Primăria nu mai face AQUAPARK. Caută privați cărora să le concesioneze proiectul

Autor  Ionel Lespuc   în       2 saptãmâni în urmã  

Consiliul Local Cluj-Napoca urmează să analizeze luni, 12 mai, studiul de fundamentare pentru realizarea unui complex de agrement pe amplasamentul actualului ștrand Grigorescu. Documentul era așteptat cu interes, mai ales că stabilește scenariul prin care proiectul poate fi realizat legal și sustenabil. Studiul a fost adăugat pe ordinea de zi joi, ca punct 42a, deși inițial nu figura printre proiectele publicate.

Soluția identificată de specialiști este concesionarea lucrărilor și a serviciilor către un operator privat. Media9 a anticipat acest deznodământ încă din faza de elaborare a documentului. Primăria și-a dorit să ofere viitorul aquapark spre administrare privată, însă avea nevoie de acest studiu pentru a justifica legal procedura.

Acum e de văzut dacă va fi mare îmbulzeală printre operatorii economici, având în vedere proiectele concurente: aquapark-ul din Chinteni și spa/aquaparkul de la Băile Someșeni, pentru care s-a depus deja o solicitare de eliberare a certificatului de urbanism.

Cât ar încasa municipalitatea

Potrivit documentului, concesionarul va plăti o redevență compusă din două componente:

  • o redevență fixă anuală de 3,84 milioane de lei (reprezentând 4% din valoarea terenului, estimat la circa 96 milioane de lei);
  • o redevență variabilă de 3% din cifra de afaceri anuală generată de operarea complexului.

Durata propusă a concesiunii este de 49 de ani, iar venitul estimat pentru Primărie, pe toată această perioadă, se ridică la 210 milioane de lei, fără TVA.

Cifra de afaceri estimată: 735 milioane lei

Studiul estimează o cifră de afaceri totală de 735 de milioane de lei, generată de aquapark în perioada celor 49 de ani de funcționare.

Patru scenarii analizate

În cadrul studiului de fundamentare au fost evaluate patru opțiuni:

  • concesiunea lucrărilor și serviciilor către un operator privat;
  • realizarea și operarea integrală de către administrația locală;
  • delegarea operării către un operator propriu al autorității locale;
  • organizarea unei licitații pentru transferul dreptului de operare.

Concluzia a fost următoarea: varianta concesiunii oferă cele mai mici riscuri financiare pentru autoritatea publică și un model de dezvoltare sustenabil pe termen lung.

Ce urmează

Modelul ales permite evitarea cheltuielilor directe din bugetul local, transferând către operatorul privat responsabilitatea pentru finanțare, construire, operare și întreținere. Primăria păstrează proprietatea asupra terenului și încasează redevențe anuale.

Luni, 12 mai, consilierii locali vor avea pe masă votul pentru studiul de fundamentare. Dacă acesta va fi aprobat, va fi lansată procedura de concesiune în vederea desemnării unui investitor privat care să dezvolte și să administreze viitorul aquapark din Grigorescu.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.