Europa neștiută

Autor  Ionel Lespuc   în  ,      1 lunã în urmã     244 Vizualizări  

Îmbătați la maxim de importanța planetară a Lumii Vechi, am căutat mai mereu să atribuim origini de legendă popoarelor, națiunilor și continentului nostru. În discursul nostru triumfalist, europenii (deci, rasa albă) deveneau o rasă superioară din toate punctele de vedere, îndreptățită prin urmare să conducă destinele acestei planete. Doar că nu este chiar așa.
Istoria demografică a continentului pe care azi îl numim Europa începe în urmă cu mai bine de 14.000 de ani. Atunci, ghețurile care potopiseră uscatul, întinzându-se până la Alpi și la Marea Neagră, au început să se retragă spre nord, lăsând loc florei bogate și milioanelor de viețuitoare. Între ele, un biped sfios, cu o populație de câțiva mii de indivizi, relativ recent sosit din Orientul Mijlociu, cu abilități limitate de creație materială, dar care profita din plin de bogăția de resurse, pe care le exploata oportunist, culegând și vânând.
Noile teritorii europene au funcționat ca un magnet pentru agricultorii din Cornul Abundenței și din Anatolia. Unde, ca urmare a retragerii ghețarilor, clima devenea mai uscată (vă vine să credeți că în urmă cu 10.000 de ani Sahara era umedă și înverzită?!), ceea ce a dus la un al doilea val de migrație înspre Europa, început în urmă cu aproximativ 9.000 de ani. Agricultorii aveau deja o civilizație materială închegată, fiindcă trăiau în comunități stabile (ei sunt cei care au inventat agricultura, creșterea animalelor, orașul și meșteșugurile), iar sosirea lor în Europa a fost ca un potop, care a măturat și a asimilat măruntele comunități de vânători-culegători.
De unde știm toate acestea? De peste 200 de ani, arheologii scormonesc solul continentului, aducând la lumină vestigii materiale din care ei și istoricii încearcă să schițeze traseul evolutiv al populației europene. Dar vestigiile materiale nu pot să deslușească toate misterele acelor vremi îndepărtate. De pildă, știm că pe teritoriile României și ale Ucrainei a înflorit cultura Cucuteni-Tripolie, agricultori cu sate bogate și bine organizate, creatori de obiecte a căror frumusețe ne taie și acum respirația. Și totuși, aparent fără motiv, la perioade de 60-80 de ani, cucutenienii ardeau tot, până la temelii, și se mutau în locații noi. Până la dispariția lor definitivă, în urmă cu 4.500 de ani.
Pe teritoriul țării noastre (Sântana, Arad) au fost eliberate din strâmtoarea humei rămășițele unei cetăți mai vechi decât Troia, dar de trei ori mai întinsă, protejată de șanțuri de apărare adânci de patru metri și de ziduri înalte de 20 de metri (sic!). O adevărată metropolă, o adevărată capitală a Europei… care s-a stins fără ca noi să putem înțelege motivele. La fel cum, tot fără explicație, la celălalt capăt al Europei se stingea chiar mai înainte o comunitate care a pus pe picioare impresionantul monument de la Stonehenge.
Răspunsul la aceste mistere l-a dat genetica, cea care poate să realizeze secvențierea genetică a ADN-ului unei populații. De mare importanță a fost descoperirea faptului că osul petros (situat în urechea internă umană, și cel mai dens os din organism) poate proteja intact ADN-ul străvechi, care în alte oase este deteriorat. Acest lucru a permis decriptarea genomului european în evoluția istorică, iar rezultatele au fost total diferite de ceea ce propovăduiau apologeții supremației europene.
Am amintit mai înainte pe străvechii locuitori ai Europei: vânători-culegători și agricultori. Cercetările genetice arată că, în jurul anului 7.000 î.e.n., întregul genom european aparținea vânătorilor-culegători. În doar 1.000 de ani, după „invazia” agricultorilor din sud-vestul asiatic, genomul european le aparținea acestora în proporție de peste 90%!! Situația care a continuat netulburată până în jurul anului 3.000 î.e.n., când în genomul european începe să-și facă apariția o nouă tulpină: Iamnaia.
După culegători și agricultori, au intrat în scenă văcarii! Ei proveneau din ramura migrației „out of Africa” care nu s-a îndreptat spre Europa, ci spre vastele câmpii din Asia Centrală, trecând prin Caucaz sau pe la sud de Marea Caspică. Cei care au continuat spre est au populat Siberia și, pe timpul glaciațiunii, au trecut în America de Nord, pe care au populat-o integral. Tot de aici, după teroarea ghețarilor, populații importante, crescătoare de animale, stăpânitoare de cai și de turme, întruchipând clasicul concept al populațiilor indo-europene, cu corpolență semnificativă și cu apucături războinice, cu pielea mai albă decât a băștinașilor europeni de atunci, s-au îndreptat către vest, unde, în jurul anului 3.000 î.e.n., au ajuns în contact cu primul eșalon al agricultorilor europeni, reprezentați de – ați ghicit! – cultura Cucuteni!
Studiile genetice arată că energicii Iamnaia erau purtătorii unei arme secrete, de care nici măcar ei nu aveau cunoștință: în genele lor se ascundea teribila ciumă! Cei care intrau în contact cu ei și nu veneau din Asia centrală (deci, nu erau „vaccinați”), dezvoltau o formă de ciumă care secera populații întregi. Poate în felul acesta se explică incendierea repetată a așezărilor cucuteniene: după o epidemie care decima sate și populații întregi, singura soluție – și foarte rezonabilă, de altfel – era arderea din temelii a locației infestate!
În acest context, Iamnaia au putut să străbată întreaga Europă, cu un succes care a făcut ca, începând cu anul 2.500 î.e.n., genomul lor să reprezinte peste 50% din genomul global al populației europene (până și în îndepărtata Norvegie, contribuția lor este de aproximativ 55%!). Dar, să ne înțelegem: aceste alcătuiri genetice nu au nicio legătură cu actuala amprentă culturală a națiunilor europene, izvorâtă din migrațiile ulterioare, sau cu teritoriile lor de referință. Cele mai importante culturi europene (greacă și romană), cele care au influențat pe termen lung evoluția întregii civilizații planetare, au fost creația unor populații în care se regăseau vânătorul, agricultorul și văcarul pe care i-am descris mai sus.
Cum a început Europa? La fel cum au început toate celelalte teritorii atinse de planetara migrație. Formula genetică a celor care se țin germani, sau englezi, sau francezi, fie chiar italieni sau belaruși, fie chiar și români, și se mai cred și grozavi din acest motiv, cuprinde cu precădere cele trei ingrediente mai sus amintite.
Încă un mister dezlegat. Și încă o legendă (legenda mărețului om alb) zguduită din temelii.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About