Oceane de plastic

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      2 luni în urmã     3209 Vizualizări  

Dialog într-un magazin. „Dați-mi vă rog și o pungă de plastic pentru peștele acesta.” Răspuns: „Nu aveți nevoie, plasticul este în pește!” Cândva, în vremurile de tristă amintire, peștele era nelipsit din viața noastră. Îmi aduc aminte de numeroasele deplasări, pe care „construcția comunismului” mi le impunea, la București, sediul tuturor deciziilor și al întregii corupții românești. O noapte întreagă petrecută pe băncile incomode ale acceleratului aveau darul de a anestezia toate încheieturile și de a-ți bătuci toții mușchii. Spre dimineață reușeam totuși să adorm și mă trezea doar forfota obișnuită a apropierii de destinație.

Clipeam des din ochi, îmi întindeam membrele mortificate și aruncam o privire prin geamul aburit de respirația noastră. De obicei, eram în dreptul stadionului Giulești, iar prin fața ochilor defila o reclamă imensă: „Nici o masă fără preparate din pește oceanic!” România avea la acea oră una dintre cele mai importante flote de pescuit oceanic ale planetei (a cincea ca mărime, dacă nu mă înșală memoria…), dar sărmanii români salivau tot cu gândul la tradiționalul porc sacrificat de Crăciun. Anticipând parcă marea apetență a umanității pentru carnea de pește, cel mai sănătos fel de carne disponibil pentru consum, regimul de „tristă amintire” făcuse un efort important pentru crearea și dezvoltarea unei flote de pescuit oceanic.

Defilând prin imensele magazine garnisite cu de toate și văzând imensele cantități de pește proaspăt, congelat și conservat în toate felurile, ne închipuim că imensele mări și oceane ale planetei sunt un rezervor fără fund din această hrană sănătoasă. Dar o astfel de părere poate fi eretică din cel puțin două  puncte de vedere. Primul este acela că, în ciuda suprafețelor uriașe ocupate de mări și oceane, randamentul biologic global al acestora este mult mai mic decât ni-l putem noi închipui. Marea majoritate a suprafețelor acoperite de oceane sunt cvasi deșerturi, fiindcă randamentul lor biologic anual este echivalent deșerturilor terestre (pe un metru pătrat de ocean, care de fapt este  o coloană pătrată de apă cu lungimea de mulți kilometri, se produc anual doar 125 de grame de biomasă!). Totalul oceanelor deschise, cu o suprafață de 41 de ori mai mare decât cea a tundrei și a zonelor alpine, produce mai puțin decât aceste suprafețe sărăcăcioase de pe uscat! Ca să nu mai vorbim despre faptul că grosul acestei producții este fitoplancton, care nu este în niciun fel utilizabil pentru nevoile umane.

Un al doilea punct de vedere este acela că tocmai fluiditatea apei și ansamblul de caracteristici care-i permit să susțină viața, au transformat apa în spălătorul universal al tuturor mizeriilor pe care omul le-a inventat pentru a-și face viața mai „bună”. La începutul erei industriale, toate aceste mizerii erau aruncate cu nonșalanță în cursurile de apă. În națiunile în curs de dezvoltare, apele curgătoare au încă această imundă utilizare, transportând în zonele litorale cantități imense de deșeuri nedegradabile. Țăranul român încă nu a renunțat la străbunul obicei de a arunca „la vale” toate mizeriile produse de gospodăria sa.

Pe plan global, întreaga umanitate este asemenea țăranului român. Pe o cale sau pe alta, deșeurile produse de bunăstarea noastră se târăsc precum mâinile de zombi tăiate către râurile și fluviile planetei. De unde, purtate de mersul firesc al proceselor naturale, se îngrămădesc în mările și oceanele noastre. Da, ale noastre, fiindcă aceste mări oricât de mari sunt ambițiile cu care ne certăm pe câte un peticuț de fund de mare  sunt ale noastre, ale tuturor. Și nu fiindcă ar trebui să exploatăm mările și oceanele în bună înțelegere… nuuu, va fi înțelegere doar atunci când nu va mai fi nimic de exploatat… măcar pentru faptul că poluarea nu poate fi oprită la granițele teritoriale și afectează viața marină în fiecare colțișor imaginabil.

Plasticul pe care gluma de început îl incrimina atât de tăios este mai nou prezent peste tot în apele planetei. Civilizata și responsabila Uniune Europeană produce, an după an, 25 de milioane de tone de plastic cu utilizări dintre cele mai fanteziste (de la bețe pentru baloane și bețișoare pentru urechi  la ambalaje pentru flori și tacâmuri, toate de unică folosință, destinate a fi aruncate în primul tomberon). Plasticul reprezintă 80% din deșeurile recenzate în apele planetei (în cazul Mediteranei procentul urcă la 95%!). Recentele măsuri de limitare a consumului de plastic pe care le-a luat Uniunea Europeană sunt ambițioase (în 2029 sticlele din plastic ar trebuie să fie în proporție de 90% din materiale reciclate) și costisitoare (costul estimat urcă până la 695 milioane euro).

Până una-alta, ocupați fiind noi cu savurarea necuprinsei prosperități în care ne bălăcim, din care fac parte obligatoriu și obiectele de unică folosință, plasticul mai ales în formele sale cele mai insidioase, micro plasticul și micro fibrele  continuă să se strecoare în lanțul alimentar marin, penetrând în carnea fructelor de mare și a peștilor. Și de acolo, prin pofta noastră pentru carnea „sănătoasă”, de-a dreptul în stomacurile noastre și în țesuturile noastre, de-a curmezișul sănătății noastre.

În acei ani nu foarte demult apuși până și peștele era o hrană mult dorită, dar greu de găsit (vă mai amintiți sinistra glumă care anunța cel mai recent sortiment de carne? „Tacâmuri de pește oceanic!”). Acum, o avem din abundență, în cele mai variate sortimente… dar am otrăvit-o cu propria noastră otravă!

Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.