Întrebări sau sfaturi pentru candidați

Autor  Serban Tiganas   în  , ,      1 lunã în urmã     669 Vizualizări  

Am fost provocat să formulez sfaturi legate de dezvoltarea urbană, adresabile candidaților la alegerile locale. Am început să scriu, dar după un timp m-am oprit, gândindu-mă foarte serios dacă acești oameni chiar au nevoie de recomandări.

Dacă candidezi însemnă că ai o viziune solidă despre ce și cum trebuie făcut, caz în care recomandările nu mai au sens, decât eventual ca să îți confirme aceste intenții, sau nu prea ai, urmând să ți-o formezi în fericitul caz că ești ales. De ce să consumi prea mult efort într-o problemă incertă, când se știe că alegerile nu se câștigă în niciun caz pe baza unei viziuni solide, bine comunicate. De câte ori nu am văzut sloganuri înrudite cu ”fapte, nu vorbe”? De câte ori nu a fost apreciată atitudinea ”gospodărească” a edililor, care suflecă mânecile, pun mâna și fac treaba?

Mă întreb totuși dacă orașul este o mare gospodărie căreia trebuie să îi repari gardul și mai ales să îl vopsești în culorile dorite de votanți, în care trebuie să astupi gropile, să cureți fântâna și să nu uiți să hrănești păsările și animalele, că de acolo vine hrana zilnică.

Am făcut o pauză și m-am hotărât totuși să scriu, dar nu sfaturi pentru candidați. Scriu câteva întrebări, conștient că pot rămâne retorice și mai ales că oricine mă poate contraîntreba de unde știu eu cum se administrează un oraș când nu am lucrat o secundă din cariera mea pentru administrație? Oare chiar nu am lucrat? Ba da, dar voluntariatul e mai puțin vizibil, nu atârnă la CV și, oricum, se știe, dacă ceva e bine e meritul șefului, iar dacă nu, a fost o grea moștenire lăsată de ceilalți. Apropo de sloganuri, am văzut recent unul care spunea că va fi primar fără slogan dar că are un plan. Să înceapă să prindă la români viziunea, strategia, planificarea, cea pe care se cheltuie bani degeaba, pentru că avem nevoie de proiecte concrete, nu de hârtii și filosofii? Mă îndoiesc, dar să vedem.

Să vorbim deci despre planificare, despre strategii, politici și proiecte. În ce constă strategia municipiului, ar trebui întrebați toți candidații. Atenție, o strategie nu se referă la durata mandatului, nu trebuie și nu poate fi schimbată de fiecare administrație. Strategia dă o direcție clară pe termen mediu și lung și trebuie urmărită în continuitate. E evident că nu se dă ceasul la zero cu fiecare tură nouă de alegeri.

Deci pentru început, orice candidat ar trebui să știe pe de rost strategia existentă și să își formuleze o viziune pentru implementarea, urmărirea ei. Aș putea spune că este exact ce evită atât puterea, cât și opoziția, din păcate. Primii pentru că rezultatele lor ar trebui măsurate cu ajutorul strategiei, iar cei din urmă pentru că nu suportă din principiu să continue un concept pe care l-au fundamentat ceilalți. În politică se pare că trebuie să contești vehement tot ce nu îți aparține.

Strategiile sunt fundamentale, sunt clima, în timp ce proiectele sunt vremea. Strategiile sunt acoperitoare și integrate, sau mă rog, ar trebui să fie, bine fundamentate și bazate pe principii și fenomene, pe când proiectele sunt soluții și oportunități, care ating fiecare o problemă, o zonă, dar ar trebui să facă parte dintr-un întreg.

Dacă ar exista o strategie bine comunicată pentru a fi înțeleasă și asumată de toți, ar dispărea discuțiile de tipul: ”decât să dați bani pe cultură sau sport mai bine faceți spitale și școli”. În cadrul unei strategii sunt prezente toate sectoarele complexității reprezentate de viața orașului. Pentru fiecare dintre acestea trebuie să existe politici publice. Ați auzit de politici publice la noi? Nu prea mult, pentru că cei mulți se bucură de cadouri concrete, palpabile, adică de proiecte, propuse, finanțate, realizate, folosite.

Un candidat care are proiecte, dar nu sunt înscrise într-o strategie și nu propune politici se adresează celor care curăță seara ghetuțele și se duc dimineață să vadă ce le-a lăsat Iepurașul bun în ele.

