No show! Primăria din care soții scandalagii Saioc au plecat cu mâna goală

Autor  admin   în       8 luni în urmã     22737 Vizualizări.  

Soții scandalagii Saioc s-au văzut reduși la tăcere într-o primărie din județul Cluj. Ei au făcut deranj în mai multe instituții publice în ultima perioadă, inclusiv în primăria și biroul lui Emil Boc. Dar aici nu. Sigur, au căutat contactul fizic, cearta, însă li s-a răspuns surprinzător. Și, la final, s-au încolonat în liniște spre ieșire.

Primarul din comuna Florești, Bogdan Pivariu, a povestit, pentru Media9, cum a fost, la rândul său, vizitat de familia din Constanța. Cei doi au venit la poartă într-o zi de vineri, dar nu au putut intra, pentru că la Florești există proceduri și o conformație a clădirii care nu permit intrarea persoanelor din afară decât cu acordul polițistului local de la poartă. Chiar și așa, informat că soții Saioc sunt la intrare, primarul Bogdan Pivariu a dat dispoziție ca aceștia să fie primiți. În loc să-i scoată afară, i-a invitat în birou.

Spre deosebire de localitățile unde au încins bătăi, aici soții scandalagii au fost primiți cu bunăvoință, li s-a propus un pahar de apă și o cafea. Au filmat permanent, iar Pivariu spune că i-a încurajat să facă acest lucru și că le-a răspuns video la toate întrebările. A acceptat chiar să-și agațe o lavalieră la tricou, ca să se audă mai bine. Timp de 15 minute, a avut replică la toate provocările. 

Se pare că o atitudine prietenoasă îi încurcă mult mai tare decât una agresivă pe cei doi cetățeni din Constanța, mă feresc să îi numesc jurnaliști. Că nu oricine cu un telefon care filmează este jurnalist. Doar că mulți dintre primari sunt atât de aroganți sau rigizi încât nici nu se pot gândi la o asemenea abordare. Așa că Pivariu primește aici nota 10 pentru tact și diplomație.

La final, soții Saioc și-au închis microfoanele și au plecat fără să mai genereze un reportaj video scandalos pe pagina lor de Facebook. Ca și cum nici nu ar fi trecut pe la Primăria Florești.

Iată show-ul de la Cluj-Napoca:

VIDEO “Ia uite, Boc fuge!” Doi constănțeni au intrat peste Emil Boc, în biroul său + “Sunteți niște agenți provocatori plătiți”

Potrivit legii, cei doi soți comit infracțiuni. Iată ce spune Lege 61/1991, a ordinii și liniștii publice:

Art. 2. –

Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: (…)

13) pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentanţelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, precum şi ocuparea fără drept a terenurilor aparţinând ambasadelor şi reprezentanţelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine.

Pe de altă parte, oamenii din primării sunt angajații cetățenilor și trebuie să dea socoteală de ceea ce fac. Indiferent ce spune legea, e nevoie să conștientizeze că sunt datori cu transparență, dar în limitele bunului simț.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.