Se construiesc „zgârie nori” și la Cluj. Țigănaș: „Arătați-ne la ce nivel se poate ridica arhitectura unei astfel de clădiri unice”

Autor  Serban Tiganas   în  ,      1 lunã în urmã     21624 Vizualizări  

Nota redacției: Cunoscutul arhitect Șerban Țigănaș debutează ca editorialist Media9 cu acest articol despre turnurile din România, în contextul în care, la Cluj, este propus un „zgârie nori” de 40 de etaje, pe malul Someșului. Planul urbanistic zonal este în dezbatere publică, așadar găsim aici tocmai un punct de vedere avizat.

În ultimii ani s-a declanșat o cursă pentru clădiri înalte, zgârie-nori sau turnuri, oricum am dori să le spunem. În paralel cu acestea am asistat și vom mai asista la dezbateri, speculații, declarații și adevărate războaie ale ideilor legate de acestea. Care e miza? Sunt clădirile înalte mai bune, mai valoroase din anumite puncte de vedere? Ar trebui să ne întrebăm dacă aceste clădiri sunt sustenabile și dacă în afară de profitabilitatea urmărită mai ales prin atractivitatea prin vizibilitate, prin calitatea de repere în peisaj sau ”landmarks”, cum li se spune în engleză, aceste turnuri sunt valoroase pentru orașe. 

BUCUREȘTI. La București continuă o cursă pentru cea mai înaltă clădire din România. A început în zona Floreasca, unde s-a concentrat unul dintre polii de afaceri din partea de nord a capitalei și va continua tot aproape de lacuri, la Piața Presei Libere, fosta Piață a Scânteii. Polul principal va fi arealul cunoscut ca Romexpo. La București discuția despre aceste clădiri înalte este una destul de firească, atât comunitatea, cât și mediul profesional părând acomodate cu astfel de proiecte care urcă tot mai mult către cer. Aș spune că asistăm la o cursă moderată. Cu două decenii în urmă, sau chiar mai mult, părinții urbanismului din capitală vorbeau despre studiile de altimetrie, adică de siluete ale orașului marcate prin clădiri reper de înălțime mare. Această discuție apăruse înainte de intențiile de investiție și de marii jucători imobiliari. Argumentele urbaniștilor țineau de nevoia de a crea aceste repere într-un oraș de mari dimensiuni, pe teren plat, la câmpie, unde din cauza omogenității cartierelor de blocuri și a marilor bulevarde socialiste realizate cu aceeași rețetă, monotonia și lipsa de orientare puseseră stăpânire pe peisajul construit. Doar Casa Poporului trona pe cea mai înaltă denivelare, ea însăși fiind o denivelare pe verticală tocmai pentru a dobândi poziția dominantă. Una dintre metodele de a o contracara, de a liberaliza silueta capitalei după căderea comunismului și de a estompa simbolurile trecutului a fost propunerea de a construi pe verticală chiar în apropierea actualului Palat al Parlamentului, adică ceea ce propunea soluția câștigătoare a concursului București 2000, din 1996. Nu s-au construit turnuri în acea zonă din cauza problemelor legate de proprietatea asupra terenului, interesul pentru un ”downtown” de afaceri migrând spre nord, cum am mai spus. A existat o excepție nefericită ca destin, finalizată cu scandal și procese, celebrul caz Cathedral Plaza, din zona centrală. Abuzuri și erori de toate felurile au făcut ca turnul, de altfel desenat de arhitecți valoroși, să nu poată fi dat în folosință. Probabil toată lumea pierde. Turnul e acolo, deci cei care îl consideră inoportun trebuie să se împace cu prezența lui, iar cei care au investit nu îl pot folosi, deci au pierdut tot. Dacă ar fi să fie demolat, cum spune sentința tribunalului, ar trebui să se facă pe bani publici, pentru că autorizația emisă de primărie a fost anulată, caz în care cel puțin acești bani vor fi o pierdere pentru plătitorii de taxe și impozite. 

Nu la fel au evoluat lucrurile la Iași, Timișoara și Cluj. Aceste orașe, mai ales Iașiul și Clujul, au configurații complet diferite față de București. Dacă Timișoara este tot un oraș de câmpie, cu nevoie de repere, în Iași și Cluj se pune problema în altfel, existând formațiuni naturale și alte tipuri de perspective. De fapt în fiecare loc e altfel. Să le discutăm pe rând. 

