GALERIE FOTO & VIDEO. Ei, da, asta chiar e o super-veste! Drumul expres A3 – DN1 Tureni: avem primul kilometru de asfalt! Când vom circula pe acest lot

Cea mai recentă filmare realizată pe șantierul DEx4 Tureni, drumul care va face legătura între DN1 și Autostrada Transilvania, ne arată că a fost așternut primul kilometru de asfalt. Filmarea a fost făcută în 30 august 2024 de Raul Pristopan, unul dintre împătimiții lucrărilor de infrastructură rutieră mare. Progresul făcut până acum pe DEx 4 este de aproape 50%, conform ultimelor date ale CNAIR. Sunt date oficiale din luna iulie 2024.
Cum arată acum viitorul DEx4
Sigur, lucrările sunt departe de a fi încheiate. Au început în august anul trecut, iar termenul pentru finalizarea contractului este februarie – martie 2025.
Acum, pe șantierul de lângă satul Tureni, lucrează mai multe firme. Vorbim despre asocierea DIMEX 2000 COMPANY SRL (lider) – AUTOTEHNOROM SRL – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS SA – CON-A OPERATIONS SRL. Fiecare dintre acești constructori lucrează pe domeniul său.
DIMEX 2000 COMPANY forează, CON-A se ocupă de structuri, iar asocierea spaniolă OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS SA se ocupă de asfaltări.
Imaginile ne arată, totuși, că este vorba despre o zonă destul de complexă. Constructorii au fost nevoiți să sape adânc în ceea ce înseamnă viitorul traseu al drumului expres. Pe multe sute de metri, constructorii au montat piloți de sprijin (foto jos).
Filmarea de pe DEx4 i-a împărțit, cumva, pe fanii lucrărilor de infrastructură rutieră mare de pe You Tube. Unii dintre ei au considerat că lucrările se află în termen, alții au spus că nu se vor încadra.
„E un super progres. Breteaua Tureni A3-Turda parcă a crescut peste noapte. Dacă țin acest ritm se joacă deschiderea anul acesta”, a transmis unul dintre cei interesați de această investiție (sindicatu).
„Totuși sunt 4,5 km și tot cam atâția kilometri drumuri de legatură. Dacă aveau 40- 50 de kilometri, mai vorbeam că se mișcă bine. N-au șanse să-i termine anul acesta, clar”, a răspuns un alt urmăritor (ioanlazareanu9376).
„Au fost multe blocaje pe acest tronson cu rețelele electrice. Vedeți în dealul cu subtraversarea DC85; acolo au făcut un debleu foarte adânc și încă nu sunt la cota finală. Cam asta vedeam și pe A1 după Holdea, dacă nu făceau tuneluri. Mie mi se pare o soluție proastă; având toți acei piloți forați pentru susținere, se putea face un tunel ‘cut and cover’ lejer și nu rămâneam cu mega-debleu acolo. Încă mai este suficient de lucru aici, vedem cât progresează în lunile septembrie și octombrie, dar fiind la primul contract se mișcă foarte bine”, a fost răspunsul unui alt urmăritor (prbogdan23).
Șoseaua de mare viteză care va degreva traficul din Turda și din Cluj
DEx4 va face legătura dintre Autostrada Transilvania și DN1 lângă localitatea Tureni și va degreva Turda de o mare parte din traficul rutier care acum traversează municipiul.
Drumul va include 7 poduri și viaducte, din care cel mai lung va fi cel de la kilometrul 4, peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri, din care tablierul are 246 metri.
Alți 10 kilometri reprezintă lungimea bretelelor de la nodurile A3 și DN1; bretelele vor avea două benzi.
Profilul este de drum expres cu o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime unde se vor monta separatoarele de sens. A doua structură ca lungime este un pasaj peste drumul județean DJ103 Z, pod de încrucișare cu o lungime de 158 metri.
La intersecția cu dintre DN 1 și drumul expres, este prevăzută amenajarea unui nod rutier tip trompetă simplă, având prevăzute bretele de intrare – ieșire cu câte două benzi pe sens pe relațiile Cluj – Napoca – A3 și A3 – Cluj – Napoca, iar pe relațiile Turda – A3, A3 – Turda, bretelele vor fi prevăzute cu câte o bandă pe sens:
- Nod DN 1 – Bretea A3 – Cluj – lungime = 756 m;
- Nod DN 1 – Bretea Cluj – A3 – lungime = 833 m;
- Nod DN 1 – Bretea A3 – Turda – lungime = 548 m;
- Nod DN 1 – Bretea Turda – A3 – lungime = 612 m.
Lucrările au început la sfârșitul lunii august 2023, iar potrivit contractului, ar trebui finalizate până în februarie 2025.