Doi americani la Cluj. „Locul din Europa în care ne-am simțit cel mai bine până acum!”

Autor  admin   în       4 luni în urmã     439 Vizualizări.  

Hannah și Trey, doi tineri americani și vloggeri, sunt din Tennessee, Nashville. Ajunși în România, nu aveau foarte multe așteptări. Orașele noastre sunt foarte diferite față de ale lor. În cele din urmă, cei doi au rămas plăcut surprinși de Cluj și au spus că este locul unde s-au simțit cel mai bine din întreaga Europa, relatează playtech.ro.

„Locul asta este mult mai mișto decât m-aș fi așteptat! Nu am avut mari așteptări, dar arată foarte cool. Ne-am simțit ca acasă în Cluj. Este foarte asemănător cu locul din care suntem, cu Nashville, în ceea ce privește cafeaua/restaurantele cu adevărat îngrijite, parcuri excelente și viață de noapte fenomenală. Este, probabil, locul din Europa în care ne-am simțit cel mai bine până acum! Clujul a fost excelent de vizitat și cel mai mare regret al nostru a fost că nu am petrecut mai mult timp aici. Dar asta înseamnă doar că va trebui să ne întoarcem!”, au spus ei.

Ce nu le-a plăcut: la Muzeul de Istorie a Transilvaniei nu au găsit explicații în limba engleză.

E extrem de interesant, dar un lucru trebuie reținut: explicațiile nu sunt în engleză, nu au traducere în limba engleză. Totuși, un lucru pe care îl poți face și pe care Hanna mi l-a amintit, este să intri pe Google Translate, să fotografiezi panoul cu explicații și vei obține traducerea”, au povestit cei doi.

Cuplul a mai vizitat Cetățuia. Aici au stat câteva minute pentru a admira panorama orașului. Seara au vrut să experimenteze viața de noaptea a Clujului, însă, din păcate, planurile lor au fost distruse de o ploaie, așa că au fost nevoiți să anuleze rezervarea la un restaurant românesc cu mâncare tradițională.

Tinerii au vizitat și Parcul Central, acolo unde s-au urcat într-o hidrobicicletă flamingo. Hannah și Trey au stat în total 15 zile în România, însă, spun ei, și-ar fi dorit să stea mai  mult și că în Cluj s-au simțit ca acasă.

 

About