Marea încercare pentru Joe Biden (și pentru democrația americană)

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      2 saptãmâni în urmã     765 Vizualizări  

Cu toate că un suspans aproape letal plutește asupra deznodământului bâlciului electoral american, problema cea mai mare nu este dacă Donald Trump se va hotărî, călcându-și zdravăn pe inimă, să accepte rezultatul evident al alegerilor. Problema cea mai mare este că țesutul social al S.U.A, și mecanismele electorale care-l deservesc, se arată a fi inoperante și neeficiente, și nu mai pot răspunde provocărilor interne cu care se confruntă „cea mai democratică” națiune a planetei (ei o zic, oare să-i credem pe cuvânt?).

Democrația nu este o invenție americană. Să uităm de greci, de la care trebuie să păstrăm doar termenul, sau de romanii care i-au urmat îndeaproape – dreptul la vot era asigurat doar bărbaților cu proprietăți. Pe undeva, ca în  lumea atât de precis zugrăvită de I.L. Caragiale. Democrația modernă este o găselniță engleză și franceză, timidă  și contradictorie la început (prima manifestare democratică consistentă fiind „Declarația drepturilor omului și cetățeanului”, consecutivă revoluției franceze din 1789). În alegerile americane din același an, datorită faptului că numai bărbații albi cu proprietăți aveau dreptul de a vota, practic președintele a fost ales cu votul a doar 6% din populația de atunci a statelor (care nici nu erau încă unite…).

Sistemul de vot pus în funcțiune atunci aparține unor vremuri demult apuse, când electori ai unui stat se suiau în căruță pentru a anunța la Washington rezultatele votului, și mai aveau și dreptul de a atribui voturile după bunul lor plac… Cu bune, cu rele, sistemul a mers înainte, răspândindu-se în toate teritoriile pe care coloniștii de pe coasta de est a Americii le-au cucerit, cumpărat sau furat. Azi, sistemul este vetust, și este departe de a reflecta situația reală din societatea și economia S.U.A.

La început, fiecărui stat i se atribuiseră un număr egal de senatori – câte doi -, întrucât diferențierile nu erau încă atât de mari. Dar cum mai putem azi pune pe picior de egalitate Wyoming, care contează în ecuația americană doar cu impresionanta sa suprafață, cu California, care are o populație de 50 de ori mai mare, și care este a 5-a entitate economică a planetei? Iată că se poate. Cum?

Establishment-ul politic american s-a obișnuit să trăiască cu acest sistem coborât din vremea lui Nenea Iancu. Este un mod de a-și perpetua puterea printr-un sistem care nu mai are nici o legătură cu realitățile concrete din S.U.A., dar este suficient de alambicat și de nebulos pentru a deruta pe alegători în timp ce candidații fac calcule contabilizând nu alegători, ci state întregi. Chiar dacă aici există o oarecare reprezentativitate (California are mai mulți electori decât Wyoming), faptul că un candidat care la votul popular a câștigat cu 6 milioane de voturi mai mult decât contracandidatul său poate fi înfrânt de matematica electorală a unui sistem atât de învechit, nu mai seamănă deloc cu democrația, așa cum o imaginăm noi, europenii.

Sistemul politic american este ciuruit de disfuncționalități. Cei 100 de senatori (câte doi de fiecare stat, fie el mare sau mic) sunt imaginea unei Americi învechite, rămasă parcă neschimbată de pe vremea proprietarilor de sclavi: sunt 26 de senatori femei, 3 negri, 3 asiatici, 4 hispanici. Restul sunt bărbați albi, bătrâni și bogați – peste 50 dintre ei sunt milionari. Acum 17 ani, numărul milionarilor era în jur de 40 – dovadă că la ei, ca și la noi, să fii în politică este cea mai sigură cale de îmbogățire.

Și nu ar fi nici o problemă dacă sistemul ar fi acceptat de către majoritatea populației. Nedumerirea noastră, a europenilor, nu ar conta nici cât o frunză în bătaia vântului. În definitiv, așa cum este el, produce președinți tot la 4 ani, și umple băncile parlamentare cu bestii politice. Dar sistemul politic american este bolnav fiindcă face posibilă ascensiunea la putere a unui personaj atât de inept precum Donald Trump, născut parcă din cele mai tulburătoare coșmaruri ale conaționalilor lor. Un personaj născut să fie dictator. Care acum își mușcă degetele din cauza ambițiilor rănite, și nu s-ar da în lături de la nimic pentru a-și păstra puterea. Nici măcar de la o lovitură de stat.

Cu ce este Trump superior ca atitudine unor dictatori precum Maduro sau Lukașenco? Mereu încruntat, parcă frământat de o pântecăraie emoțională, grobian prin excelență, conspiraționist prin vocație, rasist și agresiv, el a devenit idolul Americii inculte și bolnave la suflet, al Americii neînduplecate și rasiste, insensibile la suferință și adevăr precum ultimul dintre psihopați, al Americii care trăiește cu degetul pe trăgaci și se roagă ca cineva să-i încalce proprietatea, al Americii care este pe cale de a inventa un nou cult religios: trumpismul.

Cum a reușit aceasta? Învrăjbind națiunea cu orbirea sa naționalistă. Prin sprijinul fățiș față de organizațiile suprematiste și rasiste ale albilor. Favorizând intens crimele ecologice, pentru ca pe urmă să se laude că a creat locuri de muncă. Insultând și înjosind pe aliați, demonizând pe adversari sau competitori. Refuzând să accepte rezultatele votului popular, invocând furturi masive, ațâțând la nesupunere pe nervoșii și sângeroșii săi susținători, uniți sub umbrela celor mai ticăloase și aiurite teorii conspiraționiste. Care mărșăluiesc prin capitala S.U.A. precum hoardele naziste. Care trăiesc cu sentimentul că America lor, a albilor care votează în funcții pe alți albi, bătrâni și bogați, le scapă printre degete.

America care i-a eliberat pe negri, i-a tolerat pe nativi și i-a primit pe gălăgioșii hispanici, fără a-i face pe toți aceștia să se simtă „acasă”. Azi, sunt nenumărate zone de clivaj care fragmentează „marea națiune americană”. Știți cum a devenit Biden președinte? Cu votul exclusiv al negrilor, și cu votul majoritar al femeilor (de toate culorile) și al albilor cu școală trăitori prin orașe. Este limpede cine a votat împotriva lui: exact suporterii lui Trump. Adică… ceilalți. Mă feresc să-i numesc, ca să nu pună mâna pe trăgaci…

Marea provocare a mandatului lui Biden nu vor fi amenințările externe – nimeni nu poate amenința, în nici un fel, America. Nici relațiile externe – el este diplomat prin excelență. Nici măcar schimbările climatice – în mod sigur America va deveni mult mai prezentă și mai responsabilă. Vor fi tensiunile tot mai fierbinți între establishment-ul albilor bătrâni și bogați și categoriile care acum se simt defavorizate social și economic: negrii, imigranții, căminele monoparentale, bolnavii fără protecție socială, și tinerii – tot mai mulți, mai nemulțumiți, mai vocali  și mai vehemenți. Toate aceste încercări vor pune la grea încercare cea mai veche democrație din lume.

 

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.