Suntem sclavi. Sclavii banilor

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      1 lunã în urmã     501 Vizualizări.  

Uraaa! Statuia celebratului și controversatului general confederat Robert E. Lee a fost coborâtă, cu mare tam-tam,  de pe soclul său înalt de 12 metri din Richmond (S.U.A.). S-a făcut dreptate! Încă o relicvă a trecutului rasist, segregaționist și sclavagist a fost trimisă acolo unde îi este locul: în subsolul istoriei. Cu asta, răfuiala prezentului cu trecutul tenebros și sângeros merge înainte!

De când viețile negre au început să conteze campionii dreptății istorice și ai justiției sociale lucrează febril la răscumpărarea suferinței nedrepte pe care triumfătorul om alb a provocat-o tuturor celorlalte rase umane, cu precădere rasei negre. Și uite-așa își închipuie unii, mai doborând o statuie, mai schimbând un nume de stradă, mai îngenunchind pe un teren de sport, că se pot alina suferințe mai adânci decât o genune și mai numeroase decât firele de nisip.

Sunt convins că trecutul nu mai poate fi reparat. Fiecare viață, indiferent de rasa căreia îi aparținea individul tratat ca o vită de povară, fără altă valoare decât cea a mușchilor și oaselor sale, ucis pe urmă cu cinism sau nepăsare, este unică și de neînlocuit. Fiecare dintre ele reprezintă un punct nodal al istoriei umanității, din care ar fi putut izvorî savanți remarcabili, artiști minunați, sau pur și simplu oameni buni, dintre cei care înmulțesc binele în lume.

Deci, să dobor o statuie, sau să ascund o stâncă care poartă numele unui decan… e puțin, este prea puțin față de ceea ce ar trebui făcut cu adevărat. Știam cu toții că planeta întreagă a fost terenul de vânătoare al omului alb, în care el s-a comportat exact precum cel mai performant dintre prădători, jefuind sistematic și ucigând cu sânge rece. Iar după ce prada sa (precizez: prada erau semeni de-ai lui, cel puțin la fel de prețioși ca și el…) a început să se ridice și să scuture jugul, omul alb s-a reinventat la el acasă, devenind dintr-o dată mare democrat și libertarian.

Și ar fi putut fi simplu: democrația este acea stare a unei națiuni, sau a unei civilizații, în care cetățenilor li se asigură drepturi egale și șanse egale. Nu mai mult; dar nici mai puțin. Cu idei de felul acesta a pornit la drum în 1776 măreața democrație americană: „…toți oamenii sunt egali… cu drepturi inalienabile ca dreptul la viață, libertatea și căutarea fericirii”. Desigur, părinții fondatori au uitat să lase o notă de subsol în care să precizeze că egalitatea, libertatea și obținerea fericirii sunt rezervate albilor bogați, proprietari de pământuri, sclavi sau fabrici.

În rest… exploatare nemiloasă a marii mase de pălmași, cu precădere neagră. Să vorbești despre egalitate, libertate și fericire într-o națiune care a abolit oficial segregația rasială în 1968, și a linșat pe ultimul negru în 1998 (sic!), mi se pare ceva de un cinism dezgustător! Iar noi, marea masă de aruncători cu privirea, ne împăunăm cu statutul nostru „democratic”, închipuindu-ne că sistem parlamentar sau prezidențial, plus alegeri libere, înseamnă democrație.

Înseamnă, însă doar din punct de vere politic. Societatea umană, indiferent de culoarea pielii, forma de organizare, localizare pe glob, este supusă unui rasism sistemic și generalizat, insurmontabil precum Everestul: rasismul banilor. În ciuda bunelor intenții afișate prin doctrine și declarații, societatea este în continuare împărțită în două rase: bogații și săracii. Societatea americană a funcționat timp de două secole cu regulile pe față: doar albii au dreptul de a fi bogați, în timp ce negrii trebuie să fie mai săraci decât cel mai sărac dintre albi. În Europa lucrurile sunt mai nuanțate, cumva mai echitabile, dar esența este aceeași; cei săraci ridică osanale bogaților, și au în viață un singur țel: să facă și ei parte din rasa respectivă.

Inegalitatea și segregarea economică este tenebroasa realitate ascunsă, bomba cu ceas așezată la temelia democrației. Comunismul a sesizat acest lucru, și a venit cu o soluție: hai să-i facem pe toți egali în sărăcie! Oamenii l-au sabotat, și s-au opus din răsputeri: noi vrem să fim bogați, să beneficiem de șanse de îmbogățire și să avem atât de multe încât să nu mai putem de bine! Capitalismul le-a promis această prosperitate, și oamenii s-au repezit ca fluturii spre lampă, uitând că bogătanii își vor apăra privilegiile pe care le dorim și pentru noi, și uitând că sărmana planetă nu are destul pentru toate poftele noastre demăsurate!

Învățământul modern are drept singură menire cum să te învețe și cum să te ajute să câștigi bani, și nicidecum să te educe cum să te comporți după ce ai ajuns să-i ai. Să ai purcoaie de bani pare să fie un scop în sine pentru oameni  și, de multe ori, chiar singurul. Poveștile noastre de succes sunt despre bani, și despre abilitatea „eroilor” noștri de a-i obține, a-i înmulți și a se împăuna cu ei (cu ce drept ne supărăm pe maneliști, ei măcar spun lucrurilor pe nume?!).  Gloria noastră este definită prin câți bani putem număra. Fiindcă noi nu câștigăm bani, nu producem bani, ci dăm „tunuri”. Succesul nostru în viață nu se măsoară în bucurii, sau în momente de fericire, ci în bani. În orice competiție este pomenit doar învingătorul. Pentru ce? Fiindcă el a câștigat cei mai mulți bani. La Marile Șlemuri se vorbește despre bani mai mult decât despre frumusețea jocului Emmei sau al lui Daniil.

Cum să rupem acest cerc vicios al obsesiei pentru bogăție? Doborârea unor statui, lăbărțarea unor drepturi, rescrierea istoriei, toate posibile datorită „progreselor” democrației. nu vor rezolva în nici un fel problema; cel mult vor răsufla unele frustrări. Dacă vrem să dărâmăm ceva, atunci să fie templele opulente ridicate banilor, în primul rând acele alcătuiri grețoase care ne apasă sufletele și evaporă ultima brumă de umanitate din noi.

Tristă este soarta democrației: să-i elibereze pe oameni doar pentru ca ei să rămână sclavii banilor.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About