Dacă Rusia va câștiga războiul, întreg estul european va trăi cu frica în sân

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      6 luni în urmã     867 Vizualizări.  

De mult distrugerea, suferința, teama, teroarea, disperarea nu au fost atât de aproape de noi. De mult slăbiciunile și nedreptățile sistemului geopolitic care ne permite să trăim împreună, tot mai mulți, pe această planetă tot mai mică, nu au fost puse în evidență mai pregnant decât cu prilejul acestui război neașteptat, crud și cinic care pârjolește Ucraina.

Hai să recunoaștem: ne pasă de situația din Ucraina în primul rând fiindcă sunt vecinii noștri. Și, chiar dacă de-a lungul istoriei nu am avut prea mult de-a face cu ei (i-am văzut de-a valma cu rușii cei mulți), de la o vreme am început să mergem la schi la Bukovel, să vizităm Kievul cu mănăstiri aurite și dăm o raită la Odessa, perlă a mării. Sau chiar să gustăm din tăriile ucrainiene sau să ne răsfățăm cu ciocolata ucraineană pe care o primim în mii de forme și de arome.

Unii i-au chiar urât, fiindcă „ei” (ucrainienii) i-au disprețuit, oprimat și privat de drepturi pe „frații” noștri (400.000 de vorbitori de limba română). Altfel, cunoșteam Ucraina mai ales fiindcă Mircea Lucescu „al nostru” a făcut acolo o carieră strălucitoare. Și, după cum ziceam, suntem interesați mai ales fiindcă războiul de acolo ne-ar putea afecta și pe noi (mult mai mult decât ajutorul pe care acum îl acordăm unor refugiați înspăimântați). Deci, o reacție mai degrabă egoistă, centrată pe nevoile și temerile noastre, cei aflați atât de aproape de un teatru de război

Comparați cu reacția noastră față de celelalte războaie care inflamează suprafața planetei. Ce ne pasă nouă de suferințele nedrepte și de dezastrele umanitare, care spuzesc suprafața planetei din Sahara Occidentală până în Myanmar? Ce ne pasă nouă de milioanele de oameni care se refugiază disperat din calea războiului sau a oprimării etnice și confesionale și trăiesc în condiții sordide care nouă, dacă ar fi să fim întrebați, ni se par cu desăvârșire inacceptabile? Cât mai trebuie să treacă până să înceapă să ne pese și să ne doară de toate ororile fără nume și fără sfârșit pe care ființele umane și le fac unii altora, sub stindardul drepturilor, principiilor și intereselor încălcate (de obicei, de către cei mai slabi…)? 

Miza războiului din Ucraina este mult mai mare, mai extinsă, decât destinul poporului ucrainean sau al statului ucrainean. Este momentul ca lumea civilizată să se privească în oglindă și să se hotărască odată câtă importanță dă pompoasei „Declarații universale a drepturilor omului”, ale cărei luminoase 30 de principii au fost folosite de către jandarmii S.U.A. și Rusia (și, indirect, de acoliții lor) pentru a-și face mendrele peste tot prin lume, începând cu Vietnam și terminând cu Ucraina. În toate situațiile au fost invocate  principii confuze și alianțe tenebroase, menite să ascundă după perdele de fum interesele veroase, fie ele economice sau politice.

Niciun alt război nu va schimba tabloul geopolitic viitor precum războiul din Ucraina. Fiindcă, în ultimă instanță, în spatele cortinelor fumigene, este un război între „cei mari” (Rusia, pe de-o parte, și S.U.A., U.E. și NATO de cealaltă parte), iar rezultatele sale vor defini raportul de putere în Europa pentru deceniile care urmează. Dacă Rusia își va impune punctul de vedere, întreg estul european va trăi cu frica în sân, iar Europa vestică va intra poate într-o isterie a înarmării, al cărei singur rezultat va fi creșterea pericolului unor noi confruntări. Toți tiranii și autocrații planetei vor trage un piept bogat de aer proaspăt, simțindu-se îndreptățiți la noi cuceriri și împilări, fără a da nimănui socoteală.

Dacă Rusia va ieși cu capul jos din război, va fi nevoită să accepte concesii dureroase pentru ea, ca de exemplu Ucraina și Georgia în NATO. Ceea ce o va face să se orienteze spre noi alianțe, cu precădere China, care are ambiții foarte asemănătoare cu cele rusești. Pierzând Rusia, Europa va fi mult mai săracă și mai fragilă – uriașa Rusie creștină ar fi putut fi, în timp, un aliat important al Europei, cu o contribuție semnificativă la viața economică, politică și culturală a continentului.

În această situație, regimul autocratic al lui Vladimir Putin este posibil să se cutremure din temelii, sub critica acerbă a grupurilor care doresc o schimbare politică, o democratizare și o primenire a vieții publice și politice a Rusiei. Desigur, toate națiunile „democratice” își doresc același lucru (ca regulă generală, nimeni nu ne place mai mult decât cel care flutură același principii ca și noi…). Dar acest proces, indiferent cât de mult va fi Putin compromis în ochii opiniei publice interne și externe, va fi fără îndoială anevoios, cauzator de noi frământări și suferințe.

Într-un cuvânt, orice se va întâmpla, vor fi o mulțime de pierzători. Cu precădere din rândurile miliardelor de ființe umane care „beneficiază ” de drepturi „universale” de care celor puternici nu le pasă sau, mai cinic, se prefac că le pasă. Mă gândesc serios că ne apropiem cu adevărat de un punct de răscruce, dincolo de care nu mai există întoarcere și nici prea multe posibilități de  manevră.

Nu pot să nu mă gândesc la bunica mea, femeie simplă, dedicată trup și suflet familiei sale. După ce trecuse cu fruntea sus prin două războaie mondiale, ne asculta plângerile și nemulțumirile mărunte și ne dăscălea cu un aer profesoral: „Fie ce-o fi, doar război să nu fie!” A-Mama, ai avut dreptate: trecem acum printr-un război și habar nu avem ce ne va aduce ziua de mâine.

Știm doar că suntem foarte aproape de un hotar de unde nu există întoarcere.

 

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.