilor de care beneficiază pacienții și, inclusiv, în faptul că instituția medicală a obținut, la finalul anului precedent, cel mai mare punctaj din țară la acreditare. Acordăm o…

Detalii