Propaganda maghiară, ironizată la ea acasă

Autor  Sorin Tolan   în       3 luni în urmã     663 Vizualizări  

Filiala maghiară a Amnesty International a postat pe Facebook un mesaj prin care condamnă evenimentele de pe Valea Uzului și îi acuză de violențe pe români. Am mai scris aici că, în fapt, totul a fost o scenă ieftină prin care Fidesz și UDMR încearcă să-și recâștige electoratul radical. O să vă oferim mesajul Amnesty International, numai de dragul de a vă arăta cum au reacționat oamenii de bun simț din Ungaria.

“Nici nu e nevoie să mai spunem că noi condamnăm toate formele de violență și condamnăm negarea simbolurilor naționale și drapelelor, precum și că susținem consolidarea drepturilor minorităților. Suntem pe deplin de acord cu decizia guvernului maghiar de a trimite o scrisoare de protest guvernului român, joi seara, în care cere părții române să investigheze cazul și să-și respecte obligațiile internaționale asumate. De asemenea, solicităm autorităților locale să facă același lucru și sperăm că problema va fi rezolvată în funcție de greutate și că vom lua măsuri serioase și eficiente pentru a preveni cazuri similare. În același timp, dorim să ne exprimăm indignarea și compasiunea profundă, pentru că astfel de lucruri nu ar trebui să se întâmple niciodată”, au scris reprezentanții asociației.

“Înțeleg bine? În România, în cimitirele de la primul și al doilea război mondial, românii au vrut să creeze un sector românesc! Și s-au opus maghiarii de acolo! Nu vă supărați, dar aceea nu e România? Ce ar face naționaliștii unguri în Ungaria cu românii, dacă ar încerca așa ceva????”, scrie Gyorgy Markus.

Cimitirul este al statului pe teritoriul căruia se află. Nu este un fel de stat în stat. Osemintele celor care odihnesc acolo nu au nicio legătură cu situația actuală. Ceea ce este în România este al românilor, deci ei dictează regulile. Asta doar la noi este o modă ca o putere se ocupație să administreze treburile altui stat. Vezi Rusia și, în curând, pe Putin”, și-a spus părerea și Ratz Piroska. 

Premierul Viorica Dăncilă a propus ca cimitirul din Valea Uzului să fie preluat de Ministerul Apărării, având în vedere faptul că în această necropolă sunt înhumaţi militari de mai multe naţionalităţi.

Ca reacție, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, crede că soluţia de preluare, de către MApN, a Cimitirului Internaţional al Eroilor din Valea Uzului nu este una bună, întrucât el nu are încredere că naţionalizarea ar fi o rezolvare.

Totul a plecat de la incidentele de joi. Sute de etnici maghiari au format un lanţ uman în faţa Cimitirului Eroilor din Valea Uzului. Ulterior, mai mulţi cetăţeni români aflaţi în preajmă, pentru a sărbători Ziua Eroilor, au rupt cordonul de jandarmi şi au pătruns în cimitir. Forțele de ordine susțin că nu au existat violențe.

About