Nu v-ați săturat să ignorați?

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      2 luni în urmã     1087 Vizualizări.  

Eu, unul, sunt sătul de atâta ignorare. La fel cum sunt sătul de atâta ignoranță. Culmea (deși nu este deloc de mirare) cei mai ignoranți sunt cei mai nepăsători față de propriul destin. În Filipine, țara mea de pripas, sunt momente când rămân siderat cât de puțin le pasă oamenilor de propria sănătate; nu trece zi să nu aud de cazuri absurde, în care persoane între 30 și 60 de ani, altfel „sănătoase”, au decedat în mod tragic, răpuse de afecțiuni provocate în primul rând de alimentația dezastruoasă, aflată în complicitate cu ignorarea beneficiilor pe care medicina modernă le poate aduce ființelor umane.

Dar ce responsabilitate și implicare poți aștepta din partea unor persoane care își neglijează sănătatea ingerând cantități halucinante de orez și alimente dulci (aici, până și cârnații sau carnea la grătar sunt cu „generozitate” – ca să nu zic inconștiență – înecate în tot felul de dezgustătoare sosuri dulci)? Sau care prăjesc totul în băi fetide de ulei? Un beneficiu al „lumii civilizate” este că indivizii au devenit conștienți că obiceiurile alimentare nesănătoase sunt un mod plăcut și perfid de a-ți săpa mormântul cu dinții, iar cei astfel conștientizați se informează și acționează pentru a scăpa de acest „beneficiu” nedorit al prosperității.

Deschid o paranteză (nu obiceiurile alimentare sunt tema scrierii mele…). Acest gen de prosperitate a fost atins  de întreaga regiune intens populată din estul, sud-estul și sudul Asiei, unde jumătate din populația planetei a trecut de la ceașca zilnică de orez cu legume la un dezmăț alimentar care sfidează nu numai regulile de sănătate, ci de-a dreptul bunul simț european. De când mă aflu aici m-am ospătat din porci la proțap, vestitul „lechon” filipinez, de pur și simplu mi s-a aplecat – ceea ce era cândva rezervat pentru sărbătorile importante a devenit obligatoriu până și în cel mai mărunt eveniment.

Dar să nu-i blamăm prea tare pe semenii noștri care gustă deliciile prosperității doar de 20-30 de ani încoace. Ar fi nedrept, după ce noi înșine ne-am bălăcit într-o prosperitate care dădea câteodată în opulență. Noi măcar am temperat cât de cât opulența alimentară (deși aruncăm jumătate din ceea ce cumpărăm…), dar am transferat în mod pervers idealurile de opulență în alte domenii, ne-alimentare, dar la fel de dăunătoare pentru planetă: încălzire și răcire la discreție, transport luxos (singur în mașină…), cumpărături haotice, supra-dimensionate și compulsive de tot felul, de țoale „de firmă”, aparate și gadget-uri, mobilier și decorațiuni. 

Ce am vrut să arăt în cele de mai sus? Că tuturor ne pasă de noi înșine și, prin extensie, de toți cei care ne sunt dragi, apropiați sau necesari. Și, în numele acestei implicări, facem excese dintre cele mai absurde. Și atât. În rest, ne doare fix în partea opusă de ceea ce se petrece în mediul natural, cu precădere din cauza activităților noastre frenetice menite să ne aducă și mai multă prosperitate, și mai multă glorie, și mai mult confort.

Una dintre cauze este modul pervers în care ne cultivăm ignoranța. În primul rând, nu vrem să știm. Firea noastră, cu excepția obsedaților și a maniacilor, este de a căuta diversitatea, noul și ineditul. În consecință, știrile despre criza climatică planetară sunt pur și simplu sărite cu privirea, în timp ce noutățile apetisante despre divorțul dintre Shakira și Piqué sunt sorbite cu desăvârșită delectare de către un public febril și dornic de „noutăți”. Cea ce mă face să constat cu profundă tristețe: omenirea nu merită poziția de dominare absolută pe care și-a arogat-o în ecosfera planetară.

Omenirea este precum Imperiul Hun: apare furtunos, se afirmă prin puterea armelor ascuțite, domină sângeros și tiranic, după care dispare peste noapte ca și cum n-ar fi existat (domnia sângeroasă a hunilor în Europa a durat mai puțin de un secol…). Și, în timp ce face toate aceste ticăloșii, își închipuie că nimic n-o poate opri din marșul său triumfător către iluziile prosperității nesfârșite și ale confortului netulburat.

Și aici intră în ecuație nepăsarea. Avem atât de multe de făcut – de-ale noastre, de-ale oamenilor – încât nu mai avem nici timp, nici răbdare, nici „dispoziție” pentru problemele planetei care ne ține la piept și ne mai rabdă în timp ce-i sfârtecăm țâța generoasă și – încă – nesecată. Și  nu vrem să privim în față adevărurile simple pe care existența cea cotidiană ni le pune pe tavă:  dezastrele climatice se intensifică văzând cu ochii, iar omenirea are un rol deloc de neglijat în aceste fenomene.

Și, chiar dacă acest rol nu este atât de important pe cât susțin savanții cei firoscoși, tot nu putem să nu privim în față o realitate care nu iartă: nicicând omenirea nu a fost mai dependentă de mediul natural ca în acest secol 21. Dacă facem bilanțul nevoilor  de tot felul ale ființelor umane (și este vorba despre mult mai mult decât dezmățul alimentar din Asia) constatăm că umanitatea cea mult  prea numeroasă și prea pofticioasă este într-o situație de maximă fragilitate existențială. Fiindcă taman confortul și prosperitatea sa duc la aceea că omenirea, fiecare omuleț în parte, depind de mediul natural de zeci, chiar sute de ori mai mult decât pe vremea când au mai fost secete, și vipii, dar fără fragilitățile excesive și debilitante din zilele noastre.

La vremea sa, filosoful francez Blaise Pascal a formulat un „Pariu” legat de existența divinității, care suna cam așa (citez vag din memorie și parafrazez): „Dacă Dumnezeu există și eu cred, este în regulă. Dacă el nu există, și eu cred, este în regulă. Dar dacă el există și eu nu cred, am dat de dracul”.

Așa și noi: nu credem nici în ruptul capului că avem o problemă. Pascal a descris foarte corect urmarea.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About