Sfârșitul istoriei

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      1 lunã în urmã     1017 Vizualizări  

Atunci când ne aducem în memorie felul în care eram în trecut, fostul nostru „sine” pare diferit. În mod întrucâtva surprinzător se pare că avem o imagine, câteodată foarte cuprinzătoare chiar, despre cât de mult s-au schimbat personalitatea și gusturile noastre de-a lungul anilor. Cu toate acestea, oricât de mult ne-am schimbat de-a lungul anilor, atunci când privim spre viitor ne așteptăm să rămânem la fel, iar lucrurile din jurul nostru să rămână la fel, sau schimbate doar în infimă măsură.

Specialiștii au denumit acest fenomen „iluzia sfârșitului istoriei”, în care oamenii tind să subestimeze cât de mult se vor schimba ei înșiși în viitor. Explicațiile vin din partea unei echipe de psihologi care a efectuat studii asupra modului în care oamenii își percep sinele și traseul de viață. Conform concluziilor acestei cercetări, ce s-a desfășurat pe 19.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 68 de ani, această iluzie persistă din anii adolescenței până după pensionare.

Daniel T. Gilbert, psiholog de la Universitatea Harvard, autor al studiului, explică: „Oamenii de vârstă mijlocie – ca mine – reflectă adesea asupra modului în care erau în adolescență cu amuzament și nostalgie”. „Ce nu înțelegem niciodată este faptul că în viitor, sinele nostru va privi la modul în care suntem astăzi în exact același fel. La toate vârstele credem că suntem cei mai isteți, și de fiecare dată ne înșelăm”, a explicat Gilbert.

În cadrul cercetării participanții au fost rugați să prezică care trăsături ale personalității și care gusturi urmează să li se schimbe în următorii 10 ani. Deși, după cum suntem toți de acord, trăim într-o lume aflată într-o schimbare de o profunzime și viteză fără precedent în istoria umanității, participanții de toate vârstele estimau doar schimbări minore. Astfel, o femeie tipică de 20 ani prevedea mult mai puține schimbări pentru următorii 10 ani în comparație cu schimbările din deceniul trecut relatate de o femeie de 30 de ani. Această discrepanță se menținea la toate grupele de vârstă.

Discrepanța nu pare să fie provocată de probleme de memorie, deoarece schimbările de personalitate relatate de oameni erau consistente cu cele reliefate de cercetările independente care măsurau modul în care trăsăturile de personalitate se schimbă cu vârsta. Atât doar că persoane de toate vârstele păreau mult mai pricepute în a-și aminti „sinele din trecut” decât în a-și imagina modul în care se vor schimba în viitor. Autorii studiului nu văd decât o explicație pentru această situație: „Oamenii pot confunda dificultatea imaginării schimbărilor personale cu probabilitatea scăzută a schimbării în sine”.
Cercetări personale efectuate de-a lungul anilor (implicând studenți din ani terminali ai diferitelor universități) m-au dus la concluzia că ființele umane pot să aibă o imagine foarte clară, extinsă chiar, asupra momentului prezent, asupra lucrurilor importante sau inevitabile care se întâmplă în mediul lor imediat. În schimb, este de-a dreptul de neînțeles, frustrant chiar, cât de simplă, convențională, lipsită de orice viziune și îndrăzneală, este imaginea despre viitor a acestor adulți tineri, dintre care se spunea că vor fi recrutați conducătorii zilei de mâine.

Nu pot să nu mă întreb: ce fel de conducători presupunem că vor fi aceștia, dacă nici măcar pentru destinul personal nu au o viziune, sau măcar o listă de obiective, preferințe, opțiuni? Așteptările lor erau mereu subsumate modelului social: familie, slujbă, mașină, piscină, călătorii, și multe altele asemenea…
Un astfel de trai, de ucidere a istoriei zi după zi, în care avem o imagine cât de cât clară doar despre trecut, iar viitorul este un domeniu nebulos, cu evoluții incerte, este crunt penalizat în vremurile de intensă tulburare socială. Cum este această pandemie, care ne-a adus într-o situație neașteptată: fără a ne infecta precum o „gripă spaniolă”, fără a ne secera precum holera, coronavirusul Covid-19 ne-a suspendat într-un spațiu în care viitorul nu se mai poate întrevedea, iar trecutul este singurul lucru care mai are o relevanță.

Cu alte cuvinte, constatăm că singurul lucru pe care îl dorim pentru viitor este… continuarea trecutului! Adică, acele activități care presupun îngrămădire (restaurante, „ieșiri”, concerte, evenimente, și un pic de job) și deplasare (concedii care de care mai exotice, city-break-uri fanteziste, weekenduri pline de răsfăț) și, în general, libertate neîngrădită (deci, fără mască!). În rest… istoria s-a sfârșit aici și acum!

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About