România suntem fiecare dintre noi

Autor  Ionel Lespuc   în  ,      1 lunã în urmã     464 Vizualizări  

Mâine sunt alegerile, astăzi sunt sigur că aveți luată deja decizia. Mergeți la vot. Sau nu? Haideți să discutăm despre motivul pentru care ați decide să nu mergeți.

Nu aveți cu cine? Dintre candidații eligibili, am vorbit măcar o dată în viață cu fiecare. Există între ei oameni de calitate bună, așa cum există și unii de calitate îndoielnică; sunt oameni cu școală mai puțină și mai multă, făcută în țară și în străinătate; oameni puși pe căpătuială și oameni onești, buni profesioniști și mai puțin capabili. Aveți de unde alege. Să îi puneți pe toți în aceeași oală, “toți politicienii sunt la fel”, este egal cu “toate femeile conduc prost”, “toți românii sunt hoți” și alte șabloane. Generalizarea este profund greșită. Dacă nu găsiți diferențe între candidați, ei bine, înseamnă că nu ați făcut un minim demers să vă informați despre ei. Dar mai aveți timp.

Din patru în patru ani aveți puterea. În rest, e la ei. De ce să vă refuzați acest moment când rolurile se schimbă, când politicienii stau umili în fața dvs? Nu v-a plăcut ordonanța 13? Ștampila de duminică face infinit mai mult decât protestul din 2017. Nu vă place cum s-a gestionat criza covid? Arătați-vă nemulțumirea la scrutin. Cei mai noi dintre politicieni încep să aibă apucături de politicieni vechi? Spuneți-le asta pe buletinul de vot. E atât de simplu.

Sunteți apolitici? Vă păcăliți singuri. Nu există neimplicare; statul acasă e un vot care se duce, de obicei, fix la cei care vă displac mai mult. Gândiți-vă că ar trebui să alegeți constructorii care să vă edifice o casă și că, prin pasivitate, îi ajutați pe cei mai nepregătiți să înalțe schela.

Este pandemie, există riscuri. La vot, riscul nu este mai mare decât la mall. De fapt, poate chiar mai mic. Ați fost să faceți cumpărături de Moș Nicolae, nu-i așa? Sunt și câteva trucuri ca să evitați aglomerația. Mergeți în timpul slujbei de la biserică, mergeți la prânz, când alții sunt la masă, dar mergeți. Nu este o fiță, ci un demers patriotic. Vă iubiți țara, vă pasă cum se va dezvolta ea? Atunci nu aveți nicio scuză.

Până la urmă, cei care vă spun că sunt miliarde de euro în joc sunt sinceri. Uniunea Europeană ne dă bani să ne însănătoșim după pandemie. Vin fonduri pentru construcția de autostrăzi, căi ferate, spitale, școli. Guvernul următor va avea în mâinile sale toate deciziile. Acei bani pe care îi trimite României onor Uniunea Europeană sunt ai voștri. Prin votul de duminică, îi veți împuternici pe unii dintre concetățenii noștri să îi gestioneze. Așa că puneți ștampila pe acei oameni cărora le-ați da banii dvs. pe mână fără teama că vor fugi cu ei.

Mâine sunt alegerile, mergeți la vot. România nu este ceva abstract. România suntem fiecare dintre noi.

PS: Media9 vă va ține la curent cu tot ce se întâmplă duminică. Ce spun cei mai importanți candidați la ieșirea de la urne, live video pe Facebook și text pe website, prezența la vot, posibile fraude, rezultate parțiale și finale. Tot ce trebuie să știți despre Clujul nostru, despre România noastră.

About