Două concesii pentru Lime. Regulamentul pentru trotinete electrice

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     251 Vizualizări  

Consiliul Local va avea pe masă, săptămâna viitoare, primul regulament din România destinat flotelor de trotinete electrice în regim de sharing. Documentul a trecut printr-o dezbatere publică destul de agitată, întrucât operatorii s-au întâlnit prima dată în țara noastră cu o tentativă de reglementare.

Cei de la Lime au cerut trei lucruri importante atunci:

  • să nu fie nevoie de o pre-aprobare a punctelor de pornire în cursă, adică să nu se plece din „stații”
  • trotinetele parcate neregulamentar să poată fi mutate în termen de 120 de minute, nu de 30, cum apărea în draft
  • clienții să răspundă în solidar cu firma dacă încalcă acest regulament.

Au primit doar două: în documentul propus spre adoptare Consiliului Local nu se precizează punctele de pornire în cursă și se extinde termenul de intervenție la 120 de minute. În continuare, călătorii nu au nicio responsabilitate în fața Poliției Locale.

Ce mai prevede regulamentul? Ca operatorii să pună la dispoziție datele privind poziția în timp real a trotinetelor electrice. Astfel, Primăria ne spune că dorește să realizeze propria aplicație, în care să apară atât trotinetele de la Bolt, cât și cele de la Lime. Și a oricui mai vine cu o flotă de trotinete la Cluj.

Numărul maxim de trotinete și cuantumul abonamentului nu au fost stabilite deocamdată. Acestea urmează să fie decise ulterior de Consiliul Local; de altfel, tariful se va vota anual în deliberativ.

Să ne amintim că sistemul de trotinete în regim de sharing a fost propus prin bugetare participativă, iar Primăria Cluj-Napoca l-a promis cetățenilor. Nu a făcut însă niciun pas în direcția aceasta și, ca de obicei, a fost devansată de privați.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.