Frumoase sau urâte…

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      1 lunã în urmã     302 Vizualizări  

…toate ființele umane au darul sensibilității. Vă rog să parcurgeți cu atenție următorul pasaj din scrierile celui mai sfânt om al planetei, Tenzin Gyatso, cel de-al 14-lea Dalai Lama:

„Fie că ceilalți sunt frumoși sau urâți, binevoitori sau cruzi, sunt ființe sensibile, ca noi. Ca noi, ei doresc să fie fericiți și să fie feriți de suferință. Și au acest drept în aceeași măsură ca noi. Recunoscând că toate ființele sunt egale în aspirațiile lor și în dreptul lor la fericire, simțim față de ele un sentiment de empatie, care ne apropie de ele. Obișnuindu-ne cu acest altruism imparțial, sfârșim prin a simți un sentiment de responsabilitate universală.”

Un discurs de adevărat „om sfânt”. Adevărat în generoasele sale intenții, emoționant prin meșteșugitele sale cuvinte. Dar complet nepotrivit cu realitatea „din teren”. Întocmai precum strămoșul său spiritual Siddhartha Gautama (Buddha) înainte de trezire, Dalai Lama este departe de realitățile lumii concrete, acolo unde răutatea este confundată cu consecvența, iar violența – cu puterea. Iar răutatea și violența făcătorilor de rău nu pot fi plecate cu capul în jugul facerii de bine, fiindcă ei sunt cei îndârjiți în a profita de binefacerile democrației, care face greșeala capitală de a-i considera pe toți oamenii buni și egali în bunătate. 

Mai mult chiar, democrația occidentală contemporană funcționează în baza unui portret-robot al cetățeanului de rând, întemeiat pe ideea complet greșită că este suficient ca acelui cetățean să i se asigure o educație temeinică, mai mult laică, și (din ce în ce mai puțin) religioasă, pentru ca respectiva persoană să devină un cetățean responsabil (față de stat) și pozitiv implicat (în familie și comunitate). Din păcate, două milenii de educație religioasă și două secole de educație laică au reușit un singur lucru: indivizii-vectori ai răului au învățat doar de ce trebuie să se ferească și în ce fel anume trebuie să se prefacă, pentru a-și urma fără preget intențiile și faptele ridicate din înseși cazanele întunecate ale infernului.

Este trist că toată înșiruirea de evenimente cunoscute deja drept „cazul Caracal” nu a dus la o cugetare și la o dezbatere mai intensă și mai aprofundată asupra naturii umane. Cum se face că un individ, care apărea drept un cetățean cuminte și tată responsabil, este de fapt un monstru sângeros, al cărui număr de victime umane nu este încă cunoscut?! Din păcate pentru cei care ridică în slăvi natura „divină” a omului (aceasta a fost poate cea mai gravă greșeală făcută de educația religioasă), omul este încă – ca specie! – un  ucigaș sângeros, absurd și desfrânat, capabil să ucidă doar pentru fior și plăcere. Parcurgeți statisticile care arată că, anual, milioane de oameni sunt nedreptățiți, terorizați sau măcelăriți de „semeni” de-ai lor. Aruncați o privire pe harta mondială a sclaviei moderne și veți înțelege că există în această lume strâmtă un  număr imens de creiere bolnave, care nu numai că nu respectă drepturile și umanitatea semenilor, dar îi și consideră, cu cinism, carne de tun pentru interesele lor abjecte.

Ne arătăm indignați, ultragiați și bășicați atunci când vine vorba despre violatori, abuzatori sexuali și alți pedofili (ați aflat că Jeffrey Epstein s-a sinucis în închisoare?). Credeți că numai în creierul lor circuitele neuronale ale empatiei și compasiunii sunt scurtcircuitate? Ce să spunem despre atitudinea unui polițist-dispecer care îi cere Alexandrei, sechestrată și înfricoșată, să „nu țină linia ocupată”? Dar colegii lor din Galați, care au privit impasibili din mașină o fată plină de sânge de la brâu până la tălpi? Dar mașinăriile-lipsite-de-suflet care în București au amendat o bătrână de 81 de ani care a terminat traversarea străzii pe roșu?

Cum de este posibil ca acești monștri de nepăsare și de rea-voință să scape mereu cu basmaua curată? E simplu: ei sunt mult mai mulți decât apar sub reflectorul opiniei publice. Mulți dintre ei sunt de-a dreptul șefii acestor nemernici și-i apără nu fiindcă ar fi „cumpărați” sau „mânjiți”, ci fiindcă, în sistemul lor de valori, acești cvasi-criminali n-au făcut nimic rău!  Fiindcă în creierele lor deformate mecanismele „empatiei, ale altruismului imparțial” (dixit Dalai Lama) sunt complet scurtcircuitate. În procesul lor de selecție, lipsa de omenie este confundată cu intransigența în vânarea infractorilor și criminalilor. De fapt, ei nu sunt decât suflete împietrite, care sunt în orice clipă gata să jertfească o viață de om pentru un interes mărunt, de moment, sau pentru sfânta comoditate în care ei așteaptă pensiile grase și pe nemerit câștigate.

Făptuitorii sunt puțini… complicii lor sunt mulți! Fiindcă sunt infiltrați peste tot, cu precădere în politică: în ciuda declarațiilor sforăitoare cu care câștigă voturi (și zemoasele avantaje aferente, desigur…) ei nu au arătat niciodată, nici cât negru sub unghie, că le pasă întrucâtva de armata alegătorilor. Și sunt cocoțați la toate nivelurile, de la șefi de state care hotărăsc destinele umanității, până la polițiști comunitari care hăituiesc o băbuță care vinde pătrunjel la buza trotuarului. Până la criminalii-viermi, care terorizează cu violența lor o familie sau o comunitate, ori care omoară de plăcere un cal, un câine sau un neajutorat pui de râs…

Acest creier criminal este deja bine cunoscut de știință. Este un creier dezechilibrat, în care ceea ce în creierele „normale” duce la empatie, compasiune, înțelegere, bunăvoință, întrajutorare (cooperarea dintre amigdala cerebrală și cortexul prefrontal) este puternic sau complet scurtcircuitat. După cum bine spune Nicolae Steinhardt: ”Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supra cultura, doctoratele, supra doctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi (…) Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere.”

Astfel de ființe pot fără remușcări să asiste la uciderea unui semen de-al lor. Deci, locul lor nu este nicidecum în poziții de politicieni, polițiști, magistrați, profesori sau lucrători sociali. Ființele umane trebuie să se strângă în jurul unor alte înalte principii, între care primul și cel mai preț ar trebui să fie: „Viața este sfântă, și prima îndatorire este de-a o proteja cu orice preț”. 

Acesta ar trebui să fie principalul drept al ființelor umane, fie ele frumoase sau urâte.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About