TIMIȘOARA. La Timișoara a pornit deja cursa pe verticală. Noul pol dezvoltat pe structura și în continuarea centrului comercial aflat în afara zonei centrale protejate va fi în curând punctat cu cea mai înaltă clădire, pentru moment, din România. Pe culoarul canalului Bega se ridică deja un turn de locuințe la a cărui semeție râvnesc deja și alți dezvoltatori. Malul apelor este întotdeauna un loc cu atracție sporită pentru orice dezvoltare. Rezistența conservatorilor se bazează pe mutația pe care o suferă orașul la nivel de siluetă. Nu vor mai fi turnurile bisericilor singurele care vor puncta spațiul, cartierele și comunitățile. Li se vor adăuga, depășindu-le, turnurile de birouri și locuințele înalte, private, pentru… cei puțini. 

IAȘI. La Iași, unde recent au avut loc dezbateri aprinse pentru a se discuta două turnuri propuse în vecinătatea ansamblului comercial mixt din jurul Palatului Culturii, situația e diferită și particulară. Impactul clădirilor înalte asupra zonei centrale este evident și intens. S-a discutat pro și contra cu multă și justificată pasiune chiar pe finalul anului trecut. Unii au considerat apariția turnurilor ca fiind un semn mult așteptat la Iași al progresului, al alinierii cu liga orașelor care se dezvoltă vizibil, în vreme ce alții au văzut proiectele ca un real pericol de pierdere a unei identități urbane prin siluetă și repere bine definită, sau chiar o privatizare a simbolurilor orașului prin înlocuirea lor. Concluzia parțială a dezbaterilor a fost în opinia mea justă. Dezvoltatorul a promis un concurs de arhitectură pentru a căuta soluția pentru unul dintre turnuri, renunțând la cel de-al doilea. Cum se va termina însă această adevărată aventură pentru destinul Iașilor, nu putem încă știi. Un concurs trebuie bine organizat, trebuie să există miză foarte bună și mai trebuie să avem și noroc de arhitecți foarte inspirați, bine ierarhizați de un juriu responsabil și competent. 

CLUJ. Am ajuns la Cluj–Napoca și ne apropiem de subiectul care a generat această analiză. Particularitatea localității este aceea de a avea aeroportul practic în oraș, în extremitatea sa estică, ceea ce generează reglementări ferme ale înălțimilor construcțiilor din constrângerile așa – numitului con de zbor. Consecința este aceea că nu se poate discuta de turnuri decât în extremitatea vestică a orașului, în principiu, dar și mai aproape de centru, în anumite poziții, cu anumite limitări. Totuși aceste limitări au fost abil exploatate încă de la începutul anilor 90, prin turnul băncii BRD, edificat în zona Mărăști.

Clujul a vorbit mai intens despre turnuri înainte de criza economică. Trei propuneri au marcat perioada, toate trei aprobate la nivel de plan urbanistic. Una a fost cea de pe amplasamentul fostului abator, de la piața Abator, alta reprezentând un pachet de șase turnuri a fost aprobată pe amplasamentul fostei fabrici de confecții Flacăra, iar cea de a treia, de data aceasta nefiind o inițiativă comercială privată, a făcut parte din ansamblul propus pentru noul stadion municipal. La Abator s-a aprobat un PUZ care nu oferea soluția de arhitectură, fiind doar un volum prismatic fără caracter, studiu și detalii, la Flacăra s-a aprobat o soluție obținută printr-un concurs cu invitați de marcă din arhitectura germană, organizat de promotor, soluție abandonată din cauza crizei, după care terenul a fost înstrăinat și s-a construit un ansamblu care are o cu totul altă configurație, iar la stadion a fost abandonată idea tot din cauza crizei și absenței finanțării, de data aceasta pentru clientul public, Consiliul Județean. Vreau să trimit aici către exemplul orașului Vilnius, capitala Lituaniei, o localitate de dimensiunea Clujului, cu o particularitate urbanistică interesantă. Vilnius este traversat de râul Neris, având pe un mal centrul istoric, la fel ca la Cluj, iar pe celălalt mal centrul nou, început ca atare încă din perioada sovietică, postbelică, dar care a fost dezvoltat cu turnuri în perioada de după dobândirea independenței. Deliberat, lituanienii au definit aria pentru clădiri înalte grupat și în contrapondere la centrul istoric protejat, punctat de siluetele turnurilor mai multor biserici deosebit de frumoase. Ceea ce este remarcabil ține de faptul că cel mai înalt turn din acest grupaj este o construcție publică, aparține primăriei, iar partea superioară este dedicată birourilor în care lucrează echipa arhitectului șef. 

