Panică la Turda. Pacientul cu COVID-19 a interacționat cu personal medical și pacienți neprotejați

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     18233 Vizualizări.  

Presa din Turda a anunțat că ieri a fost descoperit un pacient cu COVID-19 și transportat la Cluj-Napoca, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Ceea ce poate nu se știe este însă că Spitalul Municipal din Turda ar putea intra în carantină. Întregul oraș, care săptămâna trecută se mândrea că nu are niciun caz, este în mare pericol. Și nu sunt vorbe de stârnit panica.

Surse din interiorul spitalului spun că pacientul de 45 de ani din Cheia se afla internat la Turda de lunea trecută. Personalul secției de boli infecțioase a intrat în rezerva bărbatului cu mănuși și măști chirugicale, dar fără altă protecție. La televizor vedeți cum cei care transportă pacienți confirmați poartă costume speciale. Bărbatul infectat din Turda a văzut prima dată medici cu costume de protecție abia duminică, atunci când a venit rezultatul testului. Șase zile a putut infecta direct circa 17 persoane, iar indirect câteva sute.

Personalul medical și ceilalți pacienți au intrat în panică. Bolnavul s-a intersectat pe holuri cu alți pacienți de la secția de boli infecțioase și a folosit aceeași toaletă, singura pe care o putea utiliza. În perioada aceasta au mai fost șapte pacienți internați la „boli infecțioase”. Medicul, asistentele și infirmierele, zece la număr, au circulat liber prin Turda, iar soții lor și-au văzut de viață, au făcut drumuri inclusiv în Cluj-Napoca. În plus, asistentele și infirmierele folosesc același vestiar cu colegele lor de la secția de oncologie.

“Managerul spitalului din Turda a spus că suntem pregătiți pentru criza coronavirus. Probabil că suntem, dar echipamentele și produsele de dezinfectare or fi sub cheie, pentru că noi nu am primit. Cuvântul de ordine a fost mereu economia. Am purtat o mască două-trei zile, ducem lipsă de dezinfectant, protecție pentru păr, pentru halate, ochelari speciali nici nu am văzut. O infirmieră a fost certată de director când a fost văzută cu mască, i s-a spus că panichează pacienții”, a dezvăluit o sursă din spital.

Până azi-dimineață, la Spitalul Municipal din Turda nu s-a luat nicio măsură. Nu s-a dezinfectat măcar. Oamenii așteaptă să fie testați și să vadă ce se petrece. Întregul spital ar putea fi băgat în carantină.

Directorul Ovidiu Stănilă le-a cerut tuturor angajaților să nu scoată un cuvânt, altfel vor suporta consecințele. Păi ce consecințe mai grave decât să ducă virusul acasă la familie pot să apară?

DECLARAȚIE

„Există o anchetă epidemiologică în curs, vom lua astăzi toate măsurile care se impun. Nu pot să vă spun mai multe, vom ieși cu un comunicat oficial din partea spitalului”

Ovidiu Stănilă, managerul Spitalului Municipal Turda

About