Lege anti-petarde. „Pentru distracția unora, au de suferit foarte mulți”

Autor  admin   în       1 saptãmânã în urmã     480 Vizualizări.  

Proiectul de lege prin care se dorește interzicerea folosirii petardelor din anumite categorii a fost avizat, miercuri, în Comisia de Apărare și urmează să fie dezbătut în plenul Parlamentului.

Aceasta reprezintă o etapă obligatorie înainte de a ajunge în dezbaterea deputaților și a senatorilor.

Inițiator este deputatul USR de Cluj, Radu Molnar (foto), care a depus în luna martie a acestui an un proiect de lege care prevede interzicerea folosirii petardelor dintr-un anumit regim de către persoanele fizice neautorizate.

Mai exact, proiectul se referă la interzicerea comercializării materialelor pirotehnice de categorie P1 către persoane fizice neautorizate și înăsprirea regulilor pentru categoria F2.

  • categoria P1: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut;
  • categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse;

Parlamentarul clujean de la USR a declarat, miercuri, că proiectul său privind interzicerea comercializării petardelor are raport de adoptare de la Comisia de Apărare și urmează să ajungă în faza de dezbatere în Parlament.

Ce a transmis deputatul USR de Cluj, Radu Molnar:

„Proiectul de interzicere a petardelor are raport de adoptare de la Comisia de Apărare! Deși petardele n-ar trebui folosite în scop de divertisment, în realitate exact acesta este principalul motiv pentru care sunt pe piață, de unde ajung în mâna copiilor și a petrecăreților. Aceștia transformă luna decembrie într-un festival de bubuituri, fără să-și dea seama la ce riscuri se expun.
Însă ele se reflectă în statisticile anuale cu zeci de accidentări, distrugeri de proprietate, incendii și traume ale animalelor. Pentru distracția unora, au de suferit foarte mulți.
Majoritatea părinților, a proprietarilor de animale, a medicilor veterinari și a iubitorilor de natură consideră că petardele sunt un dezastru în spațiul public. Sunt niște distracții periculoase care și-au depășit momentul și trebuie să dispară.
Și pornind de la asta am introdus următoarele prevederile în proiect:
  • interzicerea comercializării articolelor pirotehnice din categoria P1 către publicul larg. Vânzarea va fi posibilă doar către persoane fizice specializate (artificieri sau pirotehnicieni) sau către persoane juridice autorizate în domeniu
  • utilizarea categoriei F2 doar de către profesioniști. Adițional cerem obligativitatea acordului primăriei și al inspectoratului pentru situații de urgență din raza localității în care au loc jocurile cu articolele pirotehnice respective, ca în cazul categoriilor F3 și F4.
Mă bucur, deci, să vă anunț că proiectul a trecut astăzi prin ultima comisie urmând să fie supus la vot în Plenul Parlamentului în cel mai scurt timp. Dacă va trece de vot, iar Klaus Iohannis va promulga legea, s-ar putea sa avem sărbători ceva mai liniștite începând de anul acesta.
Pentru sănătatea și liniștea celor dragi, sper să meargă înainte!”, a transmis parlamentarul clujean pe contul său de Facebook.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.