EXCLUSIV. Vine McArthurGlen. Un om de afaceri a bătut palma pentru construirea centrului comercial pe care îl așteptăm cu toții

Autor  Ionel Lespuc   în       3 luni în urmã     863 Views     1 Comentariu  

Emil Boc și Alin Tișe au promis, pe vremea când erau candidați la Primărie, respectiv Consiliul Județean, că vor face un “Parndorf de Cluj”. Știți vorba aceea: ce faci în Vegas rămâne în Vegas? Așa și cu campania electorală; făgăduiala făcută pentru a atrage voturi nu trebuie neapărat împlinită. Cel puțin până acum s-a împlinit 0%, dar mai au amândoi un an și jumătate de mandat.

Dar Parndorful s-ar putea face. McArthurGlen, societatea americanului JW „Joey” Kaempfer care operează 24 de centre comerciale Designer Outlets din nouă țări, a fost îmbiată de mai multe ori să vină în România. Chiar și Clujul i-a făcut semne prietenoase companiei apărute pe piață în 1993. Acum însă totul este mai palpabil. Media9 a aflat că un om de afaceri clujean a bătut palma cu McArthurGlen și s-a pus pe treabă. A negociat cu mai mulți proprietari cumpărarea a peste 20 de hectare de teren. Emil Boc anunța că va pune la dispoziție teren pentru investiție, dar afaceristul nu a mers la primar, ci a încercat să rezolve totul pe cont(ul) propriu. Știu că sunteți curioși unde ar urma să se ridice Designer Outlets de la Cluj. Răspunsul este în primul episod al vlogului “Lespuc le spune”, de pe YouTube.

16
hectare. De atât are nevoie McArthurGlen pentru a deschide un Designer Outlets la Cluj.

Media9 a vorbit cu un reprezentant al omului de afaceri care negociază, pe de o parte, cu McArthurGlen, pe de cealaltă, cu proprietarii de terenuri. “Avem nevoie de un aviz foarte important, fără de care nimeni nu este dispus să scoată banii din buzunar. Ni s-a spus că îl vom putea obține în patru-șase luni. Până atunci, suntem legați de mâini”, a spus acesta. Declarația este mai lungă și o veți găsi mâine dimineață pe Media9. Aceasta conține informații despre autoritatea care trebuie să elibereze avizul și unde poate intra acest proiect în coliziune cu o investiție a Primăriei.

McArthurGlen este compania care operează outletul de la Parndorf, cel unde merg în “pelerinaj” mii de români, în perioadele de reduceri. Pornită de pe continentul nord-american, afacerea s-a dezvoltat mai bine în Europa. Astfel de centre comerciale se găsesc în Anglia, Germania, Italia, Grecia, Olanda, Austria, Franța și Belgia, dar și în Canada. Primele Designer Outlets au apărut la Ellesmere, Marea Britanie, și Troyes, Franța, în 1995. Parndorf a fost inaugurat în 1998.

Omul care a pus bazele acestui business se numește Joey Kaempfer, este american din Connecticut, a studiat la Harvard University, dar trăiește la Londra. Are 71 de ani și este pasionat de yachturi și de picturi.

About  

No Comments

No comments yet. You should be kind and add one!

Leave a Reply

You can use these tags:   <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>