MINI-REPORTAJ – Parcul cu tiroliană intră în prelungiri. S-a finalizat, dar nu e gata :) FOTO

Autor  Ionel Lespuc   în       6 luni în urmã     4065 Vizualizări.  

Câteodată, dar numai câteodată, nu este bine să credeți fiecare cuvânt pe care îl rostește primarul Emil Boc. Mai ales atunci când vorbește despre proiectele din municipiu. De exemplu, când a spus că baza sportivă “La terenuri” va fi gata în 2021 noi am scris aici că ne îndoim; și am avut dreptate, se va termina probabil la vară. Când a inaugurat cimitirul Moș Ion Roată, în august 2020, noi am remarcat să s-a deschis electoral, nu și oficial; acolo, după aproape doi ani, încă nu s-a oficiat prima slujbă. Despre Pădurea clujenilor, Boc ne-a spus că s-a finalizat în decembrie; nu l-am crezut și am verificat, iar adevărul este că parcul nu e gata nici astăzi. De altfel, pe panoul de afară zice așa: data finalizării – 30 septembrie 2022.

După anunțul finalizării, au fost mulți clujeni care s-au grăbit să spună că abia așteaptă să viziteze parcul acesta de 21 de hectare, pe jos sau cu bicicletele. Sfatul nostru este să mai aștepte.

În Pădurea clujenilor se ajunge cotind stânga la capătul liniilor de tramvai 100 și 102. Poarta este deschisă, chiar dacă ulterior unii doresc să afle ce treburi ai pe acolo. La intrare ești întâmplinat de portaluri uriașe, din lemn; și de câinele paznicului, care latră, dar e prea leneș să te alerge. O mână de oameni sunt la muncă: doi taie iarba, unul cară o roabă, alții curăță ceva pe marginea aleilor. Majoritatea sunt sri-lankezi.

Cel mai mare parc al Clujului se amenajează cu srilankezi și camerunezi. Azi îl cunoaștem pe Nadu, inginer

Parcul are o alee centrală, cu dale; duce de la poarta vest la cea din est. În rest, este brăzdat de alei cu pietre mai mici și mai mari, dând impresia de neterminat. Și vegetația este la voia hazardului. Ai tufe, plante, arbori recent plantați, laolaltă cu bălării, copaci pe care a apărut lichenul galben, zone întregi lipsite de floră.

Au fost instalate pasarele metalice; una traversează o vale secată, alta mai nimic, pare pusă doar de decor.

Tiroliana este la locul ei; urci o scară de metal și ajungi pe platformă. La cum e gândită, copiii sub 10 ani nu prea vor avea ce să caute acolo. Pentru ei există un loc de joacă amenajat frumos, care se învecinează cu echipamentele sportive pentru seniori.

Ce nu înțelegem este ideea asta de pădure-parc. În Făget, ADI ZMC, asociația metropolitană, a instalat bănci în pădure și a transformat pădurea în pădure-parc. Aici erau câțiva arbori și acum e plin de copaci tineri, care te duc cu gândul la orice, dar nu și la o pădure.

E frumoasă priveliștea, de acolo, de sus. La baza dealului vezi doar o imagine cu iz industrial, dar ochiul bate până departe, acoperă tot Someșeniul și părți mari din Cluj.

În dreptul reporterului Media9 oprește un Duster de la Nord Conforest s.a., executantul lucrării. Inginerul nu se recomandă, însă oferă câteva explicații. “Acesta nu va fi niciodată un parc cum e Parcul central, pentru că este o pădure-parc. Noi doar am amenajat aleile, am instalat podurile și instalația de iluminat, am plantat arbori. Parcul va arăta mult mai bine peste doi-trei ani. Momentan nu s-au finalizat lucrările, dar nu mai avem mult. Ar putea fi predat înainte de 30 aprilie”. Ne lămurește și cu tiroliană: totul este gata, însă mai trebuie aduse echipamentele specifice.

Parcul de 21 de hectare este realizat din fonduri europene. A costat 22,8 milioane de lei, din care 18,7 vin de la Bruxelles.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.