Șantier pe dealul Hoia. Consilier județean: „Este deja al patrulea șantier ilegal”

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     4225 Vizualizări.  

Un șantier a pornit la drum pe dealul Hoia, în Florești, aproape de liziera pădurii. Cea care a semnalat lucrările este Adela Dehenes, consilier județean USR. Adela Dehenes susține că este un șantier ilegal și cere autorităților să intervină.
„În ultimii ani, ilegalitățile se țin lanț aici, iar acest caz este deja al patrulea șantier ilegal aflat în atenția publicului în ultima vreme. Cel mai recent a fost, până zilele trecute, drumul ilegal construit în primăvara care lega întreaga zonă cu Tăietura Turcului, care a stat la baza unui marș al cetățenilor organizat împotriva dezmățului și haosului imobiliar din Cluj. E condamnabil că asemenea fenomene nu sunt prevenite de autoritățile de forță ale statului, iar amenzile și dosarele penale nu sperie pe niciun dezvoltator. Pe de altă parte, nu este nimic surprinzător, autoritățile locale, în marea majoritate a cazurilor, observă construcțiile ilegale doar după finalizarea lor sau în cel mai rău caz tolerează existența lor. De suferit nu are doar mediul înconjurător, ci și toți cei care vor fi păcăliți de promisiunea unei vieți mai bune într-un ansamblu construit fără acces la servicii publice de bază”, a postat Adela Dehenes pe Facebook.
Consilierul județean anunță că va sesiza autoritățile competente. Pe de altă parte, autoritățile nu au anunțat încă o decizie în cazul șantierului pornit în iarnă tot pe dealul Hoia.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.