O afacere sângeroasă

Războiul a fost întotdeauna o afacere. Una dintre cele mai suculente, mai profitabile. Mai ales de când războiul, ca activitate umană, a fost „industrializat”, necesitând nu arcuri, săbii și ghioage, ci instrumente tot mai sofisticate – deci, mai costisitoare. În terminologia socială românească există chiar un concept extrem de clar: „îmbogățit de război”. Dar nu fiindcă acești producători au luptat în războaie. Războaiele sunt purtate de către cei nevinovați și de idealiști, dar sunt stârnite, întreținute și taxate de către cei care trag sforile și vămuiesc banii.

Și niciunul dintre aceștia nu vrea să plece urechea la străvechea cugetare a lui Confucius: „Dacă ne-am mulțumi doar să auzim cocoșii și câinii vecinilor, toată lumea ar trăi în pace”. Dar pacea nu aduce venituri suculente bogaților lumii; războiul, da, și mai ales pregătirile de război (doar vânzările de echipamente s-au cifrat anul trecut la 2,4 trilioane de dolari, din care firmele americane și-au adjudecat peste 13%!).

NATO are acum, mai mult ca niciodată înainte, rolul de „agent comercial” al SUA. Desigur, NATO a fost mereu SUA + aliații, fiind de fapt un sistem conveior către Europa al echipamentelor militare produse de SUA. Dar dezvoltarea acestui flux comercial a fost în măsură să-i nemulțumească pe adevărații stăpâni ai Americii, cei care la micul dejun pecetluiesc tranzacții de miliarde de dolari. Aceiași care trag sforile în politică, stabilesc învingătorii în alegeri, numesc oameni în toate funcțiile-cheie și sunt nemulțumiți dacă, la final de ani, averea lor nu a crescut cu minimum 10%.

Acești oameni sunt interesați în democrație doar dacă criteriul de +10% este îndeplinit. Dacă nu (că doar nu prețiosul lor sânge este vărsat pe câmpurile-abator), soluția preferată pentru îmbogățire rămâne vechiul și eternul tărâm al lui Ares și Marte (pentru cei care habar n-au de chestiile antice – zeii războiului).

(Mai lăsați-mă, oameni buni, să strecor și eu câte o referință cultă, o metaforă subtilă, că prea mult ceea ce citiți de obicei seamănă cu rapoartele unor contabili cu patru clase!).

Revenind la tărâmul blestemat, să notăm că, de la independență încoace (1776), micile colonii anglofone din America de Nord, care între timp au devenit Marele Jandarm Mondial, nu au avut decât 17 (sic!) ani în care nu au fost angajate în războaie. Toate pe meleaguri străine. Se află pe tărâmul „american” doar mormintele sărmanilor neștiutori care și-au dat viața pentru interesele veroase ale oligarhiei economico-militare (doar după 1945 au pierit „în acțiune” peste 110.000 de tineri americani). Ei sunt tratați drept „eroi”, în timp ce bogătanii socotesc cu mâini tremurânde de emoție miliardele născute din măreața și eroica „apărare a democrației”.

Pentru o operațiune de dus cu preșul, aceasta a fost chiar una extrem de reușită. În timp ce SUA au început în urmă cu mai bine de un secol, când deveniseră puterea economică numărul 1 a planetei, să pozeze în neînfricați apărători și campioni (cu brațe de fier și mușchi de dinamită) ai democrației, în culisele întunecate ale politicii, trăgătorii de sfori lucrau de zor. De atunci, SUA nu au devenit nicidecum pacifiste și drăgălașe; cursa frenetică a înarmărilor, conflictele armate risipite pe întregul glob (în toate fiind băgată și coada dracului american…), tensiunile politice intra și extranationale, culminând cu „războiul care nu ar fi trebuit să fie” (Ucraina) – toate aduc pierderi și suferință popoarelor, comunităților și indivizilor.

Dar nu marilor profitori ai politicii militariste, care pare acum să cotropească și registrele civile ale SUA. Cu izolaționismul său de secol XIX, Trump își joacă destinul său și pe cel al națiunii sale pe o mână cu cărți slabe. Istoria a arătat că acesta este cel mai dăunător fel de izolaționism; efectiv, administrația Trump clădește un zid economic, care înconjoară o națiune de 340 de milioane de oameni, încercând să țină sub control și să impună reguli pentru restul de 7,7 miliarde de locuitori ai planetei, chiar și aliaților apropiați, dovedind că America nu are prieteni permanenți, ci doar interese permanente. Singurul rezultat va fi o alterare, contorsionare, a fluxurilor economice; în interiorul zidului, prețurile vor crește, iar în afara zidului, activitatea economică se va reduce. (Pe ansamblu, poate că nici nu este foarte rău să se mai domolească frenezia nebunească a consumului în SUA…).

Vorbind despre interesele permanente ale SUA, să notăm că aparența de influențare democratică și caritate militantă creată prin existența USAID (care, totuși, anul trecut a trimis ajutoare externe de 42 de miliarde USD…) a fost grav zguduită de suspendarea intempestivă a activităților agenției, sub pretextul unei gestionări incompetente din partea conducerii. Dar nici măcar o șoaptă despre ținerea în frâu a cheltuielilor militare (preliminate a crește cu 20% până în 2030!), a instigărilor la tensiuni și confruntări geopolitice peste tot pe planetă. Cât despre pace, colaborare și armonie… ce-or mai fi și alea? E limpede: din astfel de mofturi nu se câștigă bani buni, așa că subiectul este închis și trimis la arhivă!

O clarificare de final: s-ar putea ca unii dintre voi, mulți chiar, să mă abordeze în felul acesta: „Ce-ai, dom’ne, cu americanii, de te iei de ei în felul ăsta?” În primul rând, fiindcă ei nu se dau în lături de la nicio amenințare și niciun șantaj, călcând în picioare orice opinie diferită de a lor. În al doilea rând, fiindcă promovează o politică belicoasă și agresivă, în care folosirea forței armate este argumentul suprem și cea mai la îndemână pârghie. În al treilea rând, fiindcă una vorbesc și alta fumează: pretențiile lor de apărători ai democrației servesc numai ca justificare pentru agresiuni asupra altor state. În ultimul rând, fiindcă, având atâția „oameni de bine”, ar fi trebuit să aibă o clasă politică mai instruită și mai educată din punct de vedere moral; dar se pare că așa ceva este imposibil în țara care are mai multe arme decât creiere…

Lupii veșnic flămânzi ai războiului hăulesc peste planetă, iar noi încă plecăm ochii și sperăm că ei nu vor înșfăca și gâtul nostru. Până ne folosim doar frica și nu rațiunea, vom fi slugi neputincioase ale războiului.

Mihai E. ȘERBAN