Stradă nouă și sensuri unice. Soluție pentru „strâmtoarea Terra”

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     2890 Vizualizări.  

Există o zonă din Florești pe care locuitorii de acolo au numit-o „Strâmtoarea Terra”. Este vorba despre intrarea pe strada Urușagului, în dreptul intrării în cartierul Terra, care are doar vreo patru metri lățime și unde, evident, se produc ambuteiaje.

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că situația din „strâmtoarea Terra” se va rezolva în curând. Soluția găsită este aceea de amenajare a unei străzi noi și implementarea de sensuri unice.

„Am demarat procedura de expropriere, zilele care urmează trebuie să consemnăm sumele, deja au fost notificați proprietarii. Vom avea sensuri unice. Va fi o deschidere nouă, o stradă paralelă cu Șesul de Sus, Dumitru Mocan 2, care va merge până pe strada Petuniei, în partea terminală a Floreștiului, unde va exista acces în DN1. Accesul actual pe strada Dumitru Tăuțan va fi mult mai lărgit, astfel ca traficul auto să nu fie obturat de mijloacele de transport în comun„, a spus Pivariu, la TVR Cluj.

Primarul a vorbit și despre strada Eroilor, unde lucrările sunt momentan sistate, după rezilierea contractului cu fostul executant. „Cred că într-o lună, o lună și un pic, se va putea scoate la licitație execuția pentru strada Eroilor. Am primit acceptul de la minister pentru încă o bandă de rulare. Dorim să fluidizăm traficul și ne-am propus și aici ca autobuzul să nu oprească pe banda de rulare”, a subliniat Bogdan Pivariu.

Edilul șef a anunțat și că la Florești s-a demarat un studiu de trafic și că în curând vor apărea primele soluții generate de realizatorii analizei.

Floreștiul a demarat studiul de trafic. “Vor rezulta propuneri de sensuri unice, soluții pentru punctele periculoase”

 

About