Primarul Bogdan Pivariu a explicat ce se întâmplă cu strada Eroilor, din Florești. Când ar putea să fie circulabilă pe trei benzi

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     2032 Vizualizări.  

Primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu, a anunțat că vor apărea o serie de restricții pe strada Eroilor, pe motiv că se execută lucrări. Media9 a discutat cu Pivariu și l-a întrebat care este stadiul proiectului de modernizare a arterei. 

“Este câștigată licitația, este predat amplasamentul, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor și totul evoluează alert. Am fost aproape în fiecare zi la fața locului, ca să văd dacă executantul are capacitatea de a realiza lucrarea și am observat că există activitate pe trei sectoare. De exemplu, s-au amplasat deja 10% din tuburi, în zona unde trebuie întubat pârâul. În partea dinspre Cetatea Fetei se lucrează la borduri și probabil că în scurt timp vor ajunge să toarne asfaltul, ca să își deschidă front de lucru și lângă trotuar”, a spus Pivariu. 

7

luni este perioada contractuală pentru realizarea acestui proiect, iar primarul este optimist: “Ordinul de începere a lucrărilor s-a dat la începutul lunii iunie. Dacă vremea ține cu noi și se păstrează ritmul de lucru, la finalul anului strada Eroilor va fi finalizat”.

Așadar, după multe amânări, se vede luminița de la capătul străzii Eroilor. Pivariu a explicat și de ce a durat mult reluarea licitației, după rezilierea contractului cu Construcții Napoca. “Toate calculele și măsurătorile au arătat că este nevoie de o bandă în plus. Tocmai de aceea am avut perioadă lungă de așteptare, am fost personal la Ministerul Dezvoltării, întrucât vechiul proiect prevedea doar două benzi pe sens, lucru de neacceptat din punct de vedere al siguranței circulației. Prin apariția celei de-a treia benzi, timpii de așteptare se reduc foarte mult”, a explicat primarul Bogdan Pivariu.

Contractul inițial pentru realizarea străzii Eroilor a fost semnat de vechea administrație la data de 23.04.2019 și avea ca termen de execuție 6 luni.

About