Prefectul Maria Forna a convocat de îndată Comitetul local pentru combaterea bolilor. Măsuri privind prevenirea apariției febrei aftoase în județ

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a convocat de îndată Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor în contextul depistării focarelor de febră aftoasă în Ungaria și Germania.

Potrivit unui comunicat de presă, comitetul s-a reunit în această dimineață și a emis Hotărârea nr. 13/18.03.2025 privind aprobarea Planului de măsuri privind prevenirea apariției febrei aftoase pe teritoriul județului, astfel următoarele măsuri importante pentru protejarea sănătății animalelor din județ:
1. Interzicerea intrării în țară a transporturilor de animale, carne, lapte, furaje, îngrășăminte naturale și material seminal provenind din aceste țări, pe toată perioada de alertă epidemiologică.

Febra aftoasă este o boală virală gravă și extrem de contagioasă, care afectează bovinele, porcinele, ovinele și caprinele. Printre simptomele specifice se numără:
- Febră;
- Vezicule pline cu lichid apărute în zona bucală și la nivelul membrelor;
- Lipsa poftei de mâncare (inapetență și anorexie);
- Apatie, abatere, uscăciunea nasului.
Transmiterea bolii se realizează în principal prin contact direct cu animalele infectate. Este important de menționat că boala NU prezintă risc pentru om.

„Solicităm tuturor cetățenilor să anunțe imediat medicul veterinar din localitate sau Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Județeană (DSVSA) în cazul oricărei suspiciuni de febră aftoasă. Vă mulțumim pentru sprijinul și colaborarea dumneavoastră în prevenirea răspândirii acestei boli. Protejarea sănătății animalelor este o prioritate!”, au transmis, marți, reprezentanții Prefecturii Cluj.