Răspunderea supremă

Orice discuție despre natura cosmică a speciei noastre trebuie să înceapă cu o aprofundată lecție de umilință. După ce, timp de milenii, pe fondul ignoranței și al îndoctrinării religioase izvorâte din aceasta, umanitatea a crezut cu tărie că locul acesta (pe care încă nu-l numea planetă…) este unic, menit să slujească doar umanității, ultimele secole au zdruncinat din temelii viziunea noastră asupra lumii de dincolo de nori. Astăzi știm că Terra este o planetă mititică, aflată în „familia” unei stele la fel de neînsemnate, la periferia unei galaxii care nu iese cu nimic în evidență în rândurile miliardelor de galaxii care populează Universul.

În doar câteva secole, planeta noastră a decăzut de la statutul suprem de „unic lăcaș al zeilor” la cel de mărgică neînsemnată în infinita salbă cosmică a lumilor de rocă și apă. Înțelegerea și acceptarea acestei simple și copleșitoare realități sunt un prim pas, dar extrem de important, în stabilirea locului nostru în Univers și în înțelegerea eventualei noastre misiuni pe cărările de lumină care pornesc de la noi.

Trebuie să înțelegem un adevăr simplu și profund: însăși existența noastră, puterea noastră rațională și viziunea noastră prospectivă dau o oglindire și un înțeles acestei galaxii cu 400 de miliarde de stele. Universul nu are o oglindă în care să-și admire bogățiile și frumusețile. Oglinda sa sunt ochii noștri curioși și cercetători, spiritul nostru alert, mereu dornic de cunoaștere și aprofundare. Desigur, dacă noi dispărem ca urmare a necugetării și nesăbuinței noastre, Universul nu va suferi în niciun fel, fiindcă el nu are în niciun fel știință despre existența noastră. Noi înnobilăm acest Univers, dându-i un înțeles și o profunzime emoțională fără precedent în istoria sa.

Dar să nu ne umflăm în pene. Universului nu-i pasă nici cât negru sub unghie de noi. La fel, dacă s-ar petrece un fel de cataclism din cele imaginate de cele mai panicarde pelicule horror, care ar face ca umanitatea să dispară complet și brusc, peste noapte, credeți că vreunei specii vii i-ar păsa cât de cât și ar vărsa vreo lacrimă de regret? Nici vorbă! Dar aceasta nu trebuie privită ca o lipsă de importanță a speciei noastre în marele tablou al existenței universale.

Dimpotrivă, aceasta demonstrează marea noastră importanță, dovada că specia înzestrată cu putere reflexivă și rațiune este unică în Univers, adăugându-i acestuia o dimensiune pe care nici Universul, nici speciile vii găzduite de el nu o pot accesa. Până acum, omenirea este singura particulă a Universului care a pătruns și a înțeles această dimensiune. Iar acest lucru o face, poate, unică și irepetabilă la scara unui Univers cu trilioane de galaxii, stele și planete. Și îi conferă o unică și supremă responsabilitate: SĂ ȚINĂ VIE FLACĂRA CIVILIZAȚIEI ÎN UNIVERS!

De unde privesc eu problema, războaiele abjecte și criminale, ambițiile politice bolnăvicioase, înfruntările comerciale cu taxe și restricții, clasificarea absurdă a ființelor umane ca fiind „de stânga” sau „de dreapta”, naziști sau reformiști, goana cerbice după avere, putere și glorie, glorificarea brutalității și neam-prostiei, scălâmbăiala grotescă pe „medii”, abandonarea frustă a năzuințelor către educație și responsabilitate civică, interesul maladiv pentru propria persoană și, mai ales, pentru propria „imagine” – toate acestea, și multe altele, sunt pentru mine simptomele funeste nu ale vreunei decăderi sau involuții, ci ale unui păcătos dispreț față de ceea ce viitorul poate să aducă acestei omeniri mai numeroase, mai bogate și mai active ca niciodată. Și mai rătăcită ca niciodată (Gabriel Liiceanu vorbește chiar despre o „bârfă planetară”).

Cu alte cuvinte, ne aruncăm în viitor fără să ne pese ce înseamnă acel viitor. Fără ca măcar să știm și fără chiar să dăm importanță. Și, dacă chiar atât de puțin ne pasă, este semnul că nici măcar nu suntem interesați de viitor. Fiecare, inclusiv academicienii, inclusiv politicienii de frunte, este interesat doar de viitorul „lor”, de beneficiile lor personale și de micile ciupeli. Am creat chiar o organizație mondială (ONU) care se ocupă doar accesoriu de problemele umanității, fiind mai mult implicată în marile spălări de rufe din familia planetară.

Și se pare că nimeni nu înțelege care este adevărata importanță a umanității în concertul universal al minunilor. De ani buni ne frământăm creierii cu „Paradoxul Fermi”: dacă sunt atâtea și atâtea planete care pot găzdui viața, unde sunt civilizațiile similare cu a noastră, sau chiar mult mai avansate? Până acum nu avem niciun semn, oricât de neînsemnat, despre existența acestor civilizații – exceptând cele produse de către exaltați care văd OZN-uri și emit raționamente izvorâte din cunoaștere empirică („dacă noi suntem aici, alții trebuie să fie prin alte părți…”). Această sărăcie de dovezi, precum și considerente izvorâte din știința de nivel înalt (n-am să vă blochez sinapsele cu respectivele raționamente), ne sugerează că, dincolo de a fi o regulă în Univers, apariția vieții înzestrate cu rațiune și creatoare de civilizație ar putea fi o singulară și prețioasă excepție – care, ce să vezi, s-a petrecut tocmai pe boțul nostru de humă!

Și, chiar dacă viața rațională a putut apărea pe alte planete în Univers, sunt mari șanse ca existența ei să fi fost prematur retezată de aceleași păcate care stau la temelia existenței noastre ca specie: poftele nelimitate, disprețul față de tot ceea ce ne înconjoară, mercantilism împins la extrem, lipsa responsabilității morale pentru propriile fapte, ignoranța idiotică privind consecințele globale ale propriilor acțiuni, nepăsarea față de orice consecințe devastatoare pentru existența speciei noastre.

Să nu uităm: legile fundamentale ale Universului acționează la fel în fiecare colțișor al său. Legile termodinamicii sunt printre cele mai solide creații intelectuale ale umanității, și nu putem decât să fim convinși că ele acționează în același fel peste tot unde se generează, se transmite și se folosește energie. Este ceea ce umanitatea face cu o veselie și o frenezie sinucigașă. Nici măcar nu mai contează dacă este vorba de „trumpisme” sau nu – întreaga umanitate dorește propășire, confort de revistă, consum fără granițe. Ceea ce nu se poate face decât producând și injectând în ecosfera planetară cantități uriașe de energie antropică (generată de om), care este adevăratul ucigaș tăcut și invizibil al umanității.

Vom pieri secerați de propria noastră excelență tehnologică. În alte colțișoare de Univers, civilizații tinere, de-abia ridicate de pe pragul barbariei, vor privi Universul prin telescoape puternice și-și vor pune cu candoare întrebarea:

Conform teoriei savantului Fermi, ar trebui să existe și alții ca noi. Unde sunt ei oare?

Mihai E. ȘERBAN