Rețeta fericirii

O femeie urcă pe un bloc de 10 etaje, împreună cu cei doi copii, și se aruncă în gol, târând după ea în  moarte și cele două suflete nevinovate. Un bărbat se ceartă amarnic cu soția și pune pe urmă în practică amenințarea pe care a lansat-o cu ocazia înfruntării: ia cei doi copii ai cuplului, merge la un lac de acumulare din apropiere și-și găsesc cu toții liniștea în tărâmul undelor.

Iar cazul nu este singular: cu câțiva ani în urmă, un tată singur, lăudat pentru abnegație și seriozitate de către întreaga comunitate, și-a luat cei doi copii, au mers la lacul Tarnița, unde el i-a legat de propriul trup cu sârmă, după care i-a târât după el în străfundurile întunecate. Repet, vecinii au confirmat în cor că individul jumătate sinucigaș, jumătate criminal, era un părinte model și un vecin fără cusur și, tot la unison, s-au minunat cum este cu putință ca un astfel de om să fie capabil de un asemenea gest. Și atunci, confruntați cu acest tablou de nefericire dureroasă și alienantă, trebuie să ne întrebăm cu seriozitate: cât de legitimă, cât de utilă și cât de morală este imaginea pe care noi o avem despre starea de fericire?

Fericirea nu înseamnă să ai tot ce vrei, ci să te bucuri pe deplin de tot ceea ce ai. În repetate rânduri am fost numit om de afaceri „de succes”. Asta, fiindcă imaginea publică a succesului este strict legată de sumele acumulate prin conturi sau de proprietățile materiale (neapărat amintite cu „valoarea” lor) aflate în posesia persoanei respective. Așa cum sportivilor și politicienilor neapărat trebuie să le fie amintită vârsta, bogătanilor trebuie să le fie amintită averea sau măcar valoarea de referință a iahtului cu care se împăunează. Nicăieri nu se vede mai strigător la cer acest adevăr decât în Statele (Unite) ale Americii. Pe lângă cultul deșănțat al bogăției opulente (care, spune-se, aduce o nezdruncinată fericire…), societatea americană luptă acum cu disperare să se despartă de două dintre sursele tradiționale de fericire din partea locului: supremația pielii albe și dominația celui cu o pușcă mai mare. Ceea ce este foarte ușor de înțeles când privim la discriminarea și opresiunea discretă practicate de establishment-ul american, precum și la modul în care este încurajată folosirea armelor de foc, chiar cu prețul unor stupide și dezgustătoare masacre efectuate mai mereu de tot felul de indivizi dezaxați (culmea, pare că toți sunt albi!)

Trăim într-o lume mercantilă și falsă, în care bogătanilor și puternicilor li se fac temenele peste temenele, doar-doar ne va cădea și nouă o fărâmă de bogăție, doar-doar de pe pulpana lor se va lua un pic din praful strălucitor al puterii și al succesului în viață. Și ne închipuim că stabilindu-ne ca obiectiv în viață atingerea aceluiași nivel de prosperitate mincinoasă, și de faimă găunoasă, ne vor face fericiți. Adică, „vom avea succes” și vom fi fericiți. Nimic mai neadevărat…George Carlin, unul dintre cei mai importanți umoriști din istoria umanității, a spus-o în felul său unic: „Să încerci să fii fericit acumulând proprietăți este ca și cum te-ai înfășura în sandvișuri încercând să-ți potolești foamea.”

Și, totuși,  chiar dacă nu sunt bogat precum Elon Musk sau celebru precum Kim Kardashian, aș putea spune că am „avut succes”. Dacă mă întrebați cum e posibil acest lucru, vă voi răspunde foarte simplu: FIINDCĂ AM TRĂIT VIAȚA PE CARE MI-AM DORIT-O! Iar viața mea fost mereu condusă de pasiunea mea, cea care a fost pentru mine precum stelele de pe cer pentru marinar, care-și conduce întreaga viață după ele fără să le atingă: să știu și să împărtășesc! Cinicii vor mormăi: păi sigur, asta e o pasiune lesnicioasă! Ia să te văd dacă ai fi înnebunit după hainele de firmă, după motoarele tari sau după iahturile cu trei punți! Ce te-ai face atunci? Sau măcar o casă cu 300 de metri pătrați de geamuri și un hectar de gradină în jur?

A fost simplu: totul a fost supus nevoilor mele. Aceste nevoi au făcut că am călătorit mult, în toate colțurile planetei. Dar, mai mereu, nu a fost pentru „a vedea”, sau a mă coace la soare, sau a consuma mâncare exotică, ci pentru a răspunde preocupărilor legate de pasiunea mea. Și cu ocazia acestor călătorii am putut face una dintre cele mai de preț constatări ale mele pe drumul cunoașterii: bogăția nu este în niciun fel o premisă sau o condiție obligatorie a fericirii. Tocmai dimpotrivă, aș îndrăzni să afirm. Fericirea cea mai limpede, mai manifestă, mai plenară, mi-a fost dat s-o văd în țările „sărace”, unde să ai ce pune pe măsea și un acoperiș deasupra capului sunt tot ce ai nevoie pentru a trăi lipsit de griji, cu zâmbetul pe buze și cu inima luminată de bucurie.

Poate că idealizez în exces această constatare a mea. Poate că cred prea intens în adagiile străvechi care spun: „Fii fericit cu nimic și vei fi fericit cu tot” sau „Cine se mulțumește cu puțin va avea mereu destul”.  Dar v-o spun din proprie experiență: cu cât mai strâmtorat este omul, cu atât mai larg este zâmbetul! Cu cât mai mare este sărăcia cu atât mai mult contează valoarea umană nudă, cea care există complet în afara considerentelor materiale și a faimei îndelung căutate. 

Dacă ar fi să vă împărtășesc cea mai de preț învățătură, ea ar fi aceasta: fericirea este posibilă și fără faimă, și fără bogăție. Concluzia o trageți fiecare cum puteți.