Proiectul „Apă în Apuseni”: stadiul execuției lucrărilor la un an de la semnare. Circa 9.500 de locuitori vor avea apă la robinet

Administratorul județului, Alin Tișe, a analizat împreună cu conducerea Companiei de Apă Someș, stadiul proiectului privind alimentarea cu apă potabilă a zonei de munte a județului Cluj, la 12 luni de la semnarea contractului de execuție a lucrărilor.
Potrivit CJ Cluj, până în acest moment a fost deja executată peste jumătate din rețeaua de apă prevăzută prin proiect, respectiv nu mai puțin de 27 de km din totalul de 52. Au fost, astfel, montați până în prezent 4,490 km de conducte de apă în localitatea Sâncraiu, 13,305 km în satele Dealu Negru, Văleni și Călățele Pădure din comuna Călățele, 4,660 km în localitatea Râșca și 4,545 km în localitatea Beliș.
DECLARAȚIE
„Lucrările prevăzute în cadrul acestui important proiect de investiții, la care țin foarte mult, sunt în grafic, fiind deja executată peste jumătate din extinderea rețelei de apă în zona de munte. În prezent se lucrează la căminele de vane din localitatea Beliș. Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă și timpul friguros, neprielnic lucrărilor de excavații și muncii în exterior, Compania de Apă se va axa pe partea de elaborare a proiectelor tehnice pentru construirea celor 12 rezervoare și stații de pompare prevăzute prin proiect”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
23.162.000
de lei, fără TVA, reprezintă valoarea totală a investiției.
Banii sunt asigurați din fondul IID (Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare), alimentat din redevența și impozitul pe profit datorate forului administrativ județean de către Compania de Apă „Someș” și restituite de Consiliul Județean în vederea derulării de proiecte edilitare.
Proiectul Apă în Apuseni este un proiect prioritar care prevede extinderea rețelei de apă din sursa orașului Huedin către comunele Călățele, Mănăstireni, Râșca și Beliș. Investiția va aduce un plus de bunăstare și confort celor aproximativ 9.500 de locuitori din arealul clujean al Munților Apuseni. De asemenea, va crea premisele unei dezvoltări accelerate a întregii regiuni, dar și a zonelor limitrofe.