Lucrările la pod abia au început și deja au două săptămâni de întârziere. “Frână de mână trasă”

Autor  Ionel Lespuc   în       5 zile în urmã     1160 Vizualizări  

Podul peste Arieș, de la Turda, care stătea să cadă în apă, este în plin proces de reconstrucție. Drumul Național a fost blocat, circulația, deviată, s-a început desființarea podului vechi și deja au întârzieri, susține deputatul USR PLUS Viorel Băltărețu.

„Am primit sesizări de la cetățeni că, săptămâna trecută, lucrările la pod au fost întrerupte. În urma ședinței la care am participat ieri, pot să confirm că lucrările de reconstrucție sunt întârziate cu mai bine de două săptămâni, în ciuda eforturilor mele de a accelera procesul. Din cauza birocrației, proiectele de infrastructură înaintează cu frâna de mână trasă”, a spus Băltărețu.

Lucrările sunt executate de ARL (Antrepriza de Reparații și Lucrări) Cluj, iar termenul de finalizare stabilit este 22 decembrie 2021.

Potrivit lui Viorel Băltărețu, situația este următoarea:

  • În 28 aprilie s-a emis avizul de mediu; ca atare, Regia Pădurilor promite că în 5-6 mai va emite, la rândul ei, avizul pentru scoaterea din fondul forestier a zonei adiacente podului, necesare organizării de șantier.
  • Intervenția Companiei de Apă Arieș la demontarea conductelor, programată pentru 5 mai este incertă, CAA pretextând că nu i s-a permis accesul cu utilaje grele în zonă.
  • Vestea bună e că ARL promite să execute manopera de demontare-îndepărtare a conductelor cel târziu în 10 mai, odată cu demontarea traverselor la tronsoanele 1-6 ale podului.
  • După emiterea avizului de către Regia Pădurilor, Ocolul Silvic se angajează să taie cei câțiva arbori din zona podului și, în 12 mai, cel târziu, să predea către ARL porțiunea de teren defrișată, pentru ca aceasta să instaleze macaraua pentru demontare.

About