Destrămarea visului european

Nu am crezut niciodată că acele învățăminte „simple”, izvorâte din experiența de viață și din înțelepciunea familiei, pe care bunica mea mi le oferea cu insistență și din belșug, vor ajunge să fie confirmate atât de penetrant și de precis de numeroase situații din lumea largă. Inclusiv în ceea ce privește destinul nostru ca națiune. Și mai ales în ceea ce privește dramaticul și rușinosul dosar al primirii noastre în convenția Schengen.

Spunea bunica mea: „Oamenii sunt cu ochii pe tine, și de-abia așteaptă să te critice”. Va rămâne în istorie (mai mult apocrifă, dar tot istorie…) recenta tevatură cu europarlamentarul „extremist” care a adresat cuvinte grele României de la tribuna Parlamentului  european, numind-o „Vestul sălbatic al Europei”. Există câteva cauze pentru atitudinea lui: este un „extremist”, deci are mereu nevoie de un țap ispășitor pentru furiile sale spumegânde. Pe urmă, se pare că a avut oarece experiențe neplăcute cu cetățeni tuciurii proveniți din România.

Iar poziția sa nu s-ar fi schimbat o iotă dacă o inspirată colegă de-a distinsului personaj, reprezentantă a României, nu l-ar invitat în România, unde a pus în funcțiune câteva dintre armele secrete locale: vizite la castele, sarmale, pălincă și o cămeșe înflorată. După care, cu tremur în glas, fiorosul parlamentar european și-a cerut scuze poporului român, confirmând literă cu literă una dintre învățăturile bunicii mele: toți doresc să te critice – și e numai de datoria ta să eviți critica.

Și aici, ne-am dat cu multă hotărâre cu stângu-n dreptu’. Fiindcă nu poți invita pe toți cei care – mai pe față, mai pe dos – critică România sau nutresc o părere proastă despre țara noastră, sau despre poporul român. Iar ei, cei mulți și degrabă judecători, și-au făurit „impresii” din câteva cuvinte dintr-o fițuică, dintr-un zvon neconfirmat sau, pur și simplu, fiindcă nimic nu poate fi în regulă în țara care l-a dat lumii pe Dracula (o altă „impresie” greșită…).

Și din nou trebuie să-i dau dreptate bunicii mele: niciodată nu povesti pe-afară ce se întâmplă în casă. Clasa politică românească a continuat să există în clasicele paradigme făurite pe timpul fanarioților: jalbe pe la înaltele porți, istericale pe pragurile cancelariilor imperiale, minciuni cu ghiotura și promisiuni deșarte… Ignorând o altă învățătură a bunicii mele:  când ieși din casă îmbracă-te frumos și ai grijă cum te porți. La care se adaugă una dintre cele mai dezgustătoare perle ale culturii autohtone, învățată de la cei mai disprețuiți reprezentanți ai ei: pusul poalelor în cap.  Adică, arătatul deplin și fără discernământ a tuturor dedesubturilor situațiilor încurcate, mizerabile și înjositoare din politica dâmbovițeană…

În fața acestei hecatombe culturale este lesne de înțeles care sunt motivele pentru care România și oamenii săi sunt  priviți cu neîncredere, cu dispreț chiar, de către personajele din lumea „civilizată” (imperială și colonialistă, cu alte cuvinte). Totuși, trebuie să înțelegem că respingerea absurdă a României nu este întemeiată pe o percepție individuală sau de grup a decidenților europeni, ci pe situația de ansamblu a acestui continent atât de mic, dar atât de important în istoria umanității.

Parafrazându-l pe Marcus Aurelius, putem declara: „A fost cândva un vis numit Europa”. Visul european (inclusiv codicilul său numit Schengen) a fost izvodit în vremuri de puternică creștere economică, de reforme politice strălucitoare, de expansiune teritorială a Uniunii Europene, de încredere într-un viitor stabil și prosper. În anul (fără) grație 2022, visul pare a fi mai inaccesibil ca niciodată. Cu migranții și cu războiul pândind la granițe, cu recesiunea pândind după gerurile iernii, cu neliniște socială în continuă creștere, visul europenilor pare că începe să se destrame.

Din visul european făcea în mod sigur parte și răspândirea peste tot pe planetă a „sfintelor” idealuri ale democrației de Europa inventată. Dar pare că această invenție europeană este din ce în ce mai puțin dorită pe meridianele planetei (vom reveni asupra acestui subiect). Rusia este un prim, și sângeros, și îngrijorător, simptom al acestei ruperi de democrație. Europa ar fi avut nevoie de Rusia, care a învățat (puțina sa) democrație sugând de la sânul Europei. Europa ar fi avut tot interesul (economic, în primul rând) să aibă o relație funcțională cu Rusia. Supunându-se intereselor geostrategice ale vărului de peste Ocean („Rusia trebuie distrusă”),  Europa și-a complicat în mod iremediabil situația. Ceea ce nu o ajută nicidecum în contextul miriadei de probleme care o asaltează.

Din păcate, în acest context România încearcă să obțină admiterea în „grupa mare”, adică între statele care sunt membre ale „clubului exclusivist Schengen”. Din păcate, după ani de așteptare din cauza unor stupide îngâmfări vestice, țara noastră se află acum într-o situație în care este aleasă drept țap ispășitor pentru greșelile acelorași îngâmfați. România are aceeași soartă ca aceea a băiatului bun care, la o nuntă la care toți s-au îmbătat, încearcă să împăciuiască pe toți bătăușii: până la urmă, ia bătaie de la toți! Dar se pare că aceasta nu are nici o relevanță în ochii celor care, orbiți de puterea și de importanța lor, continuă să viseze cu ochii larg deschiși la „Europa cea mare” „Europa cerească” (culții știu ce înseamnă aceasta…)

Și aici nu e vorba despre miliardele de euro pe care România le pierde anual din cauza neacceptării în Schengen. Nici despre perpetua umilire a tot ce este român. Ci despre ceea ce ei ar trebui să simtă: RUȘINE !

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.