Sfârșitul unei epoci

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      4 luni în urmã     982 Vizualizări.  

Populația din Insulele Solomon,  din Oceanul Pacific, a fost capabilă de un act incredibil de curaj sfidător: după ce decenii la rând a stat cuminte sub umbrela influenței americane, iată că a încheiat un acord de securitate cu China! Implicațiile ar fi chiar mai largi, acesta putând fi primul pas pentru o prezență militară chineză permanentă în respectivele insule.

Acest act de curaj sfruntat a stârnit reacția imediată a S.U.A., care au anunțat că vor „urmări cu atenție” evoluția acestei situații, și vor „lua măsuri corespunzătoare” dacă prezența militară chineză afectează interesele geostrategice americane. Având în vedere reacțiile furioase ale S.U.A. față de orice se întâmplă pe suprafața planetei, și iese din cadrul „pax americana”, este cazul să ne punem o întrebare, cea mai importantă de fapt, în aceste zile de adâncă restriște: cât mai poate să reziste această orânduire geopolitică cu care suntem obișnuiți, dar este din ce în ce mai mult pusă sub semnul întrebării?

In urmă cu „doar” două secole, S.U.A erau o prezență de mâna a doua pe scena geopolitică mondială, care era dominată de China (locul 1) și India (locul 2). După aceasta, fără îndoială, secolul 19 a fost al Europei, care și-a extins dominația și influența în fiecare colțișor al planetei, tăind și spânzurând după bunul plac. Urmașul lor natural au fost S.U.A., care au exploatat un continent întreg fără a avea războaie majore, și cu atât mai puțin invazii de cucerire. S.U.A. au fost marele campion al secolului 20, care a învins sistemul socialist și și-a extins influența, dominația și voința aproape peste întreaga planetă.

În civilizația noastră europeană, alcătuită din oameni albi care aderă la tradiția și valorile omului alb, dominația S.U.A. este o valoare de temelie atât de profundă încât ne închipuim că ea este veșnică, pentru totdeauna, și că ea nu poate fi schimbată. Și, mai ales, că ea NU TREBUIE SCHIMBATĂ, fiindcă nimic nu este mai asigurător pentru noi, oamenii albi, decât dominația mondială a omului alb, exercitată prin campionul nostru la categoria super-grea. Campion care se străduiește să-și merite locul : tocmai s-a anunțat că cheltuielile militare mondiale au depășit pragul de 2.000 miliarde de dolari, din care campionul „lumii civilizate” are o parte care depășește o treime!

Ne bizuim întreaga viziune asupra lumii pe o imagine, în mare măsură nerealistă, generată de realitățile ultimelor două secole. Avem încă o încredere cerbice în importanța noastră, în puterea noastră, în rolul nostru istoric și geopolitic. O încredere similară, probabil, cu cea pe care o nutrea Genghis Han, după ce hoardele sale jefuitoare cutreieraseră cu folos întreaga Eurasie, din Coreea până la Rin. Sau o încredere îngâmfată precum cea a Lordului Melbourne, prim ministru al Reginei Victoria, când admira stegulețele britanice înfipte temeinic mai peste tot în harta lumii.

Toate aceste momente cu rezonanță istorică s-au caracterizat prin existența unei dominații a unei părți asupra altei părți. Aceasta este una dintre motivațiile de temelie ale oricărei ființe umane : puterea asupra celorlalți. Aceasta face să existe „tirani în papuci”, dihonie în cupluri, nesupunere în organizații, răzmeriță pe străzi, frenezie politică. Și aceasta face ca, imediat ce avem oarece putere, să pornim să cotropim teritoriile și bogățiile altor popoare și națiuni. Exact ceea ce a făcut omul alb în ultimele două secole.

Iar această putere și această dominație s-au strecurat insidios și s-au încrustat adânc în mentalitatea și valorile de temelie ale omului alb. Care a ajuns să se considere superior celorlalte rase, pe care le-a numit în diferite feluri, toate batjocoritoare. Privind problema din unghiul opus, constatăm că toate aceste rase au rămas din acele vremuri cu o idolatrie necuvenită pentru omul alb. Care azi nu mai vine cu nave uriașe, cu puști tunătoare, cu voci severe și Biblii fluturate, ci cu portofele burdușite.

Dacă este ceva ce putem spune că a definit viața umanității în ultimele trei decenii, este globalizarea. Aceasta a dus la diseminarea „valorilor” occidentale (de la tricouri la mâna a doua și emisiuni TV cu talente, până la dăunătoarele băuturi carbogazoase și infamele colecții de chimicale pe care concernele mondiale le numesc „alimente” sau „produse de îngrijire”), la schimb cu resursele naturale, umane și culturale ale coloniilor, cândva politice, acum doar economice.

Și, pentru a ne da seama cât de rapide sunt schimbările la scara istoriei imediate și cât de debilă este făurirea unei imagini despre „lume” doar din viziunea îngâmfată a biruitorului, trebuie să constatăm că, în cele trei decenii la care făceam referire, globalizarea a dus la niveluri nemaiîntâlnite ale cooperării și integrării, urmate de creșterea explozivă a bunăstării generale. Tot acest proces a fost alimentat de banii omului alb, bani pe care el i-a cheltuit inclusiv pentru satisfacerea celor mai fanteziste și mai inutile nevoi de consum, multe dintre ele destinate accesului direct la coșul de gunoi.

Foștii furnizori au progresat rapid în timpul pripitei globalizări; și-au prețuit mai bine resursele, și-au regăsit demnitatea națională, și-au redefinit prioritățile (vezi Insulele Solomon…) și au regândit integrarea lor în marele joc de șah al geopoliticii. Ceea ce se vede limpede din reacția comunității internaționale în fața stupidului și absurdului război pe care Rusia l-a lansat împotriva Ucrainei. Care nu este un război de cotropire, nici un război de „pedepsire” – este primul simptom dureros și sângeros al rescrierii ordinii internaționale, întemeiată pe o globalizare cu poli multipli și interconexiuni complexe.

Mi s-a „reproșat” (în termeni decenți) pentru ce mă tot iau de „omul alb”, și de „lumea civilizată”, și de „vărul nătâng de peste ocean”, fără să critic China, sau Rusia… Acum înțelegeți, poate, pentru ce: după ce omul alb a făcut paradă cu armele sale, pe urmă cu banii săi, pe urmă cu sforăriile sale, ar fi trebuit acum să fie capabil să fie înțeleptul umanității și să fie mereu în fruntea procesului complex și încâlcit al rescrierii destinului umanității, de la an la an și de la deceniu la deceniu.

Degeaba, din păcate. El tot cu armele, tot cu banii…

 

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.