Misterele calității

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      3 luni în urmã     361 Vizualizări  

Calitatea face parte dintre acei termeni folosiți până la oboseală și lehamite, dar despre care  glăsuitorii nu au nici cea mai mică idee ce „va să zică”. Un termen vag și nebulos, cum ar fi, de exemplu, „onoare”: toată lumea vorbește despre ea până la amețeală, dar foarte puțini știu ce înseamnă cu adevărat, iar și mai puțini sunt cei care o și posedă…

În mentalul colectiv, calitate=preț. Cu cât un  produs este mai scump, cu atât este mai „calitativ” (sinistru barbarism, foarte drag vedetelor de carton și politicienilor).

În consecință, vedetele și politicienii se „înfrumusețează” cu ce este mai scump, nu cu ce le este mai potrivit. Și uite așa, ne transformăm încetul cu încetul într-o societate cinică, în care – vorba lui Oscar Wilde – știm cu toții prețul produselor, dar nu și valoarea lor.

Fiindcă calitatea (cacofonia este asumată) nu are legătură cu prețul. Părinții din ziua de azi cheltuie sume indecente pentru tot felul de jucării și jocuri de care odraslele lor dezabuzate se plictisesc după prima folosire. Moda pentru copii a devenit o obligație („anul acesta se poartă pantalonașii cu doi nasturi, nu oribilele creații cu trei nasturi, de anul trecut…”). Mă și înfiorez: cum de am ajuns doctor în științe, și scriitor, și om de afaceri, și maestru de arte marțiale, cu jucăriile mele improvizate din scânduri, cuie, sârme, table?

Produsele ieșite din mâinile omenești au doi parametri de bază: prețul și calitatea. Prețul este dat de cantitatea de muncă umană necesară producerii acelui produs.

Calitatea nu este altceva decât gradul de satisfacție pe care îl simte utilizatorul acelui produs.

Raportul între preț și calitate este simplu de înțeles, la mintea cocoșului: chiar dacă pentru un produs s-a cheltuit o cantitate imensă de muncă omenească, calitatea lui este zero dacă nici un cumpărător nu simte că acel produs îi va aduce satisfacție. Desigur, înfloritoarea și putred de bogata industrie mondială a luxului trăiește regește din această tragică confuzie, urmare căreia prima satisfacție a milionarilor și miliardarilor este faptul că pot plăti un preț deșănțat și indecent, pe care muritorii de rând nu și-l pot permite.

Cele mai tragice nelămuriri legate de conceptul de calitate le întâlnim atunci când indivizii umani, conduși de pofte și de ambiții deșarte, se apucă să siluiască conținutul său, eșuând în penibilă și de rău făcătoare prefăcătorie.

Inspiratul creator de benzi desenate Geluck pune în gura personajului său Le Chat următoarea reflecție dulce-amară: „Oamenii sunt precum casele: frumusețea interioară este cea care contează. Cu toate că, după ce văd fațada, majoritatea dintre noi nici nu-și mai dă osteneala de-a intra”.

Cu toate acestea, „modelarea” fațadei personale este o specialitate tipic umană, veche de când istoria. Nu vorbesc aici despre pictarea feței în scopuri ritualice, sau pentru a o proteja de soare în țările calde. Nici măcar despre fondul de ten sau rujul de buze pe care Cleopatra le folosea pentru a suci mințile lui Marc Antoniu. Nici despre corsetele sau jupele medievale. Vorbesc despre faptul că a face fațada ta să corespundă cu o imagine ideală a devenit o adevărată industrie mondială a prefăcătoriei și minciunii, menită să confere ființelor umane o calitate (chiar și numai dermatologică…) pe care nu o dețin în realitate.

Chiar și numai din punct de vedere statistic, India ar trebui să aibă o cincime din femeile frumoase ale planetei. Lucru în fapt adevărat, fiindcă în mulți ani concursurile mondiale de frumusețe sunt câștigate de frumuseți suave din această țară. Ediția 2019 a „Miss India” a stârnit un scandal imens, întrucât toate concurentele, până la ultima, aveau pielea… albă! Scoțând încă o dată în evidență faptul că ideile prostești despre manipularea frumuseții au devenit o adevărată apocalipsă a portofelelor: femeile din întreaga Asie cheltuiesc miliarde de dolari cumpărându-și creme, loțiuni și injecții care să le facă albe, simulând succesul și bogăția, în timp ce mulți bogătani „civilizați”, posesori ai mult-râvnitei piei albe, se înghesuie pe plaje și în solarii pentru a avea piele bronzată, simulând sănătatea.

Mitul „mașinii germane”, care este o garanție a calității (funcționalității, fiabilității, etc. etc…) este și el o imensă minciună. Ancheta anuală făcută de JD Powers în 2018 a alcătuit următorul clasament al satisfacției cumpărătorilor germani de autoturisme: Toyota, Seat, Volvo, Skoda, Hyundai.

Mașinile nemțești s-au impus doar în categoriile foarte elitiste în care practic nu au avut competitori (două modele de Mercedes-Benz și unul de Audi). Unde este BMW, cea mai vizibilă marcă de autoturism pe la noi? În Cluj, poți vedea o armată întreagă de tineri porniți să cucerească lumea cu BMW-urile lor la mâna a doua, a treia…care îngrașă cu sârg atelierele auto care repară fără fasoane mașini care nici măcar în Germania nu mai sunt vedete!

Eu, în schimb, nu am să uit niciodată satisfacția puternică (deci, sentimentul de calitate…) pe care am simțit-o atunci când meandrele vieții m-au pus la volanul unui modest Dacia Sandero Stepway, cu motor de 0,9 litri în trei cilindri. Niciodată nu am avut un sentiment atât de pregnant că raportul calitate/preț joacă în favoarea mea, fiindcă un produs atât de simplu, pe care deținătorii de autoturisme scumpe îl privesc cu cel mai profund dispreț, mi-a permis confort, și încredere, și aventuri off-road sau pe zăpadă pe care deținătorii de tăblării de lux le evită, din motive lesne de înțeles…

În lumea asta mercantilizată până la absurd, am ajuns să considerăm că sunt produse de calitate doar cele cu al căror preț ne putem împăuna. Totuși, atunci când ne pregătim să deschidem gura pentru a ne lăuda cu calitatea vreuneia dintre achizițiile noastre, sau a relațiilor cu tovarăși de viață sau afaceri, să judecăm mai întâi: câtă satisfacție ne aduc acele obiecte, acele persoane?

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About