Apropiindu-ne de momentul prezent, după revenirea din criză, subiectul clădirilor înalte a revenit în zona centrală, la intersecția străzilor Ploiești și Constanța. Două clădiri care se percep destul de dizgrațios încă din piața Avram Iancu au trecut și ele, mai ales cea de a doua prin scandaluri și soluții de aprobare care țin de determinismul politic în urbanism. Nu putem însă să numim aceste clădiri turnuri propriu zise, ele fiind doar mult mai înalte decât celelalte construcții existente în proximitate, în realitatea având niveluri mai puține decât ceea ce se discută acum. Mai recent a fost readus în actualitate proiectul pentru turnul de la fostul Abator, pentru a nu pierde valabilitatea aprobării obținute înainte de expirarea planurilor urbanistice aprobate înainte de intrarea în deplină valabilitate a noului PUG. Din păcate acest proiect pornit de la o ambiție comercială cantitativă și nu de la o intenție arhitecturală de valoare, ne va oferi un paralelipiped de mari dimensiuni pe care mai mulți arhitecți, nu neapărat foarte inspirați au încercat să îl cosmetizeze la nivelul anvelopei vizibile, după părerea mea fără șanse de succes.

Al doilea turn aflat și el în construcție, dar în stadiu mult mai avansat este cel de la intrarea, sau ieșirea din oraș, în funcție de ora din zi în care se blochează traficul dinspre sau înspre Florești. Este destinat locuințelor și începe să arate ca o clădire de locuințe, cu ferestre și balcoane și destul de probabil, vom vedea, cu finisajele ieftine care să facă profitul cât mai mare. Sper ca măcar la această clădire să nu se prea închidă balcoanele după inițiativa unora dintre locatari, să nu își schimbe prea mulți tâmplăriile după bunul plac și să nu își acopere o parte din fațade cu mari pânze comerciale, cele mai mari posibile…  

Am ajuns iată la cel mai recent caz, turnul propus prin PUZ în zona supermarketului Cora, căruia nu vreau să îi fac reclamă prin menționare, dar pur și simplu nu știu cum altfel să denumesc acel loc. Aici situația este următoarea: s-a propus un PUZ abil, care prin înglobarea unei suprafețe ample de teren oferă indicatori urbanistici rezonabili, în condițiile unei înălțimi a turnului fără precedent în Cluj. Situație de record absolut pentru orașul de pe Someș. Formula aleasă pentru POT și CUT, coeficienții care se calculează în funcție de suprafața terenului și, evident, a ceea ce se propune a fi construit, face ca în ansamblu clădirea, de fapt ansamblul de clădiri, să nu depășească limitele din PUG, dar și din legea urbanismului, adică încadrează propunerea în prevederile legale. Mai mult, într-o manieră sumară și puțin atractivă, oferă argumentul echilibrării prin simetrie a siluetei orașului percepută dinspre vest, bazându-se în tentativa de a deveni o mare victorie a ambiției dezvoltatorilor, cea mai mare victorie, tocmai pe victoria predecesorului pe care dorește să îl surclaseze. Această simetrie e prezentată ca o necesitate. Mi-am adus aminte de istoria ambițiilor de înălțime din Cluj, care au dus la un Avram Iancu urcat pe un stâlp și pentru a fi pur și simplu mai sus decât un Matei Corvinul, încălecat pe un cal, cu adevărat impresionant, dar doar un cal. Din păcate în această dezbatere despre probabil cea mai înaltă clădire pe care o va primi Clujul în caz că se aprobă, chiar dacă cineva va mai negocia, ca la bazar, câteva etaje mai puțin, ca să dea bine în ochii publicului, iar promotorul având în mod cert de unde ”să lase”, nu se bazează pe calitatea arhitecturii. Regret că deciziile urbanistice importante nu se bazează și pe calitatea arhitecturii. Nu știm cum va fi acest turn, dacă se aprobă, doar cât de înalt și la ce distanțe de limitele ternului, pe unde se vor face accesele și că rețeaua de alimentare cu apă nu va fi afectată. 

Mă întreb, pornind de la această propunere, de ce să construiești o clădire atât de înaltă? Care este rațiunea, care sunt avantajele? Și îmi răspund tot eu, dar vă invit să meditați obiectiv, fără să am pretenția că ceea ce gândesc eu este neapărat corect sau singura formulă posibilă și justă. Sunt clădirile înalte mai eficiente din punct de vedere al randamentului economic, al construirii, în condițiile în care, explicam, se respectă coeficienții urbanistici din PUG, obiectiv atins de propunerea în cauză? Nu. Clădirile înalte sunt mai complicate, mai sofisticate, necesită costuri și tehnologii mai avansate pentru a le construi, în consecință sunt mai scumpe raportat la unitatea de suprafață. Dar oare sunt clădirile înalte mai sustenabile, mai verzi, mai durabile decât cele care nu tind la aceste altitudini? Nu. În mod cert nu, echilibrul fiind altundeva. Nu am auzit să se discute despre producerea de energie cu turbine eoliene situate la partea superioară care prinde vânturile peste tot ce crește mult mai jos… în mod cert nu suntem încă e acolo în România, nu din cauza proiectanților ci mai ales pentru că rezultatul nu ar fi profitabil în condițiile pieței de aici. La prețul corect orice turn din Cluj sau de oriunde ar putea fi proiectat și realizat ca la Hong Kong, Dubai, New York sau Tokyo, dar în mod cert nu va putea fi vândut sau închiriat ca acolo. Oferă un astfel de turn condiții de locuire sau de muncă mai bune decât o clădire obișnuită? Nu. Care este atunci motivul pentru o astfel de inițiativă? Este unul singur, descris cu minuție și argumentat în cartea lui Dejan Sudic, The Edifice Complex: ambiția, dorința de a lua în posesie silueta orașului, de a realiza o semnătură spațială incontestabilă, de a fi cel mai puternic, cel mai abil, cel mai râvnit și a putea pune prețul ce mai mare pe orgoliul astfel declanșat și celor care cumpără. 

Ce ar trebui să ne preocupe în această consultare publică, în care se află PUZ-ul pentru turnul turnurilor din Cluj – Napoca?  Calitatea arhitecturii, fără echivoc, fără compromisuri! Adică exact ceea ce nu se supune consultării și aprobării. De ce ar trebui să se decidă în funcție de arhitectură? Pentru că silueta orașului va fi subordonată acestei construcții care va atrage privirile din foarte multe, mult mai multe puncte decât oricare altă clădire. 

Presupunând că arhitectura ar trebui judecată, cine ar fi cei care ar trebui să facă această evaluare și să își asume responsabilitatea de a decide ce se va oferi sutelor de mii de locuitori și vizitatori ca simbol determinant și poate definitiv al orașului? Politicienii din Consiliul local, care votează (disciplinat) planurile urbanistice? Arhitectul șef, care poate va fi inspirat sau conspirat și nu mă refer absolut deloc concret la ocupantul actual al acestei poziții, ci la problema în sine de a pune pe umerii unui om, profesionist, adevărat, o astfel de decizie? Comisiei tehnice, conduse de primar, altfel decât spune legea, pentru că ea are rolul de a oferi consultanță arhitectului șef și nu de a lua decizii în locul acestuia? Opiniei publice, vecinilor sau avocaților lor, așa cum se petrece în ultimii ani în cadrul proceselor de consultare publică, transformate în spectacole cu public și presă, care nu pot scăpa de logica electorală în preajma alegerilor, dar și între acestea? Nu, nu, nu și iar nu… Arătați-ne la ce nivel se poate ridica arhitectura unei astfel de clădiri unice, care apare odată la zeci de ani și poate marca orașul pentru sute! Poate că cei de la Iași au totuși șanse, pentru că au propus concursul. La noi suntem în situația ca cineva să alerge singur, să fie implicat poate și în arbitraj și deloc surprinzător să și câștige cursa, competiția. Pericolul este însă ca foarte mulți oameni, după aceea, vor vedea efectiv că acest concurs a fost de fapt pierdut de Cluj, de oameni și de oraș.

 

Șerban Țigănaș este unul dintre arhitecții cei mai importanți ai României. A studiat la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, din Cluj, apoi a absolvit Facultatea de Arhitectură, la București. A ocupat funcția de președinte al Ordinului Arhitecților din România în perioada 2010-2018, iar în prezent este secretar general al Uniunii Internaționale a Arhitecților. Este profesor la Universitatea Tehnică, unde predă proiect design, comunicare și marketing pentru arhitecți. A fondat Dico și Țigănaș Arhitectură și Inginerie, iar proiectele biroului au obținut mai multe premii la nivel internațional. Trecem zilnic pe lângă Cluj Arena și Sala Polivalentă, clădiri reprezentative pentru oraș, închipuite în biroul de Arhitectură Dico și Țigănaș.

About