Intersecția haotică. Lipsă de educație și/sau dezinteres al autorităților

Autor  Ionel Lespuc   în       1 saptãmânã în urmã     324 Vizualizări  

Aș dori să vă supun atenției circulația auto de pe strada George Barițiu, la intersecția cu Emil Isac, Cardinal Iuliu Hossu și Splaiul Independeței. Ce se întâmplă acolo? E limpede, a devenit mult mai aglomerată și mai haotică decât în primăvară, iar asta nu doar din cauză că s-a închis banda de circulație spre centru de pe Regele Ferdinand. La orele de vârf devine chiar o zonă de ocolit.

Unii poate ați observat că, în vară, Primăria și Poliția Rutieră au desenat acolo un scuar. Ideea nu este rea, se creează premisele ca tramvaiul să depășească mai rapid intersecția. Până la urmă, interesul a zeci de persoane, câte sunt într-un mijloc de transport în comun, primează în fața câtorva călători din mașinile proprietate privată.

Mai departe, însă, demersul a ajuns să aglomereze aiurea traficul, aș estima că 90% din lipsa de educație a șoferilor, iar 10% din dezinteresul Primăriei și Poliției Rutiere. Să explic. Pe strada George Barițiu se intră pe două benzi, din care, la intersecție, se deschideau în trecut trei. Cum sunt și trei artere pe care se scurge traficul, lucrurile erau clare. Prin apariția scuarului, acum la intersecție rămân tot două benzi. Ceea ce înseamnă că cei care s-au angajat pe prima bandă ar trebui să facă dreapta în momentul în care se lărgește strada, astfel încât cei care vin pe banda a doua să poată vira și ei. În realitate, însă, nu se întâmplă așa. Cei mai mulți dintre șoferii care rulează pe prima bandă nu se înscriu la semaforul pentru Splaiul Independenței, iar cei care aleg banda a doua rămân suspendați.

Unii se străduiesc să se insereze, respectând săgețile de pe asfalt, alții o taie pe scuar, cu riscul să primească o amendă. Aici e povestea cu educația. De ce zic și că e 10% dezinteres (poate chiar mai mult)? Pentru că, urmărind ce se întâmplă, Primăria și Poliția Rutieră ar fi trebuit să ia deja măsuri. Cei care vin pe prima bandă ar putea să aibă în față stâlpișori, ca pe Memorandumului, care să îi oblige să vireze; în acest fel, și cei de pe banda a doua ar putea să rămână în legalitate. Iar Poliția Rutieră ar fi obligată să avertizeze/sancționeze persoanele care se abat de la rânduială, cel puțin până se acomodează toată lumea. Dar nu se întâmplă așa, iar haosul și-a făcut flotant pe strada George Barițiu.

Am semnalat situația Mirelei Mărincean, șefa serviciului Siguranța Circulației, din Primăria Cluj-Napoca. “Confuzia vine din lipsa luării în seamă a indicatoarelor de informare existente. Ne gândim ce să facem”, a spus doamna Mărincean.

About