O necesitate încă de la începutul secolului trecut a ajuns și într-un sat de lângă Cluj. Investiție de peste 12 milioane de lei. VIDEO

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Edilul șef al celei mai populate comune din țară, Bogdan Pivariu, a anunțat că a semnat contractul pentru începerea lucrărilor de canalizare în satul Tăuți. Vor fi instalate 4 stații de pompare și 334 de cămine de racordare, iar rețeaua de canalizare va avea aproape 7 kilometri lungime. Tăuți era singurul sat din comuna Florești fără un sistem de canalizare.  

12,7

milioane de lei este valoarea investiției; durata estimată a lucrărilor este de 20 de luni

Anunțul primarului din Florești
„𝐀𝐦 𝐝𝐞𝐦𝐚𝐫𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐨𝐮ă î𝐧 𝐓𝐚𝐮ț𝐢!
🏗️💧Am semnat zilele acestea contractul de începerea lucrărilor la un proiect ambițios:
Realizarea canalizării în satul Tăuți.
🔄 Această investiție, în valoare de 12.700.000 de lei, va transforma fundamental calitatea vieții în satul Tăuți, oferindu-le locuitorilor acces la un sistem de canalizare modern și eficient. Proiectul, cu o durată estimată de execuție de 20 de luni, include construcția unei rețele extinse de 6.627 de metri de canalizare.
🏡🌊 Pentru a asigura funcționarea optimă a acestui sistem, vom instala 4 stații de pompare și 334 de cămine de racordare, garantând astfel că fiecare gospodărie va beneficia de servicii de canalizare de cea mai înaltă calitate.
🌍🌿 Investițiile în infrastructura de bază, cum ar fi sistemul de canalizare, sunt esențiale pentru sănătatea publică, pentru protejarea mediului înconjurător și pentru promovarea dezvoltării
durabile a comunității noastre.
🚀🏡 Avem un angajament față de comunitatea din Florești, un pas către un viitor în care toți locuitorii să se bucure de condiții de viață la standarde ridicate”, a transmis edilul șef al comunei.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.