Marile planuri ale Clujului până în 2030. Includ pista prelungită la aeroport, legătură nouă Gilău – Cluj sau culoarul de mobilitate est-vest din municipiu

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     2490 Vizualizări.  

Strategia integrată de dezvoltare urbană (SIDU) a municipiului Cluj-Napoca și a zonei metropolitane (ZMC) a prioritizat proiectele pentru perioada 2021-2030. Le-a și împărțit după sursa de finanțare, întrucât urmează să fie gestionate de la centru, de la nivel județean sau local.

„Viziunea SIDU Cluj-Napoca 2021-2030 își propune să fie o reflecție a perspectivei pe care cetățenii, mediul de afaceri, experții și administrația locală o au deja cu privire la viitorul acestei zone urbane, care s-a conturat în ultimii ani printr-un efort impresionant de dezvoltare a unui ecosistem unic în România”, arată cei care au elaborat SIDU. 

Să le luăm pe rând. Cel mai important proiect al Clujului, care este finanțat de la Guvern, dar din fonduri europene, este centura metropolitană. Bugetul estimativ este de 600 de milioane de euro, însă ultimele informații sunt că proiectul va depăși 800 de milioane. Urmează autostrada spre Oradea și spitalul regional.

Al doilea nivel este cel județean; aici se adaugă și investițiile Companiei de apă Someș, care a accesat sume importante de bani din fonduri europene. La acest palier, cea mai importantă este considerată extinderea pistei de decolare/aterizare a aeroportului la 3.400 de metri, astfel încât la Cluj să poată ateriza și avioane transoceanice.

La palierul metropolitan este trecut metroul și trenul metropolitan. Trenul este singurul care s-ar putea face accelerat, însă aici Clujul înaintează mult prea încet. SIDU vorbește și despre construirea unei legături rutiere Gilău – Cluj, pe partea de sud, unde ar trebui să se creeze prioritate pentru transportul public. Proiectul a fost evaluat la 25 de milioane de euro.

Pentru Cluj-Napoca, Banca Mondială consideră că amanajarea parcurilor este cea mai importantă, respectiv realizarea unui culoar de mobilitate est-vest.

SIDU a realizat și evaluare a strategiei anterioare, 2014-2020, arătând ce s-a făcut și ce nu. Veți vedea că unele proiecte s-au început, unele chiar s-au dus la bun sfârșit, dar există suficiente planuri care nu s-au mai materializat.

Aqua park, centru expozițional, parkinguri la intrările în oraș, linii noi de troleibuz. Planurile Clujului care nu s-au mai făcut

Obiectivul general al SIDU pentru anul 2030 este afirmarea municipiului Cluj-Napoca și a zonei sale metropolitane ca orașul non-capitală (secundar) din Europa Centrală și de Est cu cea mai ridicată atractivitate pentru forța de muncă înalt calificată și companiile inovative, exprimate în ritmul de creștere demografică, dinamica PIB și poziționarea în cadrul clasamentelor U.E. privind calitatea vieții. 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.