Operațiunea PSD Șulea

Autor  Ionel Lespuc   în       2 luni în urmã     1527 Vizualizări  

S-a declanșat operațiunea PSD Șulea. Candidații social-democrați din Florești și-au instalat pe fotografiile de profil de pe Facebook, în ultimele ore, rame cu “PSD susține Horia Șulea”. 

Așa cum Media9 a scris în premieră, PSD este cel mai important partid care îi oferă proptele independentului Horia Șulea, pentru un nou mandat de primar la Florești. Au existat atunci injurii, inclusiv din partea edilului șef, dar cine a avut răbdare până acum este răsplătit. 

Am scris AICI inclusiv despre scandalul din PSD Florești, care s-a lăsat cu demisii, întrucât de la “centru” li s-a cerut social-democraților să îl susțină pe Horia Șulea. Am atașat și procesul verbal al ședinței, ca dovadă. Lumea tot nu a crezut.

Ei bine, iată. PSD Șulea și PSD Șumlea. Îi vedeți în fotografii pe Puiu Șumlea, primul pe lista PSD pentru Consiliul Local Florești, și pe Răzvan Cazacu, și el pe listă, șeful tinerilor social-democrați din comună. Pe ei nu i-a deranjat directiva de la centru și au rămas să candideze, făcând campanie pentru primarul penal.

Nu e nimic rău în asta. PSD are fanii săi, la fel și Horia Șulea. Să fie într-un ceas bun.

Horia Șulea se recomandă independent și are sloganul “oameni, nu partide”. Cu toate acestea, pe lângă PSD, mai vin și ALDE, Partidul Republican sau PER să le ceară alegătorilor să pună ștampila pe el. Inclusiv PMP, care are candidat, îl susține de fapt tot pe actualul primar. 

Singura problemă, deloc de neglijat, este că – dacă va fi ales – Horia Șulea va trebui probabil să fie demis de prefect, în curând. El este condamnat penal pentru abuz în serviciu, în primă instanță, și va avea înfățișare la Curtea de Apel la trei zile după alegeri. Nu ne antepronunțăm, Doamne ferește, dar un procent covârșitor dintre soluțiile date în prima instanță sunt menținute apoi la apel.

About