La primărie există un birou care se cheamă Strategii urbane. Nu e locul în care s-a produs strategia sau se produc strategii sectoriale. Ar fi bine dacă acolo s-ar monitoriza implementarea unei strategii, cel puțin, sau s-ar analiza toate proiectele, publice, private și public-private, din perspectiva modului în care se înscriu în strategie.

Subiectul crucial următor e planificarea. Există planificare? Cine o face? Administrațiile din România externalizează sau, altfel spus, cumpără gândirea pe care apoi, pentru că nu a fost produsă în cadrul instituției, devine foarte greu să o aplice. Planificarea e altceva decât proiectarea. Planificarea e strategică, amplă și pregătește proiectele, le include, le determină. Planificarea are misiuni și calendare și din ea derivă bugete și acțiuni. Hai că la toate programele de studii din universități se trece prin acestea. Și totuși unde e planificarea?

Aș mai întreba candidații dacă au auzit de cele 17 obiective ale dezvoltării durabile formulate de ONU sau de piramidele nevoilor orașului, prezentate în studiul Magnet Cities, realizat de echipa de la World Bank pentru întreaga Românie, referitor la migrație, atractivitate și dezvoltarea susținută de aceste fenomene.

Depășind problemele strategiei, politicilor și ale planificării, sau mai degrabă ocolindu-le, ajungem în sfârșit la ceea ce vrea toată lumea să audă, la discuția despre proiecte. Vom auzi despre mobilitate la care unii se referă ca ”trafic”, la infrastructură, conectată cu subiectul anterior mai ales, la digitalizare, care a fost grațios evitată în ultimii mai mulți ani și menținută în zona de fațadă pentru că are mari neajunsuri, necesită competență și admite transparență. Unii vor readuce critic în discuție problemele sociale, categoriile defavorizate, locuirea, alții educația și sănătatea, sau serviciile publice, despre care nu este foarte clar în ce măsură sunt gestionate de administrația locală sau de cea centrală, pe cine trebuie aruncată vina, și poate că se va reîncălzi și discuția eternă despre festivalurile puternic deranjate de pandemie. Despre taxe și impozite nu vorbește prea multă lume, ceea ce după părerea mea nu e deloc de bine. Ele transpun și exprimă politici, dar bineînțeles creșterea lor nu bucură pe nimeni, doar dacă este foarte bine înțeleasă politica și vizibile efectele. Îmi spunea cineva mai demult că există două feluri de țări: cele în care înțelegi de ce plătești taxe și impozite și cele în care nu înțelegi. Cum să candidezi fără să ai o politică referitoare la taxe și impozite? Nuanțată, bineînțeles. Sigur, aici intervine populismul, rețeta tuturor, indiferent de poziția pe care o au în spectru.

Ce am aflat până acum? Facem curat, schimbăm tot, sau continuăm cu succes la fel ca până acum, după caz, îi radem definitiv pe adversari, lichidăm corupția, punem lucrurile în ordine, suntem oameni ca voi, obișnuiți, cinstiți și gospodari. Avem cămăși albe, descheiate la gât și eventual mânecile suflecate. Suntem fie foarte cunoscuți și apărem în fotografii cu cei care garantează pentru noi, fie total necunoscuți, pentru că – dacă am fi fost cunoscuți – însemnă că facem parte din ceea ce vrem să schimbăm. Strategii, politici, planificare și apoi proiecte? Da, dar mai încolo, deocamdată emoții amestecate și mai nimic despre ce însemnă gestiunea urbană și mai ales strategia de dezvoltare. Nu sfaturi, doar întrebări.

Șerban Țigănaș este unul dintre arhitecții cei mai importanți ai României. A studiat la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, din Cluj, apoi a absolvit Facultatea de Arhitectură, la București. A ocupat funcția de președinte al Ordinului Arhitecților din România în perioada 2010-2018, iar în prezent este secretar general al Uniunii Internaționale a Arhitecților. Este profesor la Universitatea Tehnică, unde predă proiect design, comunicare și marketing pentru arhitecți. A fondat Dico și Țigănaș Arhitectură și Inginerie, iar proiectele biroului au obținut mai multe premii la nivel internațional. Trecem zilnic pe lângă Cluj Arena și Sala Polivalentă, clădiri reprezentative pentru oraș, închipuite în biroul de Arhitectură Dico și Țigănaș.

About