Petrolul, venezuelenii și dolarii

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      2 luni în urmã     109 Vizualizări  

De 150 de ani încoace, economia mondială este dominată de petrol. Începând cu 1870, când legendarul John Rockefeller a fondat cea mai mare companie care a existat vreodată, Standard Oil, multe averi și multe războaie s-au țesut și destrămat în jurul „aurului negru”.

Petrolul a căpătat o asemenea importanță, într-o lume mereu însetată de energie, încât destinul unor întregi națiuni este dependent de comerțul internațional și, mai ales, de controlul și prețul acestei resurse fundamentale. S-a conturat chiar conceptul de „stat petrolier”, care poate fi definit după următorii parametri: (1) veniturile națiunii provin majoritar din petrol (2) puterea economică și politică este concentrată în mâinile „baronilor petrolului” (3) guvernul este slab și influențabil, supus intereselor oligarhiei petroliere și ale companiilor petroliere străine. Printr-un soi de consens, sunt considerate state petroliere Algeria, Camerun, Ciad, Ecuador, Indonezia, Iran, Libia, Mexic, Nigeria, Oman, Qatar, Rusia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și… Venezuela. Desigur, sunt multe alte state care dețin poziții fruntașe în clasamentul producătorilor (SUA, Irak, China, Canada, Brazilia și multe altele, printre care și România, pe locul 28…), dar niciunul dintre acestea nu corespunde criteriilor de mai sus. O poziția aparte o deține Rusia, care dispune de cantități imense din multe alte resurse, iar guvernul este foarte stăpân, cu exces chiar, pe situație.

Statele petroliere depind de extracția și comerțul cu petrol. Și aici, situațiile încep să fie dintre cele mai diverse, punându-și pecetea pe dezvoltarea și întreaga evoluție a respectivelor state. Arabia Saudită iese în evidență, fiindcă a folosit judicios petrodolarii pentru a–și întări poziția de imam al lumii musulmane sunnite, afirmându-se și ca putere militară regională. Unele dintre statele petroliere, cu precădere principatele din Golf, au investit cu cap în afaceri și turism, asigurându-și tranziția lină spre epoca post-petrolieră. Altele sunt prizoniere în ghearele mafiei petrolului, fiind jefuite atât pe plan extern, cât și intern, nealegându-se cu mari beneficii de pe urma vânzării petrolului. Mai sunt și acelea care trec prin zile grele din cauza bogăției lor, fiind supuse unor agresiuni sau sfâșieri interne. Vorbim aici despre Libia, Nigeria, Ciad.

Vedeta acestei situații este Venezuela, țară care ar fi putut să fie bogată și dezvoltată precum micile națiuni din Golf. După descoperirea primelor zăcăminte în Laguna Maracaibo, în anul 1922, producția de țiței a explodat în Venezuela, în doar 7 ani țara devenind al doilea producător mondial, depășită fiind doar de SUA. Exporturile au crescut masiv, iar petrolul reprezenta 90% din acele exporturi. Companiile străine (între care și nelipsita Standard Oil a familiei Rockefeller) întorceau banii cu lopata, până la introducerea de către guvern, în 1943, a unei taxe de 50% din profituri.

Brusc, veniturile guvernamentale au crescut de 6 ori, iar Venezuela cea frumoasă și bogată părea a fi destinată unui viitor strălucit. În 1960, a fost membru fondator al OPEC (Organizația țărilor exportatoare de petrol), a mărit taxa pe profitul companiilor străine și a înființat o companie petrolieră națională. Criza petrolieră din 1973 a îmbogățit și mai tare Venezuela,  care nu a participat la embargoul asupra partizanilor Israelului și a devenit, dintr-o dată, țara sud-americană cu cel mai ridicat venit pe cap de locuitor.

O asemenea prosperitate a luat mințile guvernanților și ale bogaților, care au crezut că pot să fure fără nicio limită și fără nicio rușine. Se estimează că între 1972 și 1979 peste 100 de miliarde de dolari au fost sustrase din visteria statului, care nu s-a îngrijit nici de investiții strategice, nici de îmbunătățirea serviciului public oferit cetățenilor. Petrolul a ajuns să reprezinte 98% din exporturi și 50% din PIB. Venezuela a pornit pe o pantă descendentă (în lumea modernă, cine stă pe loc de fapt dă în spate!), iar prăbușirea prețurilor țițeiului, începând cu 2014, a dus țara într-o gravă criză generalizată, cu o monedă națională infimă, cu o inflație de 80.000% (sic!), cu trei ani consecutivi (2016-2018) în care produsul intern brut a scăzut cu mai mult de două cifre.

Dezastrul umanitar este reflectat și de următoarele fapte: greutatea corporală medie a cetățenilor venezueleni s-a diminuat în 2017 cu 12 kilograme, nouă persoane din 10 trăiesc sub pragul sărăciei și o persoană din 10 a plecat în bejenie înafara țării (ceea ce înseamnă 3 milioane de oameni!). Un adevărat dezastru uman, cum numai în vremuri de război se mai pomenește și care pare ireal într-o țară atât de binecuvântată cu toate bogățiile pământului…

Măcar dacă Venezuela ar fi ajutată, pe plan umanitar, și protejată, pe plan politic, pentru a găsi prin forțe proprii calea spre redresare. Dar nu, vechile interese petro-politice sunt la fel de active ca întotdeauna; Venezuela deține cele mai mari rezerve dovedite de hidrocarburi, fiind în continuare un Eldorado al producției petroliere. Căutând să se elibereze de dominația Unchiului Sam, guvernele cu coloratură socialistă ale Venezuelei au căutat alianțe cu Rusia, China, Turcia și Iranul. Administrația Trump vede cu ochi foarte răi această situație (după rachetele din Cuba se teme de sondele din Venezuela!) și trage de orice sfori pentru a recăpăta stăpânirea asupra năbădăioasei națiuni care plutește în petrol.

Să nu cumva să va închipuiți că SUA sunt prea preocupate de situația poporului venezuelean. Ele caută acum, susținându-l pe tânărul președinte auto-proclamat interimar, să împuște doi iepuri dintr-un foc: să pună mâna cu unghii ascuțite pe petrolul venezuelean și să elimine influența pe care o au în zonă celelalte puteri, mai vechi sau mai noi.

Nimic nu este nou sub soare. Doi venezueleni conversează: „Care este diferența între o țară liberă și una ocupată?” „Țara liberă e ocupată de americani!”

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About