Spațiile verzi dintre blocuri „nu călcați iarba”. Cum să o călcăm, totuși?

Autor  Serban Tiganas   în  ,      2 saptãmâni în urmã     1908 Vizualizări  

Multe dintre blocurile Clujului au în jurul lor spații verzi, unele înconjurate de garduri vii. Sigur, acolo unde mașinile nu s-au făcut încă stăpâne. Puse cap la cap, sunt sute de hectare unde politica este „nu călcați iarba”. Există acolo un potențial important. Aceste spații pot fi revitalizate, locuitorii din zonă pot să beneficieze de locuri de petrecere a timpului liber, iar copiii, de terenuri de joacă. Este inexplicabil să lași aceste spații închise. Ar trebui să facă Primăria ceva? Evident, parcelele îi aparțin în majoritate. Până acum, însă, nu a făcut nimic. Politica de modernizare a orașului ajunge ușor în cartiere, deocamdată mai mult pe planșe. Media9 l-a invitat pe cunoscutul arhitect Șerban Țigănaș să ne spună cum ar trebui călcată iarba în spațiile verzi dintre blocuri și de ce modernizarea orașului nu poate exclude aceste zone (redacția).

„Despre spațiile dintre blocuri, cele din cartierele secolului trecut, merită discutat, pentru că sunt multe și au un mare potențial pentru a ameliora traiul din acele locuri. Ponderea acestor ansambluri în  totalul de locuințe urbane este semnificativă, foarte mulți locuitori fiind direct interesați de calitatea spațiilor dintre construcțiile în care locuiesc. Ar trebui să discutăm despre proiectare, proprietate, folosință, întreținere, costuri și cine le suportă, dar și despre decizia de a folosi spațiul într-un fel sau altul. În mod evident aceste spații evoluează pentru că vegetația e vie, crește, se maturizează și mai și moare, iar presiunile celor care doresc să beneficieze de aceste spații, ocazional sau permanent sunt și ele diferite.

Proiectul inițial a fost unul centralizat, cu reguli și indicatori precis aplicați de proprietarul unic, statul. Transformarea însă nu mai beneficiază nici de reguli și gândire de ansamblu, de proiecte, iar proprietarii nu prea participă nici la discutarea și negocierea intereselor și nici la luarea deciziilor. Mai degrabă se servesc din spațiul public invocând preemțiunea proximității. Dacă e lângă locuința mea, e evident că sunt cel sunt îndreptățit să îl folosesc, chiar dacă nu este al meu și nu contribui direct cu impozite sau chirii, gândesc destul de mulți. Astfel, multe spații sunt îngrădite, grădinărite, parcate sau cosmetizate după pofta și priceperea celor care îndrăznesc. Restul sunt închiriate, dar numai pentru autovehicule, sau sunt destinate colectării deșeurilor sau locurilor de joacă pentru copii și așa-numitelor spații verzi care se măsoară cu metrul pătrat, fără însă a avea alte criterii legate de speciile de plante, umbrire sau dimpotrivă, neumbrirea locuințelor, accesibilitate și folosință.

Mă întreb cine decide dacă sunt bine alocate și cât trebuie să coste investiția pentru amenajare și mai ales întreținere. Sunt oare acestea similare în cartiere diferite sau există alte criterii pentru alocarea costurilor, depinzând de exemplu, de cine locuiește acolo? În mod cert nici alocarea spațiilor și nici a resurselor financiare nu sunt discutate sau măcar aduse la cunoștința celor care sunt proprietarii și utilizatorii locuințelor din apropiere. Nu există nici obiceiuri și nici reglementări în sensul acesta.

Cred că am înșirat suficiente motive pentru a demonstra că a crea reguli, programe, norme și practici are tot sensul. De multe ori mă gândesc cum trebuie clasificat spațiul dintre blocuri? Este spațiu public? Parțial, pentru că în mare parte nu este nici accesibil și nici nu folosește tuturor. De unde vin fonduri pentru amenajarea și întreținerea lui? Se plătesc taxe și impozite? Nu. Atunci sunt finanțate din bugetul public, chiar dacă sunt destinate doar locuitorilor unei comunități din proximitate? Dacă sunt finanțate din bugetul public nu sunt poate subfinanțate, amenajate la minima rezistență și pe principii nediferențiate, de parcă cineva știe exact că toți au nevoie de aceleași calități ale acestor spații, au aceleași dorințe și aspirații, stil de viață și judecată. Și poate au și aceeași vârstă, cultură și obiceiuri?

Problema sutelor de hectare de spații dintre blocuri, doar în orașul nostru, este importantă pentru câteva zeci de mii de oameni, multe și nu este abordată proporțional cu această importanță. Ar fi necesară o echipă multidisciplinară de cercetare, proiectare, consultare, finanțare și implementare și o monitorizare atentă a rezultatelor, pentru a corecta, interveni sau amplifica anumite soluții care își dovedesc succesul, sau dimpotrivă. Cine să facă asta? Întrebați city managerul. Întrebați primarul și consilierii, sunt foarte curios ce vor răspunde. Întrebați-i mai ales de ce cred că e bine așa cum e acum, pentru că e evident că au această convingere. Merge și așa.” 

Șerban Țigănaș este unul dintre arhitecții cei mai importanți ai României. A studiat la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, din Cluj, apoi a absolvit Facultatea de Arhitectură, la București. A ocupat funcția de președinte al Ordinului Arhitecților din România în perioada 2010-2018, iar în prezent este secretar general al Uniunii Internaționale a Arhitecților. Este profesor la Universitatea Tehnică, unde predă proiect design, comunicare și marketing pentru arhitecți. A fondat Dico și Țigănaș Arhitectură și Inginerie, iar proiectele biroului au obținut mai multe premii la nivel internațional. Trecem zilnic pe lângă Cluj Arena și Sala Polivalentă, clădiri reprezentative pentru oraș, închipuite în biroul de Arhitectură Dico și Țigănaș.

About