Tag Archive: cj cluj

Cum vor funcționa unitățile medicale aflate în subordinea CJ Cluj în perioada sărbătorilor de Paște

  2 luni în urmã  

Unitățile medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean, vor asigura permanența pe întreaga durată a Sărbătorilor Pascale, obiectivul fiind acela al menținerii continuității activității și a actului medical. DECLARAȚIE „Personalul din instituțiile spitalicești subordonate forului administrativ județean rămâne, și de această dată, în slujba pacienților. În situația în care vor fi nevoiți, clujenii pot apela cu încredere la specialiștii din spitalele noastre pentru a beneficia de serviciile medicale necesare”. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii (Str. Moților nr. 68) vor funcționa,…

Detalii

VIDEO. Administrația județeană preia un drum comunal cu scopul de a-l reabilita și moderniza. Va elimina blocajele care se creează în zonă

  2 luni în urmã  

Administrația județeană anunță că, în perioada imediat următoare, va prelua un drum comunal cu scopul de a-l reabilita. Drumul județean astfel modernizat le va oferi conducătorilor auto care vin din nord-vestul țării și vor să ajungă la Cluj o soluție la blocajele care se creează în zonă. Este vorba despre drumul comunal DC 177 Câțcău - Vad.  Prezentarea a fost făcută, luni, la fața locului, de către vicepreședintele CJ Cluj, Radu Rațiu, care a fost însoțit de primarul din Dej, Costan Morar, și cel din comuna Câțcău, Călin Mureșan. „Preluăm drumul comunal DC 177 Câțcău - Vad, cu scopul de a-l…

Detalii

Apa ajunge în „Maldivele Clujului”. Rețea nouă cu o lungime de aproape 4 kilometri

  2 luni în urmã  

Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” au finalizat lucrările de alimentare cu apă a zonei Caolina - Lacul „Laguna Albastră”, din localitatea Aghireșu Fabrici, comuna Aghireșu. DECLARAȚIE „Numeroase gospodării beneficiază acum de apă potabilă în această zonă rezidențială, cu potențial turistic deosebit, a Clujului. Continuăm să finanțăm din fondurile Consiliului Județean toate proiectele edilitare care contribuie la bunăstarea clujenilor, a turiștilor și a operatorilor economici din județ”.  Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj  Potrivit CJ Cluj, investiția a vizat introducerea apei potabile în partea de nord a localității Aghireșu Fabrici, pentru mai multe grupuri de case situate de-a…

Detalii

GALERIE FOTO. Lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 107R, care vor dura șase luni. Vor fi realizate trotuare

  2 luni în urmã  

Administrația județeană anunță că a început o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila. Acestea au drept principal scop asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de deplină siguranță, precum și creșterea calității vieții locuitorilor din Sălicea și Ciurila. Operațiunile vizează, astfel, sectorul de drum în lungime de 13,05 kilometri situat între pozițiile kilometrice 8+300 și 21+350. Lucrările constau în întreținerea părții carosabile și a platformei drumului prin executarea de plombări cu îmbrăcăminți asfaltice și tratarea burdușirilor și a tasărilor, colmatarea rosturilor, aducerea la profil și completarea acostamentelor, refacerea…

Detalii

Încă trei microbuze electrice școlare urmează să fie cumpărate de CJ Cluj. Forul județean are drept țintă 62 de microbuze

  2 luni în urmã  

Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței extraordinare desfășurate miercuri, 9 aprilie, includerea comunelor Mica, Mintiu Gherlii și Viișoara în acordul de colaborare încheiat pentru implementarea proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. 34 de microbuze electrice școlare au fost cumpărate până acum de administrația județeană Demersul este realizat în scopul achiziționării unui număr suplimentar de trei microbuze electrice. Acest lucru va deveni posibil ca urmare a economiilor, în valoare de 2.046.895,20 lei, rezultate în urma achiziției precedentelor 34 de microbuze școlare. DECLARAȚIE „Obiectivul nostru este să asigurăm tuturor comunelor…

Detalii

GALERIE FOTO. Cum este celebrată Ziua Internațională a Romilor la Cluj. A fost proclamată în 1971

  2 luni în urmã  

Astăzi este celebrată Ziua Internațională a Romilor, iar până în 11 aprilie au loc o serie de manifestări la Cluj.  Expoziție dedicată istoriei și culturii romilor La fel ca în anii precedenți, în holul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” (Calea Dorobanților nr. 104, Cluj-Napoca) va fi organizată o expoziție dedicată istoriei și culturii romilor, incluzând volume, imagini și materiale informative. Aceasta va aborda aspecte precum originea romilor, prima lor atestare pe teritoriul românesc, precum și evoluția comunității în diverse perioade istorice, inclusiv în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (Holocaustul), regimului comunist și tranziției post-comuniste. Importanța educației De asemenea, vor fi prezentate elemente…

Detalii

Încep lucrări de întreținere și modernizare pe unele drumuri județene. Primele sectoare vizate

  2 luni în urmã  

Administrația județeană anunță că a încheiat primele trei contracte de execuție a lucrărilor cuprinse în programul de lucrări de întreținere curentă și periodică a unor drumuri din județul Cluj pentru anul 2025. Lucrările urmează să se desfășoare pe patru sectoare în lungime însumată de 51,747 kilometri, situate pe trei drumuri județene. Acestea au scopul de a îmbunătăți condițiile de circulație precum și de a asigura o siguranță rutieră sporită. DECLARAȚIE „Ne propunem ca prin intermediul acestor lucrări să contribuim la creșterea calității infrastructurii rutiere și la derularea în condiții de siguranță a traficului. Nu ne vom opri aici, în perioada…

Detalii

GALRIE FOTO. Stație nouă de epurare a apelor uzate menajere realizată cu 22 milioane de lei

  2 luni în urmã  

Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Companiei de Apă Someș s.a., transmite că a finalizat și recepționat lucrările de modernizare a Stației de Epurare Ape Uzate (SEAU) din localitatea Apahida.  DECLARAȚIE „Creșterea capacității stației de epurare contribuie, în mod direct, la îmbunătățirea parametrilor de funcționare a serviciului de canalizare oferit clujenilor din această localitate. De asemenea, pe fondul creșterii numărului de locuitori din zona Apahida, această investiție va facilita viitoarele extinderi ale rețelei pe care le preconizăm pentru anii următori”. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj Potrivit CJ Cluj, investiția a vizat extinderea vechii linii de epurare a apelor uzate menajere…

Detalii

Un sat din județul Cluj beneficiază, în integralitate, de apă potabilă furnizată în sistem centralizat

  2 luni în urmã  

Administrația județeană, prin intermediul Companiei de Apă Someș s.a., anunță că a finalizat lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă în satul Feldioara din comuna Cătina. Până la finalizarea acestei investiții, vechea rețea de apă acoperea doar cca. 50% din necesarul de apă al localității. DECLARAȚIE „Datorită specificului său, o mare parte dintre gospodăriile acestui sat clujean foarte pitoresc sunt amplasate la o distanță considerabilă de centru, locuitorii lor întreținându-se, în mod aproape exclusiv, din practicarea activităților agricole și creșterea animalelor. Pentru aceștia, dar și pentru cei care, din diverse motive, nu au beneficiat până acum de apă…

Detalii

GALERIE FOTO. Au început lucrările de curățare a arborilor aflați pe marginea căilor rutiere din județ. Ce drumuri sunt vizate

  2 luni în urmã  

Administrația județeană anunță că a demarat o serie de lucrări de întreținere care au drept scop asigurarea unei mai bune vizibilități în trafic și, astfel, creșterea siguranței circulației rutiere pe drumurile județene. Lucrările de întreținere specifice constau în toaletarea arborilor situați în apropierea căii de rulare și în zonele situate în vecinătatea drumului, precum și tocarea materialului lemnos rezultat în urma lucrărilor de toaletare. Acestea sunt executate de angajați ai Direcţiei de Administrare Drumuri Județene din cadrul Consiliului Judeţean, fiind folosite utilaje specifice din dotare. Operațiunile au vizat drumurile județene DJ 109B Fundătura – Oșorhel, DJ 108B Bobâlna – Pustuța,…

Detalii