FOTO & VIDEO. Se reabilitează un important drum județean. „Va contribui la dezvoltarea economică a zonei”

Autor  admin   în       2 years în urmã  

Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 161 (DN 16) Gădălin – Bonțida – DN 1C, care vizează realizarea Drumului Bistriței – Lot 2, continuă în ritm alert, anunță administrația locală.

În această etapă se execută lucrări de așternere a celui de-al doilea strat de asfalt, respectiv cel de uzură, pe raza comunelor Jucu și Bonțida, de la intersecția cu drumul județean DJ 109D, pe direcția localității Bonțida.

Operațiunile, în totalitatea lor, vizează un tronson în lungime de aproape 17 kilometri, mai exact între kilometrul 0+000 și kilometrul 16+933.

DECLARAȚIE

 „Suntem tot mai aproape de finalizarea lucrărilor pe acest important drum județean, lucrările de asfaltare derulându-se în ritm susținut și datorită condițiilor meteorologice foarte bune. Modernizarea și reabilitarea acestuia vor contribui la creșterea calității vieții cetățenilor din zonă, dezvoltarea economică a zonei de centru a județului Cluj, fluidizarea traficului, precum și creșterea nivelului de siguranță a participanților la trafic”. 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Potrivit sursei citate, în această etapă, stadiul fizic al lucrărilor deja executate este de 85%, în condițiile în care au fost realizate atât podețele transversale, cât și șanțurile betonate, rigolele carosabile și accesele la proprietăți într-un procent de aproape 90%.

De asemenea, lucrările de modernizare au prevăzut și reabilitarea a cinci poduri. Acestea sunt finalizate în proporție de peste 90%, inclusiv noul pod peste râul Someș din localitatea Bonțida care a fost construit în urma demolării vechiului pod.

Proiectul prevede, de asemenea, și realizarea de acostamente, marcaje și semnalizare rutieră, precum și reabilitarea trecerii cu calea ferată din localitatea Bonțida.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.