Societatea civilă a avut dreptate. Urbaniștii, fără soluții pentru strada Teodor Mihali

Autor  Ionel Lespuc   în       7 luni în urmã     1235 Vizualizări.  

Blocul de pe strada Teodor Mihali nr. 45-51, aterizat în buza trotuarului, cu binecuvântarea Primăriei și fără să fi trecut prin Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) dă serioase bătăi de cap. Chiar și celor din Primărie! Cine l-a aprobat are pe constiință toată dezvoltarea ulterioară defectuoasă a străzii.

Citește și:

Blocul la trotuar de pe Teodor Mihali s-a făcut cu complicitatea Primăriei – DOCUMENTE

Astăzi a venit în comisie blocul din vecini, strada Teodor Mihali nr. 53. Care se aliniază cu cel de alături. “Știm că este foarte în stradă, dar nu am avut altă soluție, pentru că a trebuit să ne legăm de construcția existentă”, au spus proiectanții. 

Dacă unii pot, toți pot! Încă un bloc de pe Mihali propus să vină până la trotuar

Urbaniștii din comisie s-au străduit să caute soluții. Nu au găsit, tot ce au încercat este să salveze ce se mai poate.

Arhitectul-șef al municipiului, Daniel Pop, a acceptat alinierea cu blocul scandalos, dar a promis că proiectele viitoare, spre strada Sarmizegetusa, vor avea retrageri.

Mai ferm a fost arhitectul Voicu Bozac, care a propus ca parterul să fie retras, să existe un trotuar de bulevard de patru metri, și abia etajul să fie aliniat cu clădirea dezvoltatorului Vasile Mureșan (Punctual Invest srl). 

“Lărgirea străzii este obligatorie și trebuie pornită măcar de la această construcție”, a spus și Sorin Scripcaru, unul dintre cei mai experimentați urbaniști ai Clujului.

“Strada Teodor Mihali ar trebui să aibă aliniament de la un capăt la altul. Aș vrea să văd un front continuu de la benzinăria MOL până la strada Sarmizegetusa. Nu e în regulă să avem un aliniament franjurat”, s-a exprimat urbanistul Dan Domșa.

Este limpede, faptul că blocul celor de la Punctual Invest srl a fost avizat fără să treacă printr-o dezbatere a specialiștilor va rămâne pe fața Clujului ca o cicatrice. Societatea civilă, care a reacționat vehement, a avut dreptate. Primăria trebuie să își revizuiască abordarea și procedurile, pentru ca asemenea eșecuri să nu se mai întâmple.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.