Liber la terase și la spectacole, de mâine

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     465 Vizualizări  

De luni, putem ieși la terase, însă într-un mod diferit de cel cu care ne-am obișnuit. Rezervarea va fi obligatorie, iar la mese vor putea sta cel mult 4 persoane. Mai mult, între mese va exista o distanță de minimum 2 metri. Unii patroni au început deja să pregătească veselă de unică folosință și tacâmuri sigilate.

Va exista, totodată, un registru de evidenţă a rezervărilor clienţilor, astfel încât în cazul apariţiei unui caz de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, să existe date concrete pe baza cărora să se poată efectua ancheta epidemiologică. De asemenea patronii pregătesc circuite şi pentru accesul la toaletă, unde se va intra cu masca de protecție pe față.

Se reiau și transporturile rutiere şi feroviare internaționale, atenție însă la perioada de autoizolare în care va trebui să intrați la întoarcerea în țară.

De mâine vor putea fi organizate spectacole în aer liber cu cel mult 500 de spectatori (aceştia vor purta măşti de protecţie şi vor sta la distanţă de 2 metri unul de celălalt). În plus, se vor putea organiza şi spectacole de tip drive-in, cu condiţia ca ocupanţii unei maşini să fie membri ai aceleiaşi familii.

Vor fi reluate competiţiile sportive, fără spectatori, în aer liber cu excepţia sporturilor de contact. În plus, poate fi reluată şi activitatea de performanţă în bazine acoperite sau în aer liber. În spaţiile închise, activitatea sportivilor profesionişti poate fi reluată numai cu respectarea regulilor de distanţare, respectiv cel puţin 7 mp/persoană.

De la 1 iunie, a doua etapă de relaxare, nu mai este nevoie de declarații pentru deplasări